Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Cei care au ales Liga a 4-a

Există suporteri printre noi care s-au săturat cu adevărat de fotbalul corporatist. Şi propun ceva care este mai mult decît o utopie

Nu mai contează cine are dreptate. Cine deţine sigla, palmaresul, blazonul, istoria, gloria. Vorbim despre Steaua, desigur, fiindcă […]

sâmbătă, 14 februarie 2015, 11:06

Există suporteri printre noi care s-au săturat cu adevărat de fotbalul corporatist. Şi propun ceva care este mai mult decît o utopie

Nu mai contează cine are dreptate. Cine deţine sigla, palmaresul, blazonul, istoria, gloria. Vorbim despre Steaua, desigur, fiindcă este cea mai la vedere. Vorbim şi despre o anumită peluză care preferă CS în dauna FCSB. Dar nu vorbim numai despre Steaua şi suporterii ei pătimaşi, ci despre orice alt club ai cărui susţinători încep să vrea altceva. Discuţia s-a mutat în altă zonă, acolo unde „oficialii”, persoanele acelea îmbrăcate la costum şi cu discurs alunecos, nu mai au nici o putere. Problema este deja în altă parte. Acolo unde „ei” nu înţeleg ce vor „ăia”. Nu că ar fi înţeles vreodată.

Întoarcerea la rădăcini, asta îşi doresc peluzele, fie că sînt ale Stelei, ale Timişoarei sau ale lui Manchester United. Excedaţi de manevrele patronilor-creditori, care au confiscat echipele şi le-au transformat în propriile jucării, o bună parte a oamenilor din tribună luptă pentru ideea de independenţă totală a echipei iubite. Pentru curăţirea de excrescenţele capitaliste, tumori maligne pe corpul echipelor. Renunţarea de bunăvoie la un palmares mincinos, exodul consimţit către ligile inferioare, în numele unui exorcist moral, care poate fi numit după gust şi boemie, şi romantism microbist. În loc să suferi pentru culorile unei formaţii devenite simplu accesoriu în portofoliul unui bogătaş de carton, mai bine în ligile inferioare, la iarbă verde. La originea fotbalului. Pe maidan.

Utopie pigmentată cu idei de stînga? Desigur. Şi mult patos izvorît din nesupunerea de esenţă ultras. Vor avea succes asemenea iniţiative? Greu de spus. Şi depinde ce înţelegem prin succes noi, ceilalţi. Noi, cei care nu sîntem nici în galerie, nici în tabăra profitorilor. Ei, grupurile acelea de suporteri veniţi din peluze şi din tribune cu vizibilitate redusă, îşi doresc să scape de Gigi, de Adrian, de Ioan, de Marian. Vor să meargă în Liga a 4-a, la iarbă verde, acolo unde fotbalul este amator şi pasiunea este vie. Este lupta împotriva fotbalului suprainstituţionalizat, împotriva fotbalului corporatist. Fanii lui Poli Timişoara, ai Voinţei Sibiu, ai lui FC Argeş sau ai Vasluiului nu mai vor titluri şi cupe mincinoase. Vor fotbal simplu, fără înlocuitori, fără aditivi.

Sînt periculoşi aceşti suporteri pentru sistem? Da, în măsura în care lumea se schimbă în direcţii neaşteptate. Ne-am cam săturat de mere cît pepenele şi de sunete surround. Începe să ne fie dor de mere pădureţe şi de discuri zgîriate ascultate la pick-up. Nu-i exclus ca, la un moment dat, lumii microbiste să-i cadă greu la stomac şi spectacole grandioase din Premier League sau La Liga. Poate oamenii nu mai vor eroi bionici care joacă pe arene SF, ci peluze liniştite pe care 22 de băieţi se bat pentru o minge destul de roasă de întrebuinţare. Nu ştim ce se va întîmpla, dar cîtă vreme nu ştim, să încercăm să nu ne batem joc de cei care au ales să meargă spre Liga a 4-a!

Comentarii (71)Adaugă comentariu

dragan (1 comentarii)  •  15 februarie 2015, 9:01

Ca sa parafrazez ; Steaua nu este a mea, nu este a noastra , a voastra, a lui JiJi, alui Cutarita, ci a fost, este si va fi a tututror celor care o sustin, pun umarul intr-un fel sau altul la succesele ei, o sustin atunci cand ii este greu., ETC. Nu a fost si nu o sa fie vreodata a celor care lovesc in ea dintr-un interes ( oricare o fi acela), o contesta o calaca in picioare, „nu o mai recunosc ” etc.
Deci despre acestia numai de bine, dar nu sunt nici o piedere pentru Steaua, asa cum nu sunt nici interesele lor sau orgoliile bolnave. Hai Steaua !!!!

