Preşedintele lui Hagi
Fostul mare fotbalist a creionat portretul viitorului şef al fotbalului nostru. Din păcate, nu seamănă cu nimeni din România
Acum, la (re)start de campionat, Hagi ne-a mai aruncat mănuşa o dată. Mai întâi cu o ghicitoare despre viitorul preşedinte al federaţiei, apoi cu un pariu. „Voduţ va fi cel mai bun atacant din prima ligă”.
Prudent, fostul căpitan al naţionalei a adăugat: „Dacă mă ascultă şi munceşte”. Dar Ianis, fiul lui Gică, ce va fi, cum va fi? Pentru că el a fost uns deja căpitanul echipei. Imediat după întoarcerea de la Fiorentina a primit banderola pe care o lăsase la plecarea spre Italia. Ca un titlu aristocratic de care nu poți fi deposedat.
Viitorul, timp gramatical şi club
Cu Hagi nu te plictiseşti niciodată. Iar aceasta nu este o afirmaţie îndărătul căreia se ascunde vreo ironie. Când era în teren înnobila fotbalul. Avea un dar, ceva care depăşeşte până şi explicaţiile savanţilor britanici pricepuţi la toate. De când a trecut pe bancă, Hagi se străduieşte să ne arate că nu s-a schimbat nimic. Viitorul, clubul lui, poate şi timpul gramatical, reprezintă dovada că Hagi continuă să alerge spre fotbal.
Tot consumul acesta, toată agitaţia înseamnă că viaţa lui se confundă cu fotbalul. Dar aici deja intrăm pe teritoriul banalului, sigur că Gică trăieşte prin fotbal şi se hrăneşte cu fotbal. Previzibil, la ultima întâlnire cu ziariştii, Gică a făcut iar spectacol. Bine, nu ca fetele de la CSM, care au provocat aplauze la Roman şi cu evoluţia de la duşuri. Hagi are felul lui special să te provoace. Să îţi provoace emoţie.
Filantrop, iluzionist sau medic?
„Vreţi să vă spun cine este preşedintele meu?”. Tăcere. Emoţie. Gata, Gică ne spune pe cine susţine la alegeri, chiar dacă nu prea are pe cine! Cine o fi? Prunea? Balaj? Puşcaş? Marica? Lupescu? S-a hotărât Lupescu să candideze? Inima bate puternic, să ne spargă pieptul, nu alta. Dar ne liniştim, ca după o tabletă de aspenter. Zi de zi de zi. Nu a urmat un nume, ci un portret.
Hagi ne-a desenat faţă-profil chipul robot al viitorului preşedinte. Un om integru, cu iniţiativă, priceput la fotbal, curajos, bun organizator, neobosit, obsedat de misia lui, orgolios, mândru că este român. Şi un fel de medic, care trebuie să resusciteze acest sport minunat care ne consumă atâta energie. Şi un soi de filantrop sau de finanţist iluzionist, capabil să scoată bani din piatră seacă. Cu care să alimenteze sectoarele juvenile şi diviziile inferioare. Plus cele 18 echipe din viitorul, utopicul prim eşalon.
Banderola îi lipsea?
Hagi ştie că un astfel de om nu există. Sau că este un personaj de basm, care se luptă cu balaurii din fotbal şi din societate. Dar războiul lui Hagi cu sistemul, cu inerţia, cu rutina ne face bine tuturor. Veşnic polemic, nemulţumit şi bănuitor, mereu în căutarea formei perfecte, el ilustrează prototipul omului care mişcă lucrurile. Chiar şi atunci când greşeşte. Ori când este subiectiv. Şi este în cazul lui Ianis, cum altfel?
Ar fi minunat dacă Gică ar înţelege că nu i-a făcut niciun serviciu fiului său atunci când l-a pus din nou căpitan al Viitorului a doua zi după ce l-a repatriat. Nici lui, nici echipei. Nu banderola de căpitan îi lipsea lui Ianis după experienţa nereuşită la Fiorentina, ci încrederea că poate reveni în circuit alături de foştii coechipieri. Că autoritatea lui se va impune de la sine, prin joc, nu prin voința tatălui atotputernic. Primele semne după întâlnirea cu Astra sunt promițătoare.
Ce vor fi gândit ei, colegii lui Ianis, la întoarcerea fiului persecutat de italieni? Sper că vor fi gândit şi ei ceva, căci Hagi-tatăl ne spune că plămădeşte nu doar băieţi care dau temeinic cu piciorul în minge, ci şi caractere. Oameni cu personalitate, care judecă singuri.
Bănuiala care trebuie înlăturată
Le-o fi căzut bine povestea asta tinerilor în care investeşti aşa mult, Gică? Ce mesaj le-ai transmis lor, cei care au rămas să mănânce salam de Ovidiu, nu prosciutto de Firenze, te-ai gândit? Ce crezi, Gică?
Ar fi necesar un răspuns ferm la întrebarea asta, măcar pentru răuvoitorii care te acuză nu doar de subiectivism în cazul lui Ianis, ci şi de tendinţe dictatoriale. Ori, mai rău, de bănuiala că un viitor preşedinte agreat de Generaţia de aur, deci implicit de Hagi, ar facilita transformarea naţionalelor în anexe/pepiniere ale Academiei Hagi.