Problema Şarapova
Simona Halep a înregistrat a 5-a înfrîngere din tot atîtea întîlniri cu rusoaica. Este ceva de rezolvat aici
Joci bine. Acordă-ţi timp, ia punct cu punct, finalizează cînd eşti sigură. Foloseşte-ţi bine picioarele. Totul spus pe un ton egal, de […]
Simona Halep a înregistrat a 5-a înfrîngere din tot atîtea întîlniri cu rusoaica. Este ceva de rezolvat aici
Joci bine. Acordă-ţi timp, ia punct cu punct, finalizează cînd eşti sigură. Foloseşte-ţi bine picioarele. Totul spus pe un ton egal, de terapeut priceput. Wim Fissette, antrenorul Simonei, este un munte de calm şi de pedagogie aplicată. Simona îl ascultă, dar fierbe pe scaun. Meciul începe să fie alt meci. Nisipul din clepsidră cade invers, parcă înceţoşînd privirile jucătoarei noastre. Şarapova a început să ţipe mai tare, să lovească mai tare, mai pe colţurile terenului. Nu prea ştie să joace vole, aleargă cu paşi cam mari, ca o fată de 1,88 metri, nu ca o zvîrlugă. Dar a învăţat să îşi exploateze calităţie şi să-şi ascundă cu graţie defectele.
Şi fără graţie. Trage de timp între puncte, prelungeşte pauza de vestiar pînă în punctul în care adversara dă în clocot. Iar adversara încă nu este pregătită pentru aşa ceva. Teoretic, între Simona şi Maşa nu sînt decît 5 ani. De fapt, este o viaţă. Rusoaica este acolo sus de 10-11 ani. A urcat, a coborît, s-a accidentat, iar a urcat, iar a coborît. A fost copil minune, revelaţie, lider mondial, dezamăgire, din nou lider mondial. Mai nou a devenit certitudine. S-a echilibrat, s-a împăcat cu propriii demoni. Şarapova are 27 de ani, dar în realitate este mai în vîrstă. Mai în vîrstă nu înseamnă neapărat mai bătrînă. Înseamnă mai experimentată. „Experienţă”, cuvîntul acela folosit fără cumpătare, este acum arma ei de bază.
Poate este şi o problemă de intensitate a tenisului pe care Şarapova îl poate etala la un moment dat. Un nivel al jocului încă peste puterile Simonei. Forţă plus risc asumat. Perspectiva înfrîngerii îi ascute simţurile rusoaicei. La Simona este invers. Deocamdată. Construieşte, cîştigă, se simte bine. Apoi adulmecă mirosul victoriei în faţa blondei ăleia potopită de ursitoare cu toate calităţile. Şi începe să joace mai prudent. Aşteaptă greşeala domnişoarei înalte care ţipă, geme, urlă şi care se hrăneşte chiar din teama imperceptibilă instalată în subconştientul ei.
5 înfrîngeri din tot atîtea întîlniri cu Şarapova. Se poate vorbi de un complex, fără ca asta să fie doar o exagerare jurnalistică. Se mai poate vorbi şi despre o provocare. Dincolo de mize financiare şi de locul în ierarhia mondială. Împreună cu belgianul Fissette, Simona are de rezolvat o problemă. Problema Şarapova. Problema poate fi rezolvată cu calm, fără să devină o obsesie. Prin descoperirea unei punţi între echilibrarea pasajelor de exuberanţă cu tunelul gîndurilor negre. Prin asumarea lipsurilor – de ce să n-o spunem, o dotare fizică inferioară – şi compensarea lor prin cocktailul dintre inteligenţă şi viclenie.
Şi o rezistenţă superioară la clinciurile cu arbitrii de scaun. Mariana Alves sau Kader Nouni nu sînt duşmanii Simonei Halep, dar ca orice arbitri din lumea asta închid mai repede ochii la capriciile vedetei confirmate decît ale vedetei în devenire. „A rising star” cum zic americanii. Sună frumos, dar foarte înşelător.