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  15 februarie 2015, 10:44

Stimate domn Crist Geambasu, pareti a avea cele mai bune intentii, dar daca ideile nu le exprimati clar pentru toti, rezultatul n-o sa fie cel scontat. Se vede din comentarii.
Doar intre noi fie vorba. Ce stinga si dreapta ? Nu exista, lipseste cultura si identitatea neamului. De ce sa filozofam, sa complicam sa ne certam si sa ne abatem de la subiect ?

Ce nord si sud ?
La Nord si Sud sint tot suporteri. Nu sint unii mai ultras decit altii. Trebuie sa recunoastem insa ca unora li se da apa la moara de catre conducere iar celorlalti de catre contestatarii conducerii !
Daca cei din Sud nu se tin de promisiune si fac scandal la meciuri acesti „fani“ trebuie exclusi. Este dreptul clubului si datoria fortelor de ordine. Din pacate au primit mereu sustinerea unor generali si colonei facuti la apelul de seara, rusinea armatei romane, de parca a tunat si s-au adunat cele mai mari lepre, banditi si cadre de partid, care si-au bagat ilegal peste tot oamenii lor si in loc sa administreze au pus laba pe terenurile, hotelurile, cluburile si armata tarii cu care se amesteca ilegal in politica. Cea ce fac Oprea si Dusa se numeste fals intelectual, fals in acte, terorism in stat democratic, acesti mafioti, lepre de afaceristi ajunsi cadre de partid, pun in pericol democratia si securitatea nationala. Probabil asta e motivul pentru care domnul Geambasu atribuie acestor suporteri din sud opinii politice de stinga. Este fals si oricum doar complica o situatie simpla.
Sint oricum putini cei care se cred ultrasi de nord si sud.
La mijloc sint cei realisti, cei fara interese, cei ca mine si alte milioane.
Despre aceste milioane trebuia vorbit, despre realitate.

Care e realitatea ?
Ministerele, primariile, nu mai pot sustine legal echipe. UEFA nu ar accepta azi asa ceva. Poate in alta tara da. Eu cind vad imagini cu spitalele din Craiova alaturi de latura aia de primarita nationalista ma apuca pandaliile.
Nasul Oprea si plutasul marin Dusa, ca sa nu mai vorbim de saritotul de garduri Boroi, un amarit de administrator care a distrus toata baza sportiva a statului si mii de sportivi, nu reprezinta armata, nu au absolut nimic comun cu Steaua anilor 86-89. Nu erau nici macar fani, asa cum n-au fost nici dupa 89. Oprea a fost seful mafiei lui Nastase, sluga lui Miron Cozma, a sponsorizat echipa minerilor, apoi timp de 10 ani, care-i lipsesc din CV, a furat, a facut abuz de putere, a fost condamnat si mai are dosare penale. Un afacerist penal alaturi de Cocos, care a fost in biroul lui Sandu cind s-au negociat spagile de milioanel. Apoi a vrut sa cumpere ca PATRON tocmai Steaua si l-a nasit pe Pota, micul Titulescu, micul dimbovitean, de fapt strict interzis in UE, unde se poate vinde doar in forma congelata pusa direct pe gratarul incins.
Justitia terorizata de Putere a gresit grav !!! Cazul inventat de seful mafiei lui Nastase, Gabriel Oprea, nu trebuia judecat. Oprea, Dusa, Boroi, … , au comis fals intelectual, fals in acte. Nu pot reprezenta armata din trecut si azi, oricum niste cadre mafiote civile nu reprezinta armata, sint contestati de 90% dintre ofiteri, iar cel mai important aspect omis de judecatori este faptul ca nu detin nici un drept de proprietate. Toate proprietatile materiale, intelectuale, … apartin statului.
Realitatea este ca Boroi este doar un administrator pe proprietatea statului. Un administrator foarte prost. A distrus o baza frumoasa si mii de sportivi.
REALITATEA este ca Clubul Sportiv al Armatei functioneaza ILEGAL !!!
Si absolut imoral. Caci este ilegal si imoral sa-i dai git si milioane unui ciumpalac ca Boroi ca sa distruga, caci doar distrugeri sint realizarile lui, in timp ce scolarii nu au manuale, scolile nu au WC-uri functionale iar spitalele arata ca in epoca de piatra. Daca acest club in care se lafaie generalii de carton, prostalaii si teroristii nu va fi desfiintat, trebuie sa i se impuna macar o conducere legala, formata din civili scoliti si respectuosi, nu din mafia lui Oprea si Nastase.

Echipa 86-89 a fost facuta tot de un patron, e drept unul mai destept si mai respectat. S-a vorbit ca a luat cu japca jucatori de la Craiova. Lucescu a luat si el tot ce-a vrut, pe Balaci, Camataru, … dar in 86 a fost eliminat de frizerii 17 Nentori de linga Tirana, care dormeau in autobuz si mincau conserve, adevaratii eroi ai neamului nostru, care au aratat intregii lumi adevarata valoare a echipei Ministerului de Interne al RSR, care a fost in mare si nationala Romaniei timp de 10 ani. Acesti eroi ai Patriei nostre au fost primii care au demonstrat intregii lumi valoarea CADRELOR, a cartoanelor din epoca comunista „de aur“, ca fildesii din gurile mirositoare ale ciorilor si a mai marilor sovietici care trebuiau ingropati fara dinti, lanturi si ghiuluri ca sa nu fie furati.

