Southgate. 22 de ani pentru un penalty

Anglia jubilează, Anglia visează. Dar înaintea Mondialului sau până la meciul contra Columbiei câţi crezuseră în această echipă pregătită de un tip cu vestă?

Dacă tot nu ne răsfaţă cu fotbal spectaculos, Mondialul compensează cu suspansul oferit de momentul loviturilor de departajare. Ultimul episod s-a consumat la partida Columbia—Anglia şi a prilejuit o revanşă peste timp pentru Gareth Soutgate.

Bătrânul Wembley şi ziaristul începător

S-a întâmplat că picasem pe acolo, în tribunele bătrânulului Wembley. Se întâmpla în urmă cu 22 de ani, când Gareth Southgate a ratat penaltyul contra nemţilor. Ce vreţi noroc mai mare decât să prinzi un meci pe acel Wembley? Maiestuos şi masiv, dar primitor, uman. Nu atât de modern cum este cel de astăzi, nu la fel de funcţional. Dar era acel Wembley. Originalul. Când treceai de intrarea străjuită de cele două turnuri simţeai că păşeşti în adevăratul sanctuar al fotbalului. Natural, fără să te tragă nimeni de mână să îţi strige „Atenţie pe unde păşeşti, calci pe istorie!”.

Football comes home

Semifinala Anglia-Germania de la Euro ’96 continua o poveste consumată cu 30 de ani înainte. Finala Mondialului din ’66 fusese câştigată de insulari după un meci dramatic. Cum altfel cu nemţii? A fost şi a rămas până astăzi singurul titlu mondial din palmaresul inventatorilor fotbalului. Desfăşurată sub deviza „Football comes home” („Fotbalul se întoarce acasă”), competiţia de acum mai bine de două decenii însemna recuperarea timpului pierdut şi alungarea definitivă a fantomelor cu hooligans.
Reconsiderarea identităţii creatorilor fotbalului era alt scop al organizatorilor Euro ’96. Nu mai rămânea decât ca echipa să desăvârşească demonstraţia întoarcerii la origini. Iar Gareth Southgate venea şi reteza scurt toate speranţele cu şutul lui pe centrul porţii apărate de Kopke. Anglia îşi demonstra încă o dată voluptatea de a juca rolul eternei perdante, iar revanşarda Germanie mergea spre finala cu Cehia, în urma căreia devenea campioană a Europei.

„Întotdeauna îmi va rămâne adânc întipărit în minte acel penalty. Voi trăi cu el până la sfârşitul vieţii”
Gareth Southgate

Nu a uitat

Gareth Southgate nu avea cum să uite momentul. Cum-necum, fostul fundaş central al naţionalei Albionului şi-a purtat crucea. S-a îndreptat spre meseria de antrenor, nu spre comoda vocaţie de ins care suspină printre amintiri. Spre deosebire de alţii pe care soarta îi lasă să îşi rumege la nesfârşit eşecul, lui i-a apărut prilejul unei revanşe. Nu direct, nu mură în gură. Când a semnat contractul cu federaţia engleză în 2016 nu a venit nimeni să îi spună „Gareth, vezi că o să ajungi la loviturile de departajare cu Columbia, pregăteşte-le! Să nu mai pierdeţi încă o dată, că şi aşa vă consideră lumea loseri de profesie!”.

Pregătirea „loteriei”

Aşa că Gareth Păţitul a făcut ceea ce depindea de el. A pregătit momentul loviturilor de departajare. Nu le-a considerat o loterie, aşa cum procedează marii analişti ai barurilor şi cârciumilor din lumea largă. Probabil că Southgate nici nu a avut pretenţia că elevii lui vor intra în mintea portarului columbian Ospina, aşa cum a pretins el că ar fi reuşit Kopke în ’96. De 4 luni, el îşi antrenează jucătorii pentru a executa bine penaltyurile. Inclusiv la nivel mental. Angajarea unui psiholog nu este ceva revoluţionar, ci un semn de normalitate în fotbalul contemporan. Pe vremea lui Terry Venables, selecţionerul de acum 22 de ani, era încă o fantezie. Apropo de un soi de tradiţionalism sclerozat, abandonat între timp. Venables nu a operat nicio schimbare la semifinala contra Germaniei. Nici după scurgerea celor 90 de minute regulamentare!

„Calm!” Uşor de zis, greu de făcut

Englezii nu au bătut toţi impecabil penaltyurile. Nici pe departe. Henderson chiar a ratat, iar Dier, cel care decidea soarta meciului, a beneficiat de indecizia lui Ospina. Atitudinea tuturor a fost însă alta, iar portarul Pickford şi-a depăşit condiţia de portar bunicel. Acel „Calm!” rostit de Southgate atunci când Yerry Mina egala şi ducea meciul în prelungiri a funcţionat pentru că era apelul unui om care îşi băuse fierea la timpul lui. Şi, cine ştie?, poate îi este dat chiar lui, acestui tip ironizat pentru că vine îmbrăcat în vestă, să ducă povestea până la sfârşit. Oricum ar fi, Anglia spune acum altceva decât eram obişnuiţi. Ne place sau nu, merită să o ascultăm. Măcar atât îi datorăm celei care ne-a făcut cadou fotbalul.