Nu te pune cu statuile!
Cine fluieră în catedrala mântuirii fotbalului este excomunicat. Nu ştii să ridici osanale, eşti un necredincios. Sau un trântor demascat de Petrescu
Sculptorii au avut mult de lucru în ultima vreme. S-au ridicat statui şi cioplitul în piatra recunoştinţei nu s-a terminat. Dacă spui ceva contra eroilor imortalizaţi e ca şi cum le-ai vandaliza operele.
Buffon şi saltimbancii care iartă
De exemplu, cum ar suna observaţia că Arsene Wenger a fost un antrenor excepţional, pentru Arsenal şi pentru fotbalul-spectacol în general, dar care trebuia să se retragă de acum vreo 10 ani? Fiindcă de atunci încoace, prin experimente de savant nebun, i-a transformat pe tunari în carne de tun pentru balaurii Premier League.
Ori cum ar reacţiona lumea dacă vii şi aminteşti că Gianluigi Buffon, tetragenarul şi legendarul portar italian, nu este doar îngerul păzitor al buturilor Squadrei Azzurra şi, până de curând, al lui Juve, ci şi un mic drăcuşor cu mănuşi? Un veteran jucător la pariuri, din teren şi din afara lui, asupra căruia au planat acuzaţii grele pe timpul scandalului Calciopoli. O, da, a fost absolvit, omul a dovedit că în geantă erau bani de ţigări, nu bani de pariuri.
Penitenţa
Nu poţi să mai zici nimic pironit printre statuile astea ameninţătoare. Eşti condamnat în schimb la acest nesfârşit exerciţiu colectiv de adoraţie. Şi dacă, inconştient, sopteşti ceva, eşti proscris, dacă nu prost de-a dreptul. Nu mai ai dreptul la nuanţe, la conuri de umbră. Drept penitenţă, eşti pus să stai în soarele fără nori al odelor. Până capeţi insolaţie şi până pricepi, fiinţă ranchiunoasă ce eşti, că vei fi excomunicat, surghiunit, ba şi bătut cu pietre. Pietrele acelea din care ceilalţi construiesc statui.
Unii cu sapa, alţii cu tableta
În fond cine suntem noi, ăştia care continuăm să ne îndoim, să ne punem întrebări, să aşteptăm răspunsuri? Vreţi să ştiţi? Pierde-vară care fac apologia fotbalului spectacol. Nişte trântori care ori scriu, ori ocupă studiorile televiziunilor în lipsă de o activitate. Nişte indivizi care nu mai pot nici să antreneze, nici să aibă o ocupaţie serioasă. Să muncească de-adevăratelea. Fiindcă dacă nu antrenezi şi nu dai cu sapa pe şantier, nu eşti muncitor. Eşti un chiulangiu care trăieşte pe spatele celor care asudă 24 de ore din 24.
Întoarcem şi obrazul celălalt? Întoarcem, Măria Ta!
Constatarea (demascarea?) îi aparţine omului momentului în fotbalul românesc şi, foarte interesant, nu a întâmpinat reacţii adverse în rândul celor vizaţi. Moderatori şi invitaţi au tratat momentul cu zâmbete înţelegătoare, cuvenite premiantului care tocmai le-a dat cu trofeul în cap. L-au psihanalizat cu blândeţe şi au căutat metafore marine sau forestiere. Orice, numai să nu-l supere pe Super-Dan. Şi au reuşit.
Fişă de internare
Îmi închipui ce mutră trebuie să fi făcut Dan Petrescu atunci când a aflat că Arsenal l-a angajat pe Unai Emery. Bani aruncaţi! Cum adică, pe aventurierul ăla care după ce a bătut pe Barcelona cu 4-0 la Paris s-a dus şi a luat 6-1 pe Camp Nou? Cum să te legi la cap cu unul care acceptă un buget de transferuri mai mic, dar care promite în acelaşi timp spectacol pe Emirates! Şi ca să înţelegeţi dimensiunile nebuniei, un fragment din cartea autobiografică a lui Emery.
„Fanii vor ca emoţiile lor să iasă la suprafaţă şi singura cale ca acest lucru să se întâmple e să le oferi o echipă care transmite emoţie. O echipă de atac, intensă, care să lupte să marcheze multe goluri. Să fie performantă”
Îngrozitor! Cu discursul ăsta te califici la Londra şi te descalifici la Cluj. Nicio pagubă, Dan Petrescu oricum nu mai vrea să antreneze în Anglia. Prea multă neseriozitate. Şi mereu tâmpenia asta cu fotbalul-spectacol. Cu jocul pe atac şi cu neglijarea apărării. Uitaţi-vă la Klopp, cu Liverpool. Cum să ajungă aşa o echipă în finala Champions League? Zero apărare! 0! Iar Salah ăla să stea pe bancă lângă Ioniţă II şi Costache! Uite-aşa le-ar câştiga Dan finala cormoranilor.