Portarul cu chip de român

Cosmin Moţi a dat lovitura de graţie Stelei. Celelalte lovituri le dăduseră propriii conducători şi jucători

Ţînţari mulţi la Sofia, cam ca la Mila 23. Stadion din alte timpuri, timpuri pe care le-am trăit şi noi. Şi accidentarea lui […]

Cosmin Moţi a dat lovitura de graţie Stelei. Celelalte lovituri le dăduseră propriii conducători şi jucători

Ţînţari mulţi la Sofia, cam ca la Mila 23. Stadion din alte timpuri, timpuri pe care le-am trăit şi noi. Şi accidentarea lui Tănase din primul minut al meciului. Forţat aiurea, decarul stelist a cedat la întîiul contact cu adversarul. Nota 4, domnu’ doctor!

Acesta a fost cadrul. Fotbalul propriu-zis a început cu 45 de minute de luptă parte-n parte. Keşeru şi Misidjan şi-au împărţit marile ratări la capete de repriză în care Steaua şi Ludogoreţ au abandonat tactica în favoarea unei frenezii ofensive plăcute spectatorului nealiniat, dar neproductivă.

Foarte bună remarca de la pauză a lui Gabi Balint. Steaua ar fi trebuit să atace mai cu măsură, spunea fostul internaţional, care simţea că băieţii antrenaţi de Costel Gâlcă s-au lăsat tîrîţi într-o morişcă a fotbalului avîntat, anulînd multe dintre atuurile steliste. Szukala şi Varela s-au văzut de multe ori puşi în dificultate nu doar pentru că Latovlevici şi-a făcut treaba aproximativ, ci şi din cauză că Breeveld şi Prepeliţă au acoperit, dar au recuperat puţin, iar Stanciu, înlocuitorul lui Tănase, a fost încă o dată agitat şi lipsit de limpezime.

Steaua nu şi-a găsit liniştea şi luciditatea invocate de Gabi Balint nici după pauză. Strălucitor la construcţie în prima parte, Sînmărtean a fost în continuare creatorul de joc al Stelei, deşi oboseala, adversar parşiv, s-a instalat cu fiecare minut care trecea. Steaua ultimelor 20 de minute ale meciului de la Sofia a arătat rău. Fricoasă şi copleşită parcă de dorinţa destul de primitivă a echipei lui Dermengiev, în alte vremuri doar secundul lui Stoichiţă.

Din jocul ofensiv anunţat de Gâlcă înaintea primului fluier al lui Undiano Mallenco nu rămăseseră decît abnegaţia defensivă şi un spirit de sacrificiu care funcţionează o vreme, dar nu tot meciul. Golul lui Wanderson a amendat tocmai atitudinea pasivă a steliştilor, iar prelungirile au restabilit o justeţe a fotbalului pe care o doream absentă acum.

Contraatacul lui Varela din finalul prelungirilor l-a scos din joc pe Stoianov şi l-a propulsat în poartă pe Moţi. Fostul dinamovist, care a tînjit toată cariera după grupele Champions League, avea calificarea şi în vîrful bocancilor, şi în mănuşi.

Deznodămînt demn de un scenarist cu imaginaţie perversă. Altfel, un avantaj apărut de nicăieri pentru Steaua. Cadoul de 20 de milioane de euro al lui Stoianov a fost refuzat însă de Rîpă şi de Pîrvulescu. Moţi a apărat ca un portar, şi-a cîştigat respectul bulgarilor şi ura românilor (nu chiar a tuturor) şi a ajuns în Champions League prin Razgrad. Nu prin milioanele lui Borcea. Ăsta este un mesaj despre fotbal.