Să citim, să cităm!
Cotidianul polonez "Sport" radiografiază evoluţia propriei naţionale. Este un exemplu de analiză lucidă, care ne poate inspira şi pe noi
Dacă în fotbal ar funcţiona tranzitivitatea matematică, lucrurile ar fi simple, iar ierarhiile s-ar stabili din pix. Polonia care a învins România cu 6-1 scor total în preliminarii a fost învinsă de Columbia cu 3-0, care la rându-i pierduse 1-2 în faţa Japoniei. De aici ar rezulta că Japonia ar putea bate România cu un scor demn de ligile săteşti, cam de 10-1. Ceea ce este totuşi greu de imaginat, oricât de rău arată naţionala noastră.
Nu oamenii de fotbal dau răspunsurile
Din fericire, fotbalul nu este matematică. În pofida unora care încearcă să-l transporte într-o zonă ezoteric-ştiinţifică. Prăbuşirea Poloniei trebuie citită însă şi ca un mesaj pentru noi, românii. Cum a fost posibil ca o echipă atât de solidă în preliminarii, cu mai mulţi jucători căliţi şi oţeliţi în campionate de prima mână din Europa, să arate atât de rău la acest Mondial? Este naţionala României atât de jos sau Polonia s-a prezentat sub orice critică? Nu vă aşteptaţi la răspunsuri nici din partea oamenilor de fotbal români, nici de la omologii lor polonezi. În general nu aşteptaţi explicaţii, analize atrăgătoare ale meciurilor şi puncte de vedere curajoase din partea celor care provin din fotbal. Datoria lor este să ne inunde existenţa cu banalităţi.
Aşa că tragem la ai noştri. Ziariştii. Îi ştiţi, persoanele acelea detestabile care spun şi scriu ceea ce alţii se feresc să spună şi să scrie. În general, lucruri mai puţin populare. Cotidianul „Sport” oferă un exemplu de opinie documentată şi de critică nemiloasă. Este o mostră de text la obiect, clar, presărat cu umor de bună calitate şi o certă calitate a scriiturii.
„Nawalka a făcut o sumedenie de şedinţe secrete, a analizat meciuri şi a construit strategii. Pe teren însă, ai noştri au arătat ca o carte deschisă, aşteptându-l pe cititor în librărie. Senegalezii şi columbienii nu numai că au ştiut totul despre noi, dar au ştiut şi cum să ne anihileze complet, pentru că Nawalka a uitat că fotbalul trebuie jucat în primul rând cu zâmbetul pe buze, cu fantezie şi curaj. Dacă selecţionerul a lucrat la diverse scheme ofensive, probabil că nu le-a împărtăşit şi jucătorilor.” – cotidianul polonez „Sport”
Atleţii lui Nawalka
Observaţi ce mică e lumea? Ne este zugrăvit portretul universal al selecţionerului care se izolează şi îşi izolează echipa. Obtuz şi egolatru, pozează în savant genial care îşi protejează opera cu un zid de secrete. Atitudine menită să îţi inducă senzaţia că în spatele acestui baraj se elaborează metode savante de strivire a adversarului. Când colo, ce să vezi? Schemele lipsesc cu desăvârşire, iar naţionala Poloniei a arătat mai degrabă ca o redutabilă formaţie de atletism, pregătită să concureze la un concurs de decatlon, nu la Cupa Mondială de fotbal. Face toţi banii comparaţia cu cartea deschisă care îl aşteaptă pe cititorul senegalez sau columbian în librărie.
Şi rămân la părerea că Polonia pe care am întâlnit-o noi avea altă exprimare, alt suflu. Lewandowski era Lewandowski, nu sosia lui. De ce Nawalka i-a uitat sau i-a trimis prea târziu pe teren pe Glik, Grosicki (unul dintre călăii noştri) sau Teodorczyk?, acestea sunt deja întrebări de chibiţ. Sau de jurnalist care nu înţelege sensul profund al deciziilor antrenorilor.
Comentariile din Ţara Unde Nu Se Întâmplă Nimic
Ca o paranteză legată de reflectarea Mondialului rusesc în presa de pretutindeni, nu poţi să nu remarci rezistenţa eroică a comentatorilor TVR de a nu cita nimic, de nicăieri. De a se adăpa strict din rezervorul suficienţei lor şi de a se bălăci în aceeaşi băltoacă a clişeelor, unde la loc de cinste stă parcat veşnicul autocar al nemţilor. Nu i-ar fi acuzat nimeni de plagiat dacă lărgeau cadrul şi poate că aşa nu ar fi scăpat în eter perle de genul „Japonia, Ţara Soarelui Apune”, ori „Toni Kroos l-a executat sumar pe Robin Williams”.
Nimic sau aproape nimic din culoarea locală de la trimişii speciali, niciun element care să te introducă în atmosfera rusească, în schimb tresari când auzi că o formaţie are „lovitură de pedeapsă”, iar când ajungi emoţionat în faţa televizorului vezi că este vorba despre o lovitură liberă de la vreo 30 de metri distanţă de poarta adversă. Vizionare plăcută în continuare!