Sîrba!

Nole Djokovici a pierdut semifinala de la US Open cu japonezul Nishikori. „Ciudat!”, a spus Wilander despre felul în care şi-a făcut harakiri liderul mondial US Open şi-a meritat pe deplin numele anul acesta. Potop de surprize atît la fete, […]

Nole Djokovici a pierdut semifinala de la US Open cu japonezul Nishikori. „Ciudat!”, a spus Wilander despre felul în care şi-a făcut harakiri liderul mondial

US Open şi-a meritat pe deplin numele anul acesta. Potop de surprize atît la fete, cît şi la băieţi. Deci, a fost mai open ca niciodată. Mai deschis ca nicicînd în era open a tenisului, de cînd profesioniştii s-au amestecat cu amatorii, fiindcă amatorii nu erau nici pe departe atît de amatori (vezi Năstase, Kodes, Fibak), în timp ce profesioniştii ajunseseră să se bată între ei (vezi australienii Laver, Newcombe, Rosewall) ca membrii unui trib izolat de lume. Epoustouflant, cum ar zice Virginia Ruzici, Kei Nishikori şi Marin Cilici au intrat în finala de la Flushing Meadows trecînd de Novak Dojokovici şi Roger Federer pe care toată lumea îi aştepta în ultimul act de pe Arthur Ashe Arena. Nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte? Greşit! E chiar pentru cine se pregăteşte. Nishikori şi Cilici nu au pătruns speculativ în finală. Ori conjunctural. Japonezul şi croatul au jucat un tenis mult mai bun decît sîrbul şi eleveţianul. Mult mai bun.

De ce s-a întîmplat aşa, este o întrebare pentru toată lumea, de la specialişti pînă la plezirişti şi microbişti. În sens invers cronologiei faptelor, victoria lui Cilici a venit în urma unei prestaţii la limita perfecţiunii din partea croatului care va împlini 26 de ani la sfîrşitul lunii. Federer a fost strivit de tăria, precizia, ritmul şi, nu în ultimul rînd, geometria loviturilor lui Cilici, care Cilici seamănă pe zi ce trece cu Goran Ivanisevici, mai noul lui antrenor. Celor care sînt dispuşi să identifice în această asemănare doar tăria formidabilă a serviciului trebuie să le (re)amintim că Ivanisevici era mai mult decît un bun jucător de tenis care dădea zeci de aşi la hectar. Serviciul extraordinar îi aducea nu doar succese, ci şi de-servicii. Jocul complet al lui Goran era ecranat de loviturile de ciocan plecate spre terenul de ţintă de dincolo de fileu. Ceva similar se poate întîmpla acum şi cu Cilici.

Marin Cilici (suspendat anul trecut pentru doping timp de 4 luni şi absent atunci de la US Open), proaspătul finalist de la US Open nu este doar o maşină de bubuit servicii. Federer, sclipitor la cîteva execuţii, dar inconsistent în „raliuri” şi, mai ales, nervos, ca un suveran obligat să tot abdice după ce este momit cu coroana, n-a rezistat decît trei seturi scurte în faţa furtunii de lovituri abătute asupra sa. Pe Cilici, antipatia publicului newyorkez l-a încărcat. Pe Monfils, victima dinainte a lui Roger, simpatia publicului l-a golit de energie.

Povestea celeilalte semifinale este mai puţin despre Nishikori şi mai mult despre Djokovici. Disciplinat, japonezul a alergat bine, a lovit corect, fără să facă însă lucruri „fabuloase”, adjectiv care deja a intrat într-o stare avansată de uzură. După tiebreakul din al treilea set, Nole a plonjat într-o stare de somnolenţă şi nonbeligeranţă imposibil de anticipat. Demobilizat şi parcă sedat, războinicul sîrb din atîtea şi atîtea ocazii şi-a asumat natural rolul de victimă. De parcă nu îl interesa că urma să piardă. Ca şi cum şi-ar fi dorit asta. Nici Mats Wilander nu ştia să explice ce văzuserăm. A spus de cîteva ori „strange”, adică ciudat. Simţeai că fostul mare campion suedez ar vrea să adauge ceva, dar nu poate.

Ciudat. Cu riscul de a fi excomunicat de înalţii prelaţi ai curăţeniei tenisului, atrag atenţia că în atît de hulitul fotbal o prestaţie asemănătoare a unei echipe sau a unor fotbalişti este suspectată de non-combat sau jocuri de culise şi intră sub incidenţa controlului Interpolului. Şi încă o completare de natură să enerveze şi mai tare. Se joacă la pariuri, la greu, şi meciurile de tenis, nu doar cele de fotbal. Zic, nu dau cu racheta, nu ştiu ce cotă avea Nishikori, convins fiind că astfel de practici îi sînt străine lui Djokovici, demn reprezentant al mîndrului popor sîrb.