Steaua şi profesoara de engleză. Între o lecţie de engleză şi una de iubire

Cade record după record. Înainte de audienţă este totuşi dragostea oamenilor

Doamna Orlando mi-a fost profesoară de engleză în liceu. O profesoară tînără şi foarte bună. Se întîmpla în urmă cu mulţi ani, pe cînd profesorii erau respectaţi de […]

Cade record după record. Înainte de audienţă este totuşi dragostea oamenilor

Doamna Orlando mi-a fost profesoară de engleză în liceu. O profesoară tînără şi foarte bună. Se întîmpla în urmă cu mulţi ani, pe cînd profesorii erau respectaţi de elevi, iar elevii erau iubiţi de profesori. Tot pe atunci, în România libertatea era ilicită, dar se făcea carte. Engleza ne deschidea un drum tocmai spre acea libertate interzisă. Doamna Orlando ne-a învăţat diferenţa dintre past tense simple şi past tense continuous pe cînd în iubita noastră patrie engleza nu era vorbită atît de mult şi atît de prost. Şi atît de oricine. În contrapartidă, o luam cu noi pe doamna Orlando la concertele Sfinx şi Progresiv TM. Clandestin, schimbam între noi, elevi şi profesori, viniluri cu Emerson, Lake and Palmer, King Crimson, Pink Floyd, Genesis, Led Zeppelin şi cîte şi mai cîte. Ascultam şi învăţam, nu ştiu să spun în ce ordine. Probabil că învăţam să ascultăm.

Voi reveni imediat la doamna Orlando. Deocamdată să ne întoarcem în prezent. De la past tense la prezentul very continuous. Unul strîns legat de Steaua. Exact în ziua în care roş-albaştrii au sărbătorit 26 de ani de la cîştigarea Supercupei Europei, biletele comercializate online pentru meciul cu Chelsea s-au topit în cîteva ore. Sîmbătă, 23 februarie, la ora 8 seara, pe biletesteaua.ro s-au pus în vînzare 35.000 de tichete. În mai puţin de 15 ore, s-au vîndut toate. Efectul victoriei şi al calificării cu Ajax ar fi trebuit să ne avertizeze: oamenii vor sfida preţul biletelor, care nu a fost deloc popular. Oficialii stelişti au măsurat corect nivelul entuziasmului şi l-au cuantificat rece. Suporterii au înţeles repede că bucuria livrată de echipa lor trebuie plătită şi altfel decît afectiv. Sună prozaic, dar iubirea, cel puţin cea din fotbal, se întreţine şi cu eforturi materiale. Duşi de val, ajungem la ideea că fotbalul zilelor noastre este o superbă afacere sentimentală din care, în cazurile fericite, toată lumea are de cîştigat.

Nu mai vorbisem cu doamna Orlando de vreo 10 ani. Duminică la prînz m-a sunat să mă întrebe cum poate face rost de un bilet pentru fiul ei student în anul I la Automatică. Un bilet la meciul Steaua-Chelsea. Am lămurit-o cu toată delicateţea posibilă că nu ştiu cum s-o ajut. Mai ales că eram nevinovat. Lipsisem de pe net noaptea trecută, habar n-aveam de povestea asaltului asupra biletelor. M-am simţit cumva vinovat gîndindu-mă la toţi studenţii şi la toţi elevii care nu vor ajunge pe stadion în 7 martie. La cei care au bani şi nu găsesc bilet şi la cei care nu au bani de bilet. Am inspirat adînc. Mda, cam mult sentimentalism! M-am scuturat de nostalgia indusă de telefonul doamnei profesoare. La naiba, toţi aceşti copii şi părinţii lor au, în sfîrşit, ceva demn de iubirea lor! O echipă vie. Nişte tineri ca ei care cred că aici şi acum pot cîştiga împreună. Oameni care s-au eliberat de teamă, de complexe. Pentru toate lucrurile acestea Steaua a deschis larg porţile. Accesul e liber, dar nu gratuit.