Ce sa preferam ?
Gigi ori Oprea, ori un chinez, un arab, un rusnac ori cine stie ce borat ajus bogat cu bombe ?
Gigi nu este cea ce ne dorim. In comparatie cu Ahmietuov, Avramuovici si Printii arabi este un gainar marunt.
Dar Steaua este azi OFICIAL pe locul 17 in lume cu toare ca a ratat toate obiectivele internationale in ultimul an !!! Craiova, Timisoara au disparut. Dinamo, CFR, Rapid, Petrolul, … sint in insolventa, tot o inventie in fotbal a Pacientilor Sectiilor Dermato-venerice. Astra, Steagu, …, numara pe degete suporterii care nu se identifica cu cadrurili Niciolae. Stan de la Galati putea fi la fel de bine, ori mai bine, un berbec, o oaie, un porc mistret, caci rezultatul nu era altul. La CFR, Astra si Petrolul doar arbitrii erau romani, puteau juca la fel de bine in Africa.
In ultimele doua mari victorii cu 2-0 ale Romaniei au fost pe teren 13 actuali ori fosti stelisti cumparti si platiti de Gigi Becali !!!
Daca l-am pune si pe saracu Puiu, tot stelist dar platit de nasu Oprea, ar fi 14. Cu unul prea mult !

benise (9 comentarii)  •  15 februarie 2015, 10:51

Domnule Geambasu sa ceara și doamna Elisabeth Lipa în instanță dreptul asupra mărcii Dinamo,iar apoi revenim la un fotbal cu milițieni și soldați. Uite așa poate importam din însorită Elena și comunismul cu fata umana…..

star01 (14 comentarii)  •  15 februarie 2015, 10:51

Cri8sti tata,”acea peluza” a adus numai deservicii” echipei patronate de Gigi,amenzi,suspendari de teren ,scandaluri gen”vanghelion”…sa fie sanatosi…STEAUA RAMANE STEAUA SI FARA EI(CEEA CE CRED CA ESTE MAI BINE,DESI NU POT UITA ACELE MOMENTE MAGICE NORD-SUD)…FCSB=FOTBAL CLUB STEAUA BUCURESTI …MEREU CAMPIONI!

star01 (14 comentarii)  •  15 februarie 2015, 11:04

…..revin…cand Gigi a spus ca „va duce” Steaua din nou in grupele UCL s-a ras de el(inclusiv voi ziaristii) …fara ipocrizie,Steaua a continuat sa existe si sa faca performanta in fotbal numai datorita „ineptului” Gigi Becali ,penal,ne-penal totul i se datoreaza…numai chiria platita pentru”Ghencea” este de domeniul SF pt. Romania actuala(un meci jucat pe A.N. este mai „benefic” decat unul pe Ghencea ca de,asa vor „ghineralii imbuibati”).”sudul” SA-SI FACA ECHIPA IMPREUNA CU VANGHELIE,OPREA,ZISU SI ALTII care ii sustin din interese meschine si SA NU UITAM CA CSA STEAUA condusa”MAGISTRAL” DE COLONELUL BOROI GEORGE NU MAI ARE REZULTATE IN CELELALTE SPORTURI DE ECHIPA(POLO,HANDBAL,BASCHET,VOLEI) DECAT RAREORI-ANUL ACESTA LA POLO,BASCHET SI,PARTIAL,HOCHEI DAM SEMNE DE „REVENIRE” SI ASTA NU DATORITA „CONDUCERII DE SUCCES” CI SPONSORILOR!

adi_stelistul (454 comentarii)  •  15 februarie 2015, 12:13

Cred ca romantati prea mult motivatia declaratiei (declaratie o fi?) care a produs ideea articolului. Sa fim seriosi, nu e vorba despre revolta impotriva cadrului institutionalizat si (presupus, tocmai din acest motiv) corupt. Asa cum nici miscarile de tipul „occupy” s-au pronuntat impotriva sistemului doar dupa ce acesta nu le-a mai asigurat confortul obisnuit (desi semnele raului existau dintotdeauna, iar lipsa de confort – ca sa folosesc un eufemism – a celor din lumea a treia nu i-a deranjat niciodata pe corifeii miscarilor stangiste din lumea occidentala), asa si pe baietii acestia de la peluza nu Becali si stilul sau „original” (am ceva cu eufemismele azi) de conducere i-a deranjat, ci pur si simplu un esec al acelui conducator si al acelui stil.
Pe mine de pilda m-a deranjat si ma deranjeaza felul in care s-au desfasurat unele curse de urmarire ale Stelei in retur acum cativa ani, ma deranjeaza episodul „bricheta”, ma deranjeaza alte cateva chestii. A, ma deranjeaza FOARTE MULT ca sunt echipe romanesti care au aratat cam cum ar fi putut fi un parcurs decent in UCL pentru Steaua… Chestii de-astea! Si mi-as dori pe Steaua in prima liga, dar rezolvand chestiunile care m-au deranjat (cam dintotdeauna, nu doar de ieri). Cine o fi idealistul in cazul asta?

