Oroare, jucăm ca Barcelona!

Franz Beckenbauer şochează. Dar are dreptate. Fotbalul nu se poate opri la stilul patentat de Guardiola

Un om a fluierat în Catedrala Tiki-Taka şi Pămîntul s-a cutremurat. Sacrilegiul nu s-a petrecut în inima Cataluniei, ci în creierii Bavariei, acolo unde […]

Franz Beckenbauer şochează. Dar are dreptate. Fotbalul nu se poate opri la stilul patentat de Guardiola

Un om a fluierat în Catedrala Tiki-Taka şi Pămîntul s-a cutremurat. Sacrilegiul nu s-a petrecut în inima Cataluniei, ci în creierii Bavariei, acolo unde sacerdotul Guardiola oficiază mai nou slujbele de convertire la credinţa posesiei. Ereticul se numeşte Franz Beckenbauer, fiind una şi aceeaşi persoană cu tipul care, în ’74,  îi aducea Germaniei un titlu din postura de jucător şi încă unul, în ’90, din ipostaza de antrenor. Vorbim deci despre postură, nu impostură. Despre ipostaze istorice, nu metastaze în ton cu moda.

Beckenbauer rămîne fotbalistul-emblemă al Germaniei unite sau dezmembrate. Kaiserul legitim al unui sport care nu a dus lipsă de prinţi, regi şi alţi descendenţi de sînge mai degrabă verde decît albastru. Elegant, precis şi maiestuos, Franz şi-a prelungit domnia şi după ce a început să privească fotbalul de pe marginea terenului. Staroste pe viaţă al lui Bayern, dar mai puţin vizibil pe la Oktoberfest-uri, Beckenbauer stă undeva dincolo de păcatele evazionistului Uli. Asta nu înseamnă că nu îi pasă de jocul echipei *lui. Prin urmare, Beckenbauer a avut cuvinte grele la adresa fotbalului practicat de Bayern. Bayernul antrenat de Guardiola. „Cu timpul, o să ne transformăm în Barcelona. O să ajungem de neprivit, vom pasa mingea înapoi pînă pe linia porţii.”

Cu timpul o să ne transformăm în Barcelona. Pentru majoritatea covîrşitoare a preşedinţilor de club, a antrenorilor şi a spectatorilor, acesta este hotarul ultim. Definitiv. Să joci ca Barcelona! Uau! De la Steaua pînă la Săgeata Năvodari şi de la Hull City pînă la Arsenal, toată lumea visează în secret sau cu ochii larg deschişi să semene cu Barcelona. „Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie-ul” exersat la nesfîrşit de Xavi, Iniesta, Fabregas, Messi şi Busquets a devenit ideal planetar. Nu şi pentru Beckenbauer. Nu şi pentru Mourinho. Şi ar mai fi cîţiva cetăţeni în dezacord cu stilul Guardiola.

Discuţia despre tiki-taka este mai serioasă decît clinchetul superficial jucăuş al consoanelor. Ti-ki, ta-ka, ti-ki, ta-ka. Cu cît moda este mai perenă, dezbaterea devine mai necesară. Vorbele lui Franz Beckenbauer sună rău pentru amatorii de produse preambalate. Să pui sub semnul întrebării nu atît eficienţa sistemului catalan transplantat în Bavaria, cît frumuseţea acestuia este un gest de curaj sinucigaş. Lumea noastră, măcar aceea a fotbalului, preferă locurile călduţe, bătătorite. Spaţiile populate de pase repetate. Beckenbauer vrea să spună ceva important. Ce i se potrivea Barcelonei, nu i se potriveşte lui Bayern. De la direct pe poartă, la foarte ocolit spre poartă, trecînd şi pe la propria poartă. Foarte complicat. Modelul catalan poate ucide spectacolul prin repetiţie. Tot ce-i mult strică. Dar Guardiola a fost adus la campioana Europei tocmai pentru a spori atractivitatea celei mai puternice echipe de club. Schweinsteiger, Goetze, Robben, Kroos şi Ribery pot juca dacă li se cere, şi li se cere, pe stilul patentat de Guardiola la Barca. Inclusiv cu rezultate mulţumitoare. Exclusiv cu efecte estetice notabile.

Beckenbauer face disidenţă cu Rummenigge la Bayern. În exterior, cu toţi cei care nu doresc ca jocul să meargă dincolo de tiki-taka. Aşa cum a păşit dincolo de catenaccio-ul lui Herrera şi de fotbalul total al lui Rinus Michels. Frontul deschis de Kaiser nu mi se pare doar o toană de bătrîn resentimentar care vrea să arunce lumea în ghearele războiului post-tikitakist.