Partizanul cu două milioane de euro
Naşu’ îşi face autoportretul. I-a ieşit mai bine decît lui Rembrandt.
Mircea Sandu şi apropiaţii nu au fugit în munţi, ca partizanii. Apropiaţii, recte acoliţii. Sau adepţii. Spuneţi-le cum doriţi. Ei au rămas pe baricade, în cîteva birouri cu ieşire […]
Naşu’ îşi face autoportretul. I-a ieşit mai bine decît lui Rembrandt.
Mircea Sandu şi apropiaţii nu au fugit în munţi, ca partizanii. Apropiaţii, recte acoliţii. Sau adepţii. Spuneţi-le cum doriţi. Ei au rămas pe baricade, în cîteva birouri cu ieşire la tribuna oficială a Arenei Naţionale, cu aer condiţionat şi cu salarii babane. Mini Casa Fotbalului, plasată la cîţiva paşi de Maxi Casa Fotbalului, este locul frecventat de toţi cei care contestă regimul Burleanu. Care, pe motiv de tinereţe, nu a ajuns încă să fie un regim şi nici nu a pus cu adevărat la regim foştii demnitari ai FRF care au supravieţuit în funcţii. Ştim, este o perioadă de tranziţie. Naşu’ asigură legătura cu structurile înalte ale UEFA, Mihalache s-a consacrat în organizarea unor protocoale unice (peste alea ale Sionului), nu sînt bani pentru rezilierea contractului selecţionerului, nu prea sînt bani pentru angajarea altuia. Deocamdată se joacă la temporizare, iar adversarul a prins curaj şi tocmai se pregăteşte să treacă de centrul terenului.
După cîteva zile de uluială, vechii, în frunte cu fostul preşedinte Mircea Sandu, au prins şi culoare în obraji. Ortodocşii religiei sandiste fac pelerinaj la Mini Casă, acolo unde găsesc înţelegere. Acolo unde urzesc să răstoarne noua conducere, rezultată totuşi în urma unor alegeri cît se poate de libere şi de transparente. De altfel, deja au avansat un termen. Maximum două luni. Nu vă fie frică, şi Burleanu pică!, susură luptătorii din gherila burţilor verzi. Dar cum? Nu vă faceţi griji. Găsesc dînşii o chichiţă ceva, acolo, astfel încît să poate convoca o nouă Adunare Generală în care să conteste legitimitatea preşedintelui Răzvan Burleanu şi a echipei sale. La asta sînt specialişti Mircea Sandu and friends. La chichiţe, la subterfugii, la aranjamente subterane. La dezafilieri, la înfieri de interlopi. Ştiţi cum le mai merge mintea cînd e vorba să răstălmăcească regulamentele?
Aşadar, ne pregătim de contrarevoluţie. În ciuda părerii excelente despre sine, Mircea Sandu nu are totuşi stofa dictatorilor sud-americani care-l răstoarnă pe vreun Allende. Naşu’ este un produs sută la sută dîmboviţean. Nu a trecut niciodată în liga răufăcătorilor de profesie. Doar a cochetat cu ei. Asta nu-l face mai bun. Naşu’ a stat mereu la graniţa dintre lege şi fărădelege, ceea ce e o mare perfomanţă acrobatică, nu un proiect fotbalistic. Este orientat, viclean şi experimentat. Şi insinuant. Pozează în mare domn, dar practică o miştocăreală de fotbalist şmecheraş. A trăit 15 ani pe spatele Generaţiei de Aur, iar acum vorbeşte despre muncă şi despre merite. Are unul cert, rezervările de la hoteluri. Ne dă lecţii de viaţă, ne suspectează că ne-am infiltrat oamenii în conducerea FRF de unde curg informaţii despre salariile „absolut decente” ale lui tata Puiu.
Interviul pe care Mircea Sandu l-a dat colegilor mei Dan Udrea şi Remus Răureanu m-a convins. Dacă mai era nevoie. Merg pe mîna ăstora tineri, neexperimentaţi, avîntaţi, creduli, manipulabili, idealişti. De ce ? Uite aşa, fiindcă nu cred în partizani care se consideră nemulţumiţi cu profit de două milioane de euro.