ionut (9 comentarii)  •  15 februarie 2015, 13:03

Cu tot respectul, nu pot fi de acord cu aceasta abordare. Nu are legatura cu realitatea, faceti niste comparatii fortate. A compara ,,initiativa,, unui grup de suporteri de porni cu ,,adevarata Steaua,, din liga 4 cu actiunile suporterilor timisoreni, pitesteni, sibieni, vasluieni este cel putin fortata. Acestia din urma nu au avut practic incotro, echipele lor au disparut, au fost desfintate de ,,patronii,, lor in timp ce Steaua exista si se comporta ,,onorabil,,. Apoi cum explici ca pentru acest grup de ,,stelisti,, intoarcerea la radacini este epoca, comunista? O epoca in care tocmai de lipsa de ,,corectitudine,, era acuzata (pentru Steaua, Dinamo).Cu alte cuvinte Steaua din anii 1970-1989 era ,,adevarata,, si asta de acum are excrescente capitaliste, tumori? Alea sunt radacinile Stelei? Anii comunismului? Cei care acum vor sa se intoarca la ,,radacini,, cunosc acele radacini? Nu, ei sunt doar niste tineri antisistem, fara perspective, in nici un caz dornici de un fotbal boem (sunt printre cei mai violenti si vulgari), si care in nici un caz nu vor sa renunte la un palmares ,,mincinos,,. Vor ca Steaua ,,lor,, din liga a 4-a sa aiba intreg palamaresul (mai putin perioada Gigi) vechii echipe. Cu toate titlurile castigate (necinstit zic unii ,,mai batrani,,) in comunism. Mai adaugati ca asa zisa reintoarcere la un fotbal curat, boem, vor sa se faca fara implicarea lor financiara (nici nu au cu ce) deci tot cu un patron (de data asta ,,bun,,). Aveti vre-o garantie ca si acesta nu va intra in dizgratie? Eu cred ca dumnavostra ar trebui, ca formator de opinie, sa incercati sa explicati ca nemultumirea fata de patron (un om) nu trebuie sa afecteze echipa, ca Steaua, indiferent de niste decizii date de niste oameni (fie si judecatori ai ICCJ) ESTE UN SINGURA, este aceeasi de la infintare si pana acum, ca a trecut prin schimbari birocratice, juridice, de sistem si oranduiri, dar sportiv a mers inainte fara intrerupere. La Federatie, Liga, UEFA, FIFA, a existat o singura echipa STEAUA BUCURESTI. Domnule Geambasu ati trait, comentat, analizat, meciuri ale Stelei, interne si internationale, ati fost martor la transferuri de jucatori, antrenori, predari de stafete, perioade bune si mai putin bune, ati criticat conducera (pe buna dreptate) dar nici un moment, eu nu stiu, nu ati pus la indoiala ,,identitatea,, (sportiva) a ei. Poate o decizie luata de oameni sa va faca sa va anulati o parte din trecut? Acei oameni nu pot gresi? Asta incercati sa transmiteti si tinerilor ,,rebeli,, din peluza, ca NIMENI, cu atat mai mult niste reprezentanti ai Sitemului (nu sunt ei antisistem?) nu le pot rapi viata!! Si Steaua este parte din viata lor!!! Nu sunt de coard cu Gigi!!! OK,sa protesteze impotriva lui dar sa-si sustina echipa. Incercati sa le explicati ca, ok, capitalismul e naspa, are excrescente si tumori peste tot nu doar in fotbal dar unii (mai batrani ca ei) au hotarat ca e mai bun decat comunismul (spre care tind ei, fotbalistic vorbind) pe care nu-l cunosc in realitate. Spuneti-le ca in acea perioada violentele in tribuna, si in afara nu existau. Spuneti-le ca libertatea de a protesta impotriva patronului atunci nu exista. Spuneti-le ca fotbalul nu era nici atunci atat de boem (erau bani mai putini dar cam atat) si de curat. Incercati sa deschideti ochii acestor tineri! Sau daca nu vreti sau nu puteti macar explicati corect cine sunt, ce vor (cu adevarat) si nu-i transformati in niste tineri neprihaniti, care vor sa vada fotbal jucat cu ,,zambetul pe buze,, in care ,,rivalitatile,, sa nu mai existe decat pe teren 90 de minute. Dupa care stelisti, dinamovisti, rapidisti sa mearga impreuna la o bere (jucatori si suporteri).

