Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Un Buffon foarte serios

Portarul squadrei azzurra şi al lui Juve continuă să bată recorduri. E adevărat, din cînd în cînd se mai ţine de mijloc

Walter Zenga îl vede apărînd pînă la 45 de ani. Pentru un om care a început să evolueze […]

sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 9:31

Portarul squadrei azzurra şi al lui Juve continuă să bată recorduri. E adevărat, din cînd în cînd se mai ţine de mijloc

Walter Zenga îl vede apărînd pînă la 45 de ani. Pentru un om care a început să evolueze de la 17 ani în Serie A, ar însemna 28 de carieră. Carieră, acesta este cuvîntul-cheie atunci cînd vorbim despre Gigi Buffon. Rezultate magnifice, cifre greu de egalat, recorduri în picioare, de nebătut, şi alte recorduri, considerate inaccesibile, pe cale de a fi egalate. Carieră, nu neapărat un profil moral ireproşabil, deşi acelaşi Zenga evocă şi caracterul ales al celui mai scump portar din istoria fotbalului. Implicarea în afacerea pariurilor rămîne o pată pe care nu o scoate fidelitatea faţă de Juve, pe care nu a părăsit-o nici în momentul retrogradării în urma scandalului Calciopoli. O insulă rău mirositoare într-un ocean paradisiac garnisit cu perle de tot felul: titluri de campion al Italiei, titlul de campion mondial, Champions League.

Nu a fost dovedit vinovat, dar nici nu şi-a demonstrat nevinovăţia cu fermitatea pe care o are atunci cînd iese pe centrări. Ne-a privit cu ochii lui mari şi albaştri şi a cerut să fie crezut. Cei mai mulţi au făcut-o, conştienţi că Gigi Buffon este parte a unui sistem, dar indiferenţi la amănuntul esenţial că salariul i-ar fi permis luxul să fie străin de mizeriile meciurilor trucate. Pînă la urmă, Buffon este prototipul marii vedete a zilelor noastre. Cu bune şi cu rele. Totuşi, între el şi Francesco Totti, alt veteran pe care l-am celebrat recent, este o diferenţă fundamentală. Aceea dintre mercenarul perfect şi soldatul credincios.

Mai interesant poate decît a încerca să definim portretul moral al lui Gigi Buffon ar fi să cădem de acord asupra staturii lui de portar. Şi nu discutăm aici de înălţime, ci despre profilul postului. Buffon este deja unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului. Cu cele aproape 53 de milioane de euro plătite de Juventus către Parma, rămîne oricum cel mai scump goalkeeper. Şi ţineţi cont că asta se întîmpla în 2001! Urmaşul lui Combi, Zoff, Albertosi sau Zenga, Gigi are cîte ceva din fiecare. Plasament remarcabil, intuiţie a fazei, curaj, siguranţă, joc aerian şi de picior redutabile. Mai aproape de Dino Zoff prin siguranţă şi simţ de anticipaţie, decît de paradele spectaculoase ale lui Zenga sau Toldo, Buffon este genul de portar care apără ce este de apărat şi chiar mai mult decît atît, fără să fi fost vreodată autorul unor intervenţii miraculoase.

Italia a cîştigat ultimul titlu mondial cu Gigi Buffon în poartă. Se întîmpla în 2006, el avea 28 de ani şi a luat doar două goluri pe parcursul întregului turneu final. Acum are 36 de ani şi şi-a prelungit contractul cu Juve pentru încă doi. La Vecchia Signora merge în continuare la braţ cu Il Gentiluomo Gigi. Il Gentiluomo nu mai este nici el la prima tinereţe, mai ales că a trecut şi peste o operaţie de hernie de disc. Buffon va avea 40 de ani la următorul Mondial, exact atît cît Dino Zoff în Spania ’82. Ceva îmi spune că el, Buffon, va fi acolo, în poarta squadrei azzurra şi în Rusia. Asta nu este neapărat o premoniţie fericită, fiindcă fotbalul de acum nu prea mai seamănă cu fotbalul din urmă cu trei decenii.

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Calin Tur (2 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 11:22

Am avut stari confuze in timpul citirii articolului, ba credeam ca il criticati, ba ca il laudati. In orice caz, ati fost foarte economicos cu laudele, nemeritat. Faptul ca a ramas la Juve si in B, la cateva saptamani de cand ridicase trofeul suprem sau constanta sa nu sunt doar niste „bile albe”, sunt lucruri rare care-l fac unic, iar despre faptul ca „Buffon este genul de portar care apără ce este de apărat şi chiar mai mult decît atît, fără să fi fost vreodată autorul unor intervenţii miraculoase”, am dubii mari 🙂 Gigi e un mare caracter, merita mult mai mult respect in consideratia noastra, sau asteptam sa se retraga sau sa moara ca sa ne amintim cat de mare a fost ?

