Ole, ole, Moyes nu mai e!
Manchester United obţine prima victorie importantă a sezonului. Şi-a demis managerul Un oftat profund se aude pe Old Trafford. Un oftat de uşurare. Apoi, un hohot de rîs. Strident, aproape isteric. David Moyes a fost demis de la United şi […]
Manchester United obţine prima victorie importantă a sezonului. Şi-a demis managerul
Un oftat profund se aude pe Old Trafford. Un oftat de uşurare. Apoi, un hohot de rîs. Strident, aproape isteric. David Moyes a fost demis de la United şi probabil că printre diavoli şi diavoliţe e sărbătoare mare. Ce mai, le făcuse viaţa un iad! Cazne după cazne, ruşine peste ruşine. Nici o petrecere adevărată, doar orgii triste cu smoală cît cuprinde. Dublă înfrîngere în faţa „cetăţenilor” vecini, cele mai puţine puncte acumulate de Manchester de cînd Anglia a trecut la formatul Premier League. Bătaie acasă cu Swansea (prima victorie din istorie a lebedelor galeze). Alte umilinţe cu Stoke, Newcastle şi Everton, tot pe Old Trafford.
Ştiţi, Everton, fosta echipă a lui Moyes, cea care l-a propulsat la Man Utd. De fapt, nu munca de funcţionar riguros a fost răsplătită cu postul de manager al unui vis, ci impresia lui Sir Alex că David ar putea prelua moştenirea fără ca astrele fotbalului mondial să îşi părăsească orbita. Impresie sau toană? Ori calcul diabolic? Hai să vedeţi cum este fără mine! Cum, în timp ce eu îmi scot la licitaţie vinurile de colecţie, tricourile glorioase şi bidiviii pursînge, echipa se acoperă de un ridicol absolut alături de un ins care la golul de 1-1 al lui Bayern părea hăituit de toate fantomele din toate castelele britanice.
În 51 de meciuri petrecute (vorba vine) pe banca lui Manchester, David Moyes nu a folosit niciodată acelaşi 11 de start. Asta nu înseamnă totuşi că The Devils aveau în spate un manager revoluţionar, ci un om depăşit. În era moyesiană, pînă şi Rooney sau Van Persie se transformaseră în cărători de mingi. Era acolo, în jocul lui United, o disciplină izvorîtă din meşteşug limitat. O rigoare de tehnician cu studii medii care primise sarcină să ridice un pod transatlantic, deşi el construise doar podeţe peste pîrîiaşe nevinovate. Comunicatul oficial, prin care omenirea a aflat că veşnicia nu s-a născut totuşi pe Old Trafford, este o mostră de umor englezesc de cea mai bună calitate. „Clubul îi mulţumeşte pentru integritatea şi munca pe care le-a depus” a fost mesajul la despărţire.
O demitere aşteptată, aplaudată? Nici măcar. Avertisment. Acesta este cuvîntul care spune povestea ultimelor 10 luni de pe Old Trafford. Credinţa că un colos poate merge din inerţie, că poate inspira teamă. Nimic mai neadevărat. Schimbarea lui Moyes şi interimatul lui Giggs opresc o vreme chicotele din taberele adverse. Cînd United o fura de la Stoke, urmaşul lui Sir Alex vorbea despre primele 15 minute excelente ale elevilor lui! Mai să zici că era Stoican după întîlnirile cu Steaua! Prin urmare, ceva stricat atît de profund într-un timp atît de scurt are nevoie de reparaţii structurale. Lipsa unui proiect-viziune rămîne la fel de actuală şi din cauză că Glazerii patroni simt că afacerea nu merge, dar n-au habar cum să o pună pe picioare. Fotbalul este o construcţie mai complicată decît piaţa diamantelor. Ca variante de succesiune, se vorbeşte despre Luis van Gall sau despre Steve Bruce. Bruce, unul dintre copiii preferaţi ai lui Ferguson la început de mandat. Hmm!
La Manchester, nu sezonul este compromis, ci respectul datorat de adversari. Asta se cîştigă în decenii şi se pierde între două meciuri. Iar Manchester nu ştiu dacă are timp să-l crească pe managerul Giggs. Ori să-l descopere pe viitorul Jurgen Klopp în Steve Bruce, mare fundaş din anii ’90. Aşa că, dragi suporteri ai lui United, să ne bucurăm cu moderaţie. Şi să luăm aminte la cei 24 de ani de secetă de pe Anfield!