Ainraymon (3 comentarii)  •  15 februarie 2015, 13:33

Draga Cristi,
Eu cred ca te bagi intr-o problema care nu stiu cat de tare te preocupa pe tine personal si care cred ca vine mai mult dintr-un imbold interior specific romanesc in sensul ca daca ceva merge bine la vecini trebuie musai sa fie atact, denigrat, afectat, distrus, daramat… Spirit „borcesc” conform caruia „mai bine imi pun streangu’ de gat decat sa vad ca Steua merge bine”.
Te bagi de asemenea intr-o problema care vad ca la noi a luat amploare si este „justificata”, amplificata si sustinuta si de media inclusiv de oamnei ca tine, cum ca, spectatorii sunt cei care trebuie sa dicteze ce si cum se face la o echipa sau alta… Spectatorii care? Fanii care? Cei care se duc la meci, mananca seminte si injura de mama focului, inclusiv echipa favorita… iart uneori, prin comportament, limbaj si violenta aduc mari prejudicii echipei pe care… chipurile, o iubesc si o sustin. Sa luam cazul Stelei… Nu cred ca e vre-o echipa din Romania care sa fi fost mai amendata si sanctionata decat Steua… Din cauza cui? din cauza jucatorilor? Nu! Din cauza fanilor preaiubitori si preasustinatori… Cum ramane atunci cu iubirea si sustinerea… Se spune ca sustin echipa cumparand bilete la meciuri… Da dar ei nu cumpara bilete pentru ca e Steaua, pentru ca asa ar cumpara la fiecare meci sau si-ar cumpara abonamente… Ei cumpara bilete numai cand joaca cu Real Madrid sau Barca… In rest nu prea se inghesuie… Deci cumpara bilete pentru ca vor sa vada un spectacol inj care unul din actori e Steaua… In aceste conditii ce anume le da dreptul sa dicteze? Sa faca mitinguri? S aceara nu stiu ce si nu stiu cui? Cum ar fi ca eu care cumpar bilete si ma duc la spectacole la Teatrul National sa ma duc maine si sa cer ca Teatrul National sa-si schimbe numele, sa se mute la Cuca Macai, sa-si dea demisia directorul general sau fie concediat nu stiu ce regizor sau actor? Nu ti se pare ca la noi acesti asa „zisi spectatori, organizati” in brigazi, peluze, haite, gasti etc.” isi aroga prea multe drepturi in ceea ce priceste un club… Vad tot felul de mutre mafiote, lideri de peluze si de asociatii, pentru ca la noi te poti asocia inclusiv sa dai din gura, sa urli, sa tipi, sa injuri, sa meninti, sa agresezi, sa lovesti, inclusiv sa mananci rahat… spuneam vad tot felul de indivizi din astia tunsi zero si cu ceafa groasa (althel nu poti fi lider de galerie) care au ajuns sa se implice inclusiv in negocieri de preluare de cluburi sau de transfer de jucatori. Ma intreb in aceste conditii unde am ajuns? Si de ce media, inclusiv tu nu incepeti sa puneti problema corect, in sensul ca spectatorul sa-si vada de ale lui si in momentul in care nu-i convine ceva sa nu se mai duca la meci, sau sa nu mai sustina echipa respectiva si sa lase clubul in pace pentru ca nu ei asigura existenta si functionarea clubului respectiv… Mie daca nu-mi place o piesa nu ma apuc sa fac mitinguri ori greva foamei si nici nu incep sa injur Teatrul National sau pe oamenii de acolo… Pur si simplu nu ma duc la piesa respectiva… Nu crezi ca ar trebui schimbata putin mentalitatea acestor asa zisi fani? Eu cred ca ar trebui mai mult… Ar trebui mai intai educati si civilizati… Pentru ca in conditiile actuale dupa ei nu ramane decat praf si pulbere, si mai ales scaune si garduri rupte si multe, milte coji de seminte!!!

Anda (2 comentarii)  •  15 februarie 2015, 14:30

Voi de la Bucuresti habar nu aveti ce inseamna ASU Poli, si va dati cu parerea. Echipa asta si-a propus doar sa porneasca din ligi inferioare, nu sa si ramana acolo. Ba mai mult, uite-te cine e noul manager sportiv. Ca sa nu mai bati campii, Geambasule, ca intodeauna

Vladi (1 comentarii)  •  15 februarie 2015, 14:51

Laudabil articolul, dar putin gresit inteleasa situatia.

Suporterii nu se revolta in nici un caz impotriva corporatiilor si a capitalismului – ci impotriva capitalismului oriental, prost inteles si in Romania. Fotbalul romanesc a avut de pe la inceputul anilor 2000 un model falimentar de business, in sensul ca multe cluburi au fost conduse de niste baroni care si-au facut averea prin mijloace cel putin suspecte.

