Steaua dominatoare

Ienei susţine că echipa lui de suflet a fost mai puternică în sezonul 2012-2013. S-ar putea să greşească, dar nu de tot

Meritat şi fără emoţii. La trap, nu la galop. Aşa a cîştigat Steaua al 25-lea titlu de campioană […]

Ienei susţine că echipa lui de suflet a fost mai puternică în sezonul 2012-2013. S-ar putea să greşească, dar nu de tot

Meritat şi fără emoţii. La trap, nu la galop. Aşa a cîştigat Steaua al 25-lea titlu de campioană a României. Pe cel de-al 24-lea îl adjudecase după un marş forţat. Fără nuanţe, dincolo de emoţii. De doi ani, echipa antrenată de Reghecampf domină Liga 1, iar azi se poate vorbi despre hegemonie fără accente ironice. Aşa cum se văd acum lucrurile, în viitorul apropiat principala luptă a Stelei rămîne aceea cu sine. Este o evidenţă deloc originală, dar care trebuie amintită. Steaua 2013-2014 se compară cu Steaua 2012-2013, nu cu Petrolul, cu Astra sau cu Dinamo. Să explicăm de ce.

În timp ce Steaua îşi rafinează mijloacele de exprimare, asta după ce produsese o revoluţie la nivelul sistemului de pregătire, contracandidatele au rămas încă la stadiul experimentelor. Petrolul calcă pe pojghiţa subţire care separă stabilitatea financiară de înecul subfinanţării. Dar Ploieştiul este oraşul cel mai efervescent de pe harta României fotbalistice. Astra are un lot solid. Astra mai are în spate un patron puternic şi discreţionar, plus o impecabilă galerie formată din suporteri pictaţi. Dinamo ar vrea să-şi împace sufletul care tinde la Raiul performanţei cu păcatul vînzării celor mai buni jucători, în vreme ce Clujul CFR-ist pare atins de boala misterioasă care a stins mai întîi Unirea şi mai pe urmă pe Oţelul.

Nea Imi susţine că Steaua de acum este sub Steaua de anul trecut. Să sperăm că nu va fi excomunicat pentru afirmaţia asta de Papa Laurenţiu al 25-lea, succesor şi contemporan al Papei Laurenţiu al 24-lea. Înainte de a fi condamnat şi arătat cu degetul ca eretic, fostul antrenor al echipei care cîştiga Cupa Campionilor Europeni în ’86 trebuie totuşi ascultat. Ienei este un om lucid, ajuns la vîrsta senectuţii. Acumularea anilor nu te descalifică, aşa cum îşi închipuie mulţi, ci doar te plasează deasupra intereselor şi a jocurilor pentru putere. Nu a jocului propriu-zis, despre care nea Imi observă că ar suferi în lipsa lui Chiricheş, Bourceanu şi Rusescu.

Aşa să fie? Nu neapărat, fiindcă şi Ienei poate greşi. Apărarea cu Gardoş şi Szukala în zonă centrală nu a arătat mai nesigură decît în formula Chiricheş-Gardoş. Mai mult, transferul lui Varela a rezolvat problema fundaşului dreapta, acolo unde Georgievski era chiar o problemă. Mai departe. Plecarea lui Bourceanu nu a creat un vid de energie în echipă. Dăruirea fostului căpitan a fost compensată de apariţia lui Sînmărtean. Folosit în aceeaşi poziţie în teren, Lucian a demonstrat o disciplină puţin anticipată, căreia i-a adăugat calităţile specifice fotbalistului cu tehnică şi viziune. Întrebarea este dacă Sînmărtean va putea ţine ritmul încă un sezon. Cred că Herr Neubert e mai puţin îngrijorat decît noi.

Steaua a pierdut un golgeter de rasă atunci cînd a acceptat să se despartă de Rusescu. În contrapartidă, roş-albaştrii şi-au făcut treaba cu Piovaccari, chiar dacă italianul nu a fost altceva decît substitutul marcatorului pierdut. Prin urmare, Reghecampf a bricolat cu Chipciu ca vîrf după modelul Fabregas-Barcelona. Rezultatele au fost peste aşteptările maselor largi de suporteri. Inclusiv peste speranţele îndreptate către Keşeru, marfă de import, fostă de export. Keşeru nu este o cauză pierdută, doar că lîngă el şi Chipiciu ar mai trebui ceva. De aici mai departe începe un joc de care noi şi nea Imi sîntem străini. Jocul campaniei de transferări. Inutil să spunem că şi aici Steaua va domina scena. Atît de tare încît să conteze şi în Champions League sau doar suficient cît să-şi arate din nou muşchii acasă? Răspunsul este undeva pe drumul dintre Poarta Albă şi Constanţa şi are tot mai multe grade de libertate.