Robert (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 12:55

Domnule Geambasu, cum puteti sa spuneti ca Buffon „este genul de portar care apără ce este de apărat şi chiar mai mult decît atît, fără să fi fost vreodată autorul unor intervenţii miraculoase.” Urmaresc cariera acestui portar din 2001 si va pot asigura ca Buffon are unele interventii ce greu pot fi descrise in cuvinte. Nu doar miraculoase. Va las cateva clipuri cu interventiile acestui portar senzational si astfel poate va mai documentati putin inainte de a face unele afirmatii. Ajuns la 36 este evident ca Buffon nu mai are aceleasi reflexe si agilitatea din tinerete, dar in tinerete si pana pe la 30-32 era poate cel mai bun portar din lume.

https://www.youtube.com/watch?v=9S2m2Mcy49E

https://www.youtube.com/watch?v=tXaBsDGqLo0

Dan (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 13:29

Mi se pare exagerata „diferenta fundamentala” dintre Totti si Buffon. In 2006 cand toti jucatorii fugeau de acea Juve trimisa in Serie B, Buffon a fost unul dintre putinii care au ramas, desi putea sa mearga oriunde…Desi au existat cateva zvonuri de discutii, mai ales cu Milan, Buffon a jucat doar la Juve si Parma(de la 17 pana la 22 de ani), si cred ca putem sa presupunem ca isi va incheia cariera unde joaca acum…daca asta e un „mercenar perfect” cred ca ar trebui sa redefinim notiunea…si sa aduagam noi termeni pentru jucatori ca Balotelli, Ibra si altii…
Apropo as dori sa stiu totusi cand a castigat Buffon Champions League… Eu stiam ca performanta maxima in CL a lui era finala pierduta cu Milan in 2002-2003
Respect pentru cel mai mare portar din toate timpurile dupa parerea mea

Alex (17 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 15:03

Cred ca a fost doar finalist in Liga in 2003 daca nu ma insel.

omar (9 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 15:04

Asta e jumatatea ,paharului plin, cinste lui ,dar hai sa ne aducem aminte de ,pariurile care la facea , a lasat ,un milion de euro,,,repet un milion de euro, la o tutungerie din Torino sa parieze pe meciuri trucate ,cand aici in Italia este o lege ca jucatorii nu au voie sa parieze,, cu 10 ani in urma in urma unui control ,antidoping, de la clubul Juventus au retras un camion de medicinale ,interzise (un camion) ,epo ,si steroizi pentru cai, ca sa le umfle masa musculare,sa nu uitam de MARILE favoruri ce le fac arbitri clubului care pana la urma ,sponsorizeaza, arbitrajul Italian prin FIAT,.Recordul lui e TRUCAT, pt ca de multe ori cand ia gol arbitrii il anuleaza, cu 3 ani in urma intr-o partida cu MILAN ,a scos mingea din poarta dupa ce a intrat de o juma de metru si nici arbitru de poarta nu a vazut si nici centralul dar l-a vazut vreo 1 miliard de telespectatori din lumea intreaga.Ca om imi e simpatic dar ca jucator ,,, un kakat cu o gramada de ,schelete in dulap,.

sorex (10 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 15:09

Pe Zoff l-am vazut mai mult in poze decat aparand, pe vrfemea lui Lev Iashin nu eram nici nascut… Dar… de la Dasaev incoace (inclusiv) nu a fost portar mai mare decat Gigi Buffon. Sunt un mare admirator al acestui post esential al jocului de fotbal, fix de la susmentionatul Dasaev, i-am admirat pe Higuita si Chilavert si, ceva mai recent, San Iker Casillas. Dar niciunul nu mi s-a parut mai valoros decat Gigi Buffon. Nici acum nu uit mesciul sau de debut in Seria, la Parma, contra unui AC Milan dezlantuit, purtand un „razboi personal” cu George Weah, atunci in mare forma, razboi pe care pustiul de 17 ani de atunci, l-a castigat fara drept de apel, pastrand in mod miraculos tabela „virgina” pana la final.
Daca suntem de acord ca fotbalul de la anii ’80 incoace s-a schimbat radical si a trecut de la boem la tacticizat si, implicit mult mai dificil, atunci …
GIANLUIGI BUFFON A FOST CEL MAI MARE PORTAR DIN ISTORIA FOTBALULUI !!!
PAREREA MEA.

