Dincolo de sărăcie, fotbalul
Rapid-Dinamo era un derby al bunăstării, al afişării. Acum poate fi pur şi simplu un joc de fotbal. De calitate
Giuleştenii anunţă o primă-record pentru derbyul cu Dinamo. Cunoscut pentru zgîrcenia sa, George Copos e hotărît să bage adînc mîna […]
Rapid-Dinamo era un derby al bunăstării, al afişării. Acum poate fi pur şi simplu un joc de fotbal. De calitate
Giuleştenii anunţă o primă-record pentru derbyul cu Dinamo. Cunoscut pentru zgîrcenia sa, George Copos e hotărît să bage adînc mîna în buzunar şi să scoată cîte 2.500 de euro de jucător în cazul unei victorii. Nici Jean Valvis, celălalt acţionar din Grant, nu se lasă mai prejos, el promiţînd un supliment de 10.000 de baxuri cu apă minerală pentru toată echipa. Replica din Ştefan cel Mare nu a întîrziat. Cristi Borcea şi Vasile Turcu au pus deoparte cîte 3.000 de euro pentru fiecare fotbalist dinamovist, în timp ce salonul de la „Doi Cocoşi”, cu lăutari cu tot, îşi aşteaptă oaspeţii pentru petrecerea de după victoria „cîinilor”. Ca de fiecare dată înaintea marelui meci, Nicu şi George se cadorisesc. Şeful de la Computerland i-a trimis patronului de la Ana Electronic o drezină (bună pentru fuga pe şine), în timp ce rapidistul a mutat cu alt cadou tematic. Un magnetofon sovietic Kaştan, pe care să se poată înregistra stereo declaraţiile din vestiar (sau de budoar) ale jucătorilor.
Vă aduceţi aminte? Sigur că vă aduceţi. Zbura cu bani şi cu nemurire prin aerul Capitalei, oamenii de fotbal se simţeau intangibili şi eligibili, invulnerabili şi foarte valabili. Fotbaliştii trăiau şi ei vremuri prospere, nemaivorbind că pe atunci încă nu te fotografia nimeni cînd vomitai pe geamul taxiului. Nu a trecut atît de mult timp, deşi parcă a trecut un secol! Vorba cîntecului: „Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele? Unde s-au dus, cînd au apus anii de sus ai gloriei lor?” Anii de sus ai gloriei lor s-au dus şi au apus, iar peste Rapid şi peste Dinamo s-a aşezat grea mantia sărăciei. Giuleştiul se scufundă în insolvenţă o dată cu planeta şi cu problemele în justiţie ale bloggerului Copos, Dinamo este o haită care se sfîşie pentru interese imobiliare.
Ce a mai rămas, aşadar, din gloria de odinioară a unui derby Rapid-Dinamo sau Dinamo-Rapid? Poate tocmai fotbalul. Poate că tinerii aceştia numiţi Vasile, Alexandru Coman, Martin, Călin, Nica, Muşat, Alexe, Filip vor restitui farmecul pierdut al derbyurilor. Prin joc. Prin bucuria de a juca fotbal, de a descoperi cine este mai bun fără stimulente, fără declaraţii războinice. Nu pledez pentru sărăcie. Ştiu şi ştim că la Rapid şi la Dinamo sînt oameni care trăiesc de azi pe mîine, neplătiţi cu lunile. Mi-aş dori ca fotbalul nostru să îşi regăsească bunăstarea şi să-şi găsească sănătatea financiară. Dar pentru că tot am ajuns în situaţia asta, e bine să înţelegem ce ni se întîmplă. Să nu-i mai privim pe Ţălnar şi pe Rada ca pe doi scutieri a căror misiune în viaţă este să care armura cavalerului cu titlu de antrenor. Să avem încredere în tinerii care au luat locul străinilor! Farmecul fotbalului, fără nici o legătură cu ipocrizia lui Copos, poate fi descoperit mai ales în situaţii limită. Cum e acum, cînd două echipe abandonate de patroni pot lupta pentru bucuria suporterilor. Pentru plăcerea lor, împotriva tiraniei aurite a şefilor.
Ţine de foame aşa ceva? Categoric nu, dar măcar pentru o zi încălzeşte sufletul.