Cum se schimbă viața după tabloidizarea presei și după o operație pe cord: “Inima mea este în garanție pentru încă 25 de ani”
S-a născut la Periș și a copilărit la Giurgiu. În studenția din Polonia, l-a întîlnit pe viitorul Papă Ioan Paul al II-lea. Iubește opera și o adoră pe Shirley Bassey, dar Maradona rămîne eroul lui. Îi place parizerul, detestă bețivii […]
S-a născut la Periș și a copilărit la Giurgiu. În studenția din Polonia, l-a întîlnit pe viitorul Papă Ioan Paul al II-lea. Iubește opera și o adoră pe Shirley Bassey, dar Maradona rămîne eroul lui. Îi place parizerul, detestă bețivii și nu suportă să fie periat.
– Ce ați simțit atunci cînd….?
– Cînd mi-am dat seama că împlinesc 70 de ani? Ce să simt, că sînt leat cu Mircea Lucescu.
– Nu, voiam să vă întreb ce ați simțit…?
– Atunci cînd mi-a spus medicul că nu mai am voie să fumez? Că are dreptate. Medicul.
– Cu ce seamănă o operație pe cord?
– Cu o ediție de noapte, cînd nu știi dacă termini ziarul. Și atunci îți mai stă inima.
– Este sănătatea bunul cel mai de preț al omului?
– Sănătatea nu este un bun. Dacă ar fi așa, ne-am face provizii din tinerețe pentru zile mai complicate. Sănătatea este un dar. Nu îl despachetăm niciodată la timp.
Despre stofe, perii și scame
– Este viața o luptă pentru o stofă mai scumpă, așa cum spunea dramaturgul Teodor Mazilu?
– Ținînd cont cît costă un costum de firmă, da. Acum am însă și unele nuanțări.
– Cum ar fi?
– Că stofa trebuie să știi cum să o porți. Să nu lași să se adune scame pe ea.
– Dumneavoastră ați reușit?
– Nu mereu, deși au fost mulți cei care au încercat să mă perie.
– Ce nu vă doare la frumoasa vîrstă de 70 de ani?
– Păi, tocmai inima care a fost în reparații capitale! Sînt în garanție încă 25 de ani.
– Capul nu vă doare cînd auziți cum se scrie și cum se vorbește în jur?
– M-am resemnat, iau un xanax și rezist toată ziua.
– De ce nu mai citesc oamenii?
– De ce nu își mai plimbă băieții iubitele cu barca? De ce ne facem selfie-uri? De ce nu ne mai întîlnim și ne vedem pe skype? De ce sînt mai mulți absolvenți de facultate decît cei de liceu?
Dacă miroși a alcool, adio!
– Nu sînteți filosof, OK. Dar sînteți ziarist. Cum a arătat prima zi a tînărului Ovidiu Ioanițoaia în redacție?
– Niște tipi în vîrstă, care, de fapt, nu erau chiar în vîrstă, se uitau la mine ca la unul care venise să le ia locul. Nici nu greșeau. Eram convins că sînt mai talentat, mai muncitor și mai cult decît ei.
– Voiați să schimbați lumea?
– Da, dar m-a schimbat lumea pe mine.
– Ce este jurnalismul, meserie sau vocație?
– Este o întrebare prea studiată pentru mine. Următoarea!
– Cum recunoașteți un viitor bun ziarist?
– Dacă știe să vorbească și să scrie corect românește, are o șansă bună. A, și încă ceva!
– Ce?
– Să nu miroasă a băutură!
– Comentați fraza “Nu lăsa adevărul să strice o știre senzațională”.
– Adevărul este că știrile senzaționale sînt rare și doar reporterii foarte buni ajung la ele.
Polonia, Karol Wojtyla. Și tabloidizarea
– De ce ați studiat polona în facultate?
– Ca să scap de rusă. Și ca să fiu altfel decît ceilalți.
– Cînd erați student în Polonia l-ați întîlnit pe Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea. Ce impresie v-a lăsat?
– A unui om cu o vocație, că tot m-ai întrebat mai devreme despre vocație.
– Cînd citiți un ziar de sport cu ce începeți?
– Banal. Rezultate, clasamente. Mai ții minte că în prima săptămînă la “Sportul românesc” făceam clasamente împreună?
– Sigur. Le greșeam și am crezut că ne dați afară. Nu v-a fost teamă că va fi o formă de sinucidere colectivă cu atîția tineri care habar nu aveau de meseria de ziarist?
– Am zis să încerc. Altfel care mai era diferența dintre mine și cei care mi se păruseră niște dinozauri în prima tinerețe?
– Vă place să fiți simpatic sau respectat? Sau temut?
– Îmi place să fiu Ovidiu Ioanițoaia. Și altora am impresia că le-a plăcut, asta m-a amuzat foarte tare.
– Ce înseamnă tabloidizarea pentru Ovidiu Ioanițoaia?
– Cafea espresso în loc de cafea la ibric. Lucruri importante spuse mai concentrat.
Parizer, Londra, plus Zubin Mehta
– Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor?
– Maradona.
– Echipa favorită?
– Napoli, logic. Da, nu-mi aduce aminte că Maradona nu mai joacă acolo de mai mult două decenii!
– Avion sau mașină?
– Știi că nu îmi place să călătoresc cu avionul, este o întrebare tendențioasă.
– Aveți repulsie față de alcool. Dar vă place să mîncați? Sînteți un gurmand?
– Nu, îmi plac crenvurștii, parizerul și ouăle.
– Sînteți pasionat de operă. Ați da finala Cupei Mondiale pe concertul de Anul Nou de la Viena?
– Depinde cine joacă în finală, depinde cine dirijează concertul. Aș avea o problemă dacă ar fi Argentina în finală, iar la pupitru s-ar așeza Zubin Mehta.
– Vor mai exista ziare cînd vom face următorul interviu, peste 10 ani?
– Asta nu știu. S-ar putea să sune profetic, dar profesia noastră nu se va pierde.
– Ați călătorit mult, ați văzut lumea. Cum trebuie văzută lumea?
– Fără prejudecata că noi sîntem buricul pămîntului. Cu atenție și cu bucurie. Cu emoție.
– Paris sau Londra?
– Londra.
– Rio sau Buenos Aires?
– Santiago de Chile.
– Blonde sau brunete?
– Nu mi-au plăcut niciodată femeile grase.
– Este timpul muncii tot timpul? Așa ne spuneați acum vreo 20 șiceva de ani.
– Voiam să vă sperii un pic. Cred că a ținut. Hai că mai vorbim, am de scris editorialul. Scriu ceva de Hagi, care împlinește 50 de ani. Știi ce mi-a zis odată un băiat pe blog?
– Nu.
– Că dacă îl vedeam jucînd pe Dobrin nu mai vorbeam de Hagi. Am rîs cu lacrimi.
Această discuţie nu a avut loc niciodată. Orice asemănare cu posibilele răspunsuri ale directorului Gazetei Sporturilor este pur întîmplătoare. Sau poate că nu. Îl cunosc de 25 de ani pe Ovidiu Ioaniţoaia și cred că într-o zi nu prea îndepărtată chiar îi voi lua un interviu. Îl cunosc pe Ovidiu Ioaniţoaia?