Unu (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 16:49

Foarte slab articolul. Atat.
Fino alla fine

alin sighisoara (15 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 22:51

cu liga campionilor ai dat-o in bara in cazul in care te-ai referit la trofee.nu a castigat liga,a jucat doar finala cu Milan in2003….

casillas (1 comentarii)  •  1 noiembrie 2014, 23:48

O parere de la un fost portar de mana e enshpea: Buffon cel mai mare portar din istoria fotbalului. ..Urmat de Schmeichel.

Alex (6 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 0:08

Ești conștient ca nu te ai documentat bine? Nu a câștigat champion s league

motanul incaltat (455 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 0:13

Buffon nu e un inger. A facut si greseli. Sa arunce cu piatra primul, cel ce nu are greseli……Asa era citatul,nu??????

splendini (52 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 1:20

Pacat ca Italia nu mai reprezinta mare lucru de niste ani buni incoace la nivel de club (nu degeaba au doar doua echipe in CL, cind campionatele tari aduc 4). Buffon a fost foarte putin vizibil in anii din urma, chiar daca pe ansamblul carierei a fost mare.

gery76 (78 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 4:31

-Primul lucru pe care as dori sa-l exprim ,este acela ca Buffon n-a castigat niciodata Ch.League,in 2003 Juve pierzand la penalty-uri in fata formatiei Milan,Dida fiind mai inspirat decat Buffon.

-Raportat la Italia se poate spune ca este cel mai bun portar all-time,insa Sepp Maier,Gordon Banks,Jean Marie Pfaff,Olliver Kahn,Iker Cassilias din punctul meu de vedere sunt peste italian.

-La ora actuala cel mai bun portar al lumii este detasat Manuel Neuer,care la 28 de ani deja este campion mondial,castigator Ch.League,pe deasupra mai avand in fata 10 ani de aparat la cel mai inalt nivel,eu cred ca Neuer va fi considerat in maxim 5-6 cel mai bun portar al lumii all-time+ca este portarul care a revolutionat fisa acestui post,prin asumarea rolului de libero,datorat in primul rand senzationalului joc de picior si tehnicii pe care 99% din fundasii romani de Liga 1 nu o au.

sorin (16 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 10:30

Gigi Buffon e un mare portar ! Cu o mare longevitate sportiva ! Personal sunt un fan ! La multi ani in poarta Juventus-ului si al nationalei Italiei !

marian (85 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 12:23

Domnule Geambasu, de ce spuneti dvs. ca Buffon „nu si-a demonstrat nevinovatia” in scandalul pariurilor trucate ?! Pai demonstrarea vinovatiei sale era treaba celor care il acuzau ! Sunt convins ca dvs. stiti ca Buffon a cooperat din proprie vointa cu organele de ancheta, ca pariurile pe care le-a facut nu erau plasate in fotbalul italian si ca federatia italiana de fotbal l-a absolvit oficial de toate „capetele de acuzare” in anul 2007. Nu as dori sa fiu considerat un avocat al lui Gigi Buffon (nici n-ar putea fi cazul !), dar mi s-a parut necesar sa adaug aceste cateva randuri pentru o rememorare exacta a cazului.

lebateauivre (16 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 13:44

daca nu aruncam macar un pic cu noroi… nu suntem romani ! si mai vin si unii care afirma c-a lasat un milion de euro la tutungerie…

MZ (34 comentarii)  •  2 noiembrie 2014, 14:36

Nu a castigat niciodata Champions League.

teddy (17 comentarii)  •  3 noiembrie 2014, 12:25

nu a castigat UCL … a jucat si pierdut finala fix contra lui Milan in 2003 …

Mihnea (1 comentarii)  •  3 noiembrie 2014, 16:02

de acord cu tot, mai putin cu ideea ca ar avea caracter sau fair play…Nu e cazul la Buffon. Sunt fan Parma de mic, tin minte si acum debutul lui in 19.11.1995 contra lui Milan, si il respect ca jucator. Atat.

Mihai Bulica (677 comentarii)  •  3 noiembrie 2014, 16:15

Deznodamint şchiop şi uşor previzibil

ba tata, eu care vaz rezultatili ma gindeam la alt Bufon.
Ce ne facem tata, ca e groasa ca maciuca lu tata Josca ?
Unde plecam tata ? Tu sti ca tre sa ai cunostinte AiTi ca sa stai la o poarta ?

Adi (20 comentarii)  •  3 noiembrie 2014, 18:23

Daca va fi acolo, sunt sigur ca se va intampla numai si numai datorita valorii sale, pe care o va demonstra in teren, nu pentru ca se numeste Buffon si este o legenda vie.

Comentează