Modul asta de gandire s-a rasfans si asupra cluburilor – acela de club-patron, condus autoritar de cate un om cu impresia ca le stie absolut pe toate. Fara nici un fel de consideratie asupra managementului si marketingului adevarat al cluburilor europene. Cand criza si DNA-ul au inceput sa-si intre in drepturi, tot balonul de sapun s-a spart.

In cazul lui United, situatia e putin diferita, in sensul ca un american a incercat sa-si impuna stilul de marketing sportiv de peste ocean (in esenta opus celui european) in Anglia.

Cu alte cuvinte, revolta nu e impotriva capitalismului, ci impotriva filosofiei de afaceri nepotist si absolutist din fotbalul nostru – una fata de care era doar o chestiune de timp pana sa se demonstreze a fi falimentara.

Intreaba-i nu doar pe stelisti, ci si pe cei de la Poli, Craiova, Arges, Corvinul, UTA, chiar si Petrolul etc. etc.

Gabi (5 comentarii)  •  15 februarie 2015, 14:53

in aceeasi directie si intarind articolul Dlui Geambasu-http://bleacherreport.com/articles/2338757-footballs-super-rich-owners-are-killing-the-game-fans-used-to-love?utm_source=cnn.com&utm_medium=referral&utm_campaign=editorial

oedip (1 comentarii)  •  15 februarie 2015, 16:50

Batrana Doamna a fotbalului romanesc pe niciunde, nu? Si va mai mirati de ce nu exista respect pentru Bucuresti in vestul tarii. Vorbim totusi de UTA Arad, castigatoarea a 6 titluri, 2 cupe si performante in cupele europene, dar care aparent pentru gsp nu e suficient de importanta precum chiajna si vointa. Asta e, unele echipe precum UTA strang galerii cu torte si tot chiar si in liga a4-a, in timp ce in actuala liga 1 bate vantu pe terenuri rurale…

razvan (3 comentarii)  •  15 februarie 2015, 16:55

jean valjean, am 57 de ani și sînt stelist din 1962. La 8-9 ani mă duceam pe ”Republicii” ca să-i văd pe Haidu, Crăiniceanu, Pantea, etc. M-am dus și pe vremea lui Ilie Dumitrescu sau Didi Prodan. De cînd au apărut ”ultrașii”, nu mă mai duc. Ăștia sînt suporteri doar în mințile voastre bolnave. Sînt niște derbedei și potențiali infractori( de fapt sînt destui care ajung la pușcărie)

jean valjean (3 comentarii)  •  15 februarie 2015, 21:47

@razvan

Va respect domnule pentru prezenta dumneavoastra pe stadion in tot acest timp. Chiar va invidiez, pentru ca nu am avut sansa dumneavoastra sa fiu prezent alaturi de numele pe care le enumerati, dar va rog, sa nu-mi vorbiti de „minte bolnava” mai ales aici, intr-un cadru sportiv si mai ales despre acest subiect. Probabil, nu va dati seama, dar ati devenit fara sa vreti un ultras prin declaratia pe care ati facut-o.

La baza, „ultrasii” sunt oameni care iubesc maduva unei echipe sportive mai mult decat se iubesc pe ei insasi si care se identifica cu radacina („originalitatea”) unui anumit spirit unic creat de iubirea lor pentru o avere sufleteasca construita in timp, de la orgini. In cazul de fata, Peluza Sud Steaua. Am fost acolo.

Spuneti-mi dumneavoastra, Razvan,
Cum se face ca singurii oameni care au refuzat in mod categoric si continuu cea mai mica asociere cu o conducere care a distrus, hai sa zic, 80% din imaginea unui club, sunt cei de la Peluza Sud. Oamenii aia au stat in picioare si au refuzat categoric becalizarea echipei. Pun pariu ca tot ei vor deveni eroi, cand vor elibera Steaua. Si aici nu ma refer la toti extremistii fara clase care s-au aciuat pe-acolo, ci la maduva unui grup solid, singurul care poarta in inima validitatea celui mai puternic club de fotbal din istoria Romaniei.

Dr-Acu (5 comentarii)  •  16 februarie 2015, 3:20

„respect maxim pt toti suporterii stelisti care nu au uitat istoria,si care nu dau un scuipat pe fcsb atata vreme cat jiji nu respecta istoria echipei pe care o iubim.prefer liga a 4a cu FC STEAUA,decat liga campionilor cu fcsb.”

Fratiiillooorrrrr!!!! Trzireaaaa!!!
Steaua asta este. E A LUI GIGI, clar sa fie. Voi nu sunteti altceva decat „BUFONII IMPARATULUI”!!:))
Cu voi, su fara, ciobanul joaca in CL si va returneaza SCUIPATUL DREPT IN OCHII AMORULUI PROPRIU!

P.S. Maestre Giambasu, cand ai vazut ultima data un joc in liga a4-a ?

