Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

A cui este gimnastica? Dar onoarea?

Noul cod de punctaj a transformat o disciplină interesantă şi dinamică în ceva accesibil doar iniţiaţilor. Iar noi jucăm rolul de ignoranţi care se simt furaţi

Despre gimnastică. Despre gimnastica văzută de oamenii din tribune sau din faţa televizorului. Prin […]

miercuri, 8 august 2012, 6:06

Noul cod de punctaj a transformat o disciplină interesantă şi dinamică în ceva accesibil doar iniţiaţilor. Iar noi jucăm rolul de ignoranţi care se simt furaţi

Despre gimnastică. Despre gimnastica văzută de oamenii din tribune sau din faţa televizorului. Prin antiteză cu gimnastica arbitrilor şi arbitrelor. Păi, nu vorbim despre acelaşi lucru? Nu, nici pe departe, gimnastica arbitrilor este alta decît gimnastica publicului. Ne uităm cu toţii la acest sport, nu mereu, doar atunci cînd ne interesează – hai un test de sinceritate, urmărim gimnastica doar la evenimente planetare, nu este pîinea noastră zilnică, nici a noastră, a celor care scriem despre ea, nici a celor care ne ceartă amarnic că nu scriem cît ar trebui/merita -, dar atunci cînd stăm lipiţi în faţa televizorului şi aşteptăm încă o medalie a Cătălinei, încă o minune a Sandrei, ei bine, de-abia atunci ne simţim cu adevărat ignoranţi, dacă nu proşti de-a binelea, căci impresiile noastre sînt în contradicţie cu ale brigăzii care împarte notele.

Care note nu mai sînt de mult note, ci nişte puncte oferite parcimonios după un cod complicat, inaccesibil publicului larg. Ni s-a atras cu blîndeţe atenţia că medalia de bronz de la bîrnă, care i s-a strecurat printre degete Cătălinei Ponor, nu a fost furată de americani cu sprijinul brigăzii care a dat curs contestaţiei antrenorului Alexandrei Raisman. Ce mai conta că eleva lui Brestyan, alias Breştean, a primit în urma contestaţiei exact zecimea care o egala pe româncă şi îi lua medalia pe gradul de dificultate superior al exerciţiului? Tot aşa, am fost puşi la punct cînd am îndrăznit să dăm glas perplexităţii care ne-a însoţit cînd am văzut punctajul Cătălinei pentru exerciţiul la sol. Ni se păruse nouă, dar şi celor mulţi din sala londoneză care au fluierat la afişarea notei, că execuţia româncei fusese mai exactă, mai fluentă şi mai elegantă decît a domnişoarei Raisman.

Şi ni s-a dat iar în cap cu codul de punctaj, cu coeficientul de dificultate superior al exerciţiului fetei din State. Politicos, dar ferm. Nu înţelegeţi o dată pentru totdeauna că americancele nu sînt avantajate? Să vă iasă din cap prostiile astea, nu vă persecută nimeni, nu este nimic ocult, nu există ţări puternice şi ţări vasale, lumea nu se împarte în ţări care contestă şi ţări care acceptă contestaţiile!

Am rămas cu gustul searbăd al lipsei de reacţie a oficialilor români. Al supercorectitudinii lor politico-olimpice. Domnii responsabili ai delegaţiei române s-au aliniat cu mutre triste, care mimează demnitatea. Apare totuşi o problemă. Atitudinea asta de resemnare şi de asumare a condiţiei umile în sistem dă efecte secundare cu nostalgii legate de Olimpiada de la Moscova, cînd a existat un protest oficial cauzat de arbitrajul ostil dirijat de sovietici. Oroare, nu cumva comuniştii aveau mai mult sînge în instalaţie?

Am priceput, toţi cei care ne simţim cumva deposedaţi de arbitrajul de la gimnastică artistică (artistic, ca la fotbal, cu regulamentul în mînă) trebuie să ne ruşinăm pentru forma noastră primitivă de patriotism care include noţiuni ca mîndrie, onoare, revoltă. Ca dovadă a uriaşelor noastre lacune, nu înţelegem nici măcar cum poate lua medalie, eventual de aur, o gimnastă care tocmai a căzut în fund. Ce sport este acesta care permite aşa ceva, cui i se adresează? Nouă, adică proştilor din sală şi de la televizor, în nici un caz.

Comentarii (53)Adaugă comentariu

RF (7 comentarii)  •  10 august 2012, 16:08

# 40 sabina
Excelent comentariu! Felicitari pentru obiectivitate si simtul observatiei.

sabina (2 comentarii)  •  10 august 2012, 20:27

Multumesc frumos. Nu e asa de greu sa intelegi gimnastica, dar doar daca esti pasionat. Nu uitati ca neiubitorii de fotbal nu pricep de ce alearga unu sa prinda mingea doar ca sa-i dea cu piciorul:) E firesc ca oamenii nu inteleg.
Iar Catalina zice la fel ca domnul arhitect: trebuie sa fac perfect, nu sa stau la dispozitia arbitrelor.

georgiana (3 comentarii)  •  11 august 2012, 11:16

Minunat!nu stim decat sa ne plangem ca nu intelegem,nu e chiar atat de greu daca ne-am da putin interesul si nu ne-am uita la gimnastica decat o data la ani si atunci asteptand ca Romania sa urce vertiginos in clasamentul pe medalii datorita rezultatelor de la acest sport.Stop gimnastica nu e fabrica de medalii ( asa cum le place unora sa-si intituleze emisiunile)gimnastica e un sport cu si despre munca,cred ca macar atat le datoram acelor oameni care muncesc zi de zi in sala de antrenamente,sa-i privim mai des si sa incercam sa intelegem.Cati dintre noi au avut curiozitatea sa se uite in codul de puncatj dupa ce au urmarit si au ascultat cu atentii comentariile extrem de pertinente ale Alinei Alexoi?probabil nu ni s-ar mai fi parut extrem de greu.Ar trebui sa renuntam la atitudinea de a judeca si comenta totul ca la fotbal,nu totul e doar fotbal,daca am avea bunavointa am da un search pe faimosul google si am gasi explicatii,nu vad de ce toti ne uitam la gimnastica ca niste outsideri,ba poate vad,pentru ca asa vrem sa o privim o data la 4 ani cand intradevar urmarim acest sport.Vina nu e a codului de punctaj,nici a oficialilor,vina e a noastra ca ne comportam cu dezinteres fata de tot ceea ce cuprinde gimnastica,daca vrem in continuare medalii poate ar trebui sa ne intrebam ce putem face,poate dumneavoastra domnilor cu minunate studii ar trebui sa dati la oparte prea dezvoltatul simt critic si sa faceti putine cercetari pe care apoi sa le expuneti publicului larg,nu ar trebui sa acuzati si sa va vaicariti ca gimnastica a devenit un sport inchis.E normal sa ni se para asa atat timp cat zilnic comentam doar fotbal si ni se servesc decat povesti dinte „boma sexy” si Cristian Tanase ( sau mai stiu eu cine),e normal ca simtul pentru intelegerea sportului adevarat sa ne fie atrofiat cand suntem alimentati doar cu asa ceva.Gimnastica e a noastra a tuturor,dar nu trebuie sa cerem mai mult decat ni se ofera deja de la acei minunati sportivi si antrenori care muncesc sa ne aduca atatea sadisfactii.

Comentează