Cine crede ca o alta „STEA” mai scoate „coltul” din liga a4-a e mebun de legat!

STEAUA (2 comentarii)  •  16 februarie 2015, 9:23

Sunt trecut de 50 de ani și sînt stelist dinainte de 1970 . o perioda de 10 ani , iniante de”Revolutie” am avut neintrerupt abonament. Am prins toate meciurile echipei de AUR. Am continuat o scurt a perioda si dupa, pana au aparut ASA ZISII ultrasi. Niste baieti care primeau bani ca sa strige pentru Steaua .Pe ei nu i-a interesat niciodata spectcolul, Spectacol pentru ei era sa sara cu picioarele pe scaune, sa fie atenti unii la altii ca sa strige ce li se spune. SI cand veneau sau plecau de la stadion erau atenti cu cine sa se incaiere. Ce era pe teren conta cel mai putin. Nu am mai mers decat sporadic la stadion, alungat de manifestarile acestora. M-am intors cand fiul meu se apucase de fotbal si vroiam sa-i insuflu microbul/dargostea asta fata de Steaua. Si cum am fost si eu l-am dus la peluze. Mare greseala. A trebuit sa fug ca s-a speriat de manifestariel Neanderthaliene ale Ultrasilor. Cu greu am revenit in tribune. TARE m-as bucura sa isi faca echipa si sa pornesca de unde vor. AM SCAPA DE EI.. Am CURATA STADIONUL. Am VEDEA SPECTACOLUL DIN TEREN. si asa cum am facut-o pana acum AM SUSTINE NECONDITIONAT STEAUA. NU AM TERFELI-O LA COMANDA NIMANUI. NICI A PRESEI CARE URASTE STEAUA, NICI A CELOR CARE DAU BANI CA SA LOVEASCA IN ECHIPA DIN CINE STIE CE INTERSE OBSCURE. Gigi a venit si o sa plece. STEAUA RAMANE.

gogu (9 comentarii)  •  16 februarie 2015, 9:25

VANZATORII DE ILUZII – OPORTUNISTII DE AZI SI DE IERI
Prin anii 50 dupa marea nationalizare din ’48 s-au distrus multe valori pe motivul ca vom construi ceva nou iar rezultatele s-au vazut. Undeva in judetul Brasov am vazut o cladire veche si foarte frumoasa in paragina care a fost folosita dupa nationalizare initial sediu de CAP, apoi crescatorie de viermi de matase, depozit de cartofi si sfecla iar dupa ’89 in loc sa fie renovata unii oportunisti au demolato pentru materiale de constructii gratuite. Dupa 1989 s-a desfiintat tot ce s-a putut si vandut la fiare vechi sub motivul ca industra noastra e un morman de fiare vechi. Problema este ca nu s-a mai construit nimic in loc iar de profitat au profitat o mana de oportunisti iar cei multi tot vaduviti de sanse au ramas. Poate cei care vor o noua echipa de liga a IV au dreptate dar unde este acea echipa? Nu cumva s-au trezit iarasi niste oportunisti care vor sa distruga pentru propriile foloase fara sa puna nimic in loc?

Justice for all (2 comentarii)  •  16 februarie 2015, 10:50

Sa va dea DOMNU noroc sa mergeti in liga a 4 -a . NOI CARE INTR-ADEVAR IUBIM STEAUA AM VREA SA SE CIVILIZEZE SI TRIBUNA CARE A FACUT MULT RAU : – amenzi , terenuri suspendate , spectacole de drogati , stadioane vandalizate , arestari prin benzinarii , interlopi de joasa speta , show-uri degradante , scandari de zerouri barate etc , etc !!!! Am vrut sa stau in celebrele peluze … proasta idee , majoritatea sunt beti – muci , drogati si urat mirositori (a voma ) . Steaua nu sunteti voi ! STEAUA sunt jucatorii , antrenorii , PATRONUL , spectatorii , suporterii etc dar numai aceeia care vor binele ECHIPEI STEAUA . Cu faptele care le-am enumerat mai sus nu cred ca vreti binele STELEI ! Va puteti uita in ochii lui Adi Popa , Chipciu , Tanase si sa le spuneti LATURILE voastre ? Gigi , MM , Tase (cpt) eu va voi sustine NECONDITIONAT . RESPECT !!! Voi ati dat numelui STEAUA rezonanta ! Acesti asa-zis suporteri n-au fost in stare sa faca un imn al echipei … bleah !

eueueu (1 comentarii)  •  16 februarie 2015, 11:32

nu i o prb unii aleg sa tina cu , fc arges, poli, uta, sibiu, vaslui, altii steaua, dinamo, rapid. e o chestiune de mentalitate. vrei sa iti sustii echipa locala cu care au tinut parintii tai , cu povestile cu care ai crescut, sau alegi o echipa la moda nimeni nu te condamna. eu unul prefer iluzia unui meci fc arges-poli-uta etc decat unul steaua-dinamo. LEGENDELE NU MOR ele continua.

choli (1 comentarii)  •  17 februarie 2015, 16:00

De obicei nu scriu comentarii pe asemenea pagini. Dar de aceasta data fac un compromis, parca prea multi „intr-o ureche” si prea multi platiti sa scrie mizerii la adresa peluzelor si-au dat cu parerea aici.
Din capul locului eu va spun ca sunt unul din acei „drogati, alcoolici care miros a voma, aurolaci, nespalati. etc.
Eu personal am o firma care are 12 angajati, este pe piata de 9 ani neintrerupti, am o cifra de afaceri pe 2014 de peste 2.000.000 de lei am platit taxe la statul roman in anul trecut de peste 100.000 de lei iar in fiecare luna platesc salarii de peste 20.000 de lei. am colegi in grup care lucreaza in televiziune, banca, corporatii internationale, am si avocati, chiar si chirurgi (unul este neuro-chirurg) iar in peluza sunt chiar si piloti de avioane comerciale. Ce e drept sunt si oameni care muncesc in cora, pe la rds sau in diverse functii ale secolului 21.
Noi toti iubim Steaua, avem mii si mii de kilometrii parcursi pentru echipa, PE CHELTUIALA NOASTRA, ne place ca atunci cand ne intalnim sa incurajam din peluza echipa favorita prin cantece, steaguri, ne place sa facem atmosfera. Asa intelegem noi sa ne manifestam. Observ ca majoritatea celor care isi dau cu parerea pe aici se plang ca le speriem copiii si ca din cauza noastra nu vin la stadion…oare? dar ce va opreste sa mergeti la tribuna? sau daca vreti musai in peluza, de ce nu mergeti la un inel superior? de ghencea nu spun ca acolo oricum nu veniti, lumina de acolo nu va scoate pozele cu noi in evidenta si nu aveti cu ce va mandri in fata prietenilor vostrii. Observ ca majoritatea celor care ne ataca au cel mult 4 clase, ca habar nu au sa scrie in limba materna. Asta inseamna multa prostie si incultura….prin urmare, daca sunteti asa mai saraci in duh si minte, cu ce drept ne atacati voi si ne judecati? aaaaa e comod si safe sa fi acasa si sa scrii dejectii in spatele monitorului impreuna cu propriile frustrari specifice oamenilor mici care nu au reusit nimic in viata lor!
Acum aveti ocazia sa mergeti voi sa sustineti asa cum stiu ca va inchipuiti ca stiti echipa pe care va laudati in gura mare ca o iubiti. Dar aveti grija ca echipa asta are nevoie de incurajarile voastre pretutindeni, nu numai in mall arena cu un carnat in dinti si popcorn in buzunar!
Are nevoie sa o incurajati si la -30 de grade si la +40, si pe ploi si pe ninsori „Dlor” critici de internet.
Dar daca, sa spunem peste 6 etape, puscariasul decide ca nu incurajati cum vrea el echipa si trimite cateva zeci de „gorile” in tribunele populate de voi „adevaratii suporteri” si incep aia sa va bata si sa va alunge de pe stadion, daca o sa va anuleze abonamentele si biletele platite de voi in avans din banii vostri munciti, daca o sa trimita cativa prieteni interlopi dupa voi pe acasa sa va rupa picioarele putin…ce o sa faceti? ??
si acum, hai treceti la injuraturi si la jigniri :))))

liviu (3 comentarii)  •  18 februarie 2015, 14:47

da! chiar stateam intr-o zi si ma gandeam cat de nerabdator eram prin anii ’80-’90 sa inceapa emisiunea Fotbal minut cu minut de la Romania Actualitati. Si cat de mult ma bucuram cand FC Arges castiga sau scotea puncte in deplasare, pentru ca acasa nu lipseam de la niciun meci, putea sa fie si sfarsitul lumii, tot ajungeam cumva in Trivale. Aveam caiete cu fiecare etapa, marcatorii si clasamentul. Era pasiune adevarata. Acum? Banul primeaza, nu mai conteaza patriotismul local, au aparut patronii, au distrus o mare parte din echipele de traditie. Poate chiar e momentul sa se inceapa de jos, sa fie un moment zero al fotbalului romanesc. Mi-e dor de farmecul acelor vremuri, probabil altora mai in varsta ca mine le e dor de anii 70-80, etc. Am ajuns la concluzia ca urasc fotbalul industrializat, computerizat, anabolizat chiar. Cu ce ne atrage pana la urma acest gen de fotbal, de sport, in general? Daca oamenii tind spre robotizare, vom ajunge sa fim zdrobiti de roboti, ca in filmele sf. Filme care nu sunt chiar atat de sf pe cat credem noi, necesita doar timp ca evolutia omenirii sa atinga acel punct critic.

Comentează