Foamea-n gît
Boubacar poate fi proiecţia lui Eto’o în Liga I. Înainte de celebritate şi bogăţie a fost grija zilei de mîine
Între foamea de performanţă şi foamea pur şi simplu nu este o diferenţă demnă de un tratat filosofic. Fotbalistul senegalez […]
Boubacar poate fi proiecţia lui Eto’o în Liga I. Înainte de celebritate şi bogăţie a fost grija zilei de mîine
Între foamea de performanţă şi foamea pur şi simplu nu este o diferenţă demnă de un tratat filosofic. Fotbalistul senegalez Mansaly Boubacar are 24 de ani şi aleargă să scape de sărăcie. Sau de foame, pe care, potrivit colegilor săi din Ştefan cel Mare, „o are-n gît”. Recent transferat la Dinamo, Boubacar a fost unul dintre jucătorii cei mai importanţi ai Supercupei. A uimit felul în care mijlocaşul central al echipei lui Bonetti s-a integrat. Personalitatea pe care a arătat-o în timpul unei partide cu miză. Calm, tehnic şi intuitiv, rezistent şi în rezonanţă cu 10 coechipieri pe care îi cunoaşte mai degrabă după numerele de pe tricouri, Boubacar a fost punct de echilibru şi izvor de creaţie la mijlocul terenului. A rămas în teren 120 de minute, a marcat un procentaj de 81 la sută acţiuni reuşite, iar după meci lumea a rămas cu convingerea că plecarea lui Djakaridja Kone poate fi trecută la capitolul pierderi neimportante.
Boubacar este unul dintre fotbaliştii pentru al cărui transfer a insistat Dario Bonetti. Înainte să ajungă în Groapă, senegalezul era legitimat undeva în liga a 4-a franceză, la o excelentă formaţie de amatori, Jeanne D’Arc de Drancy, din suburbiile Parisului. Propunerea antrenorului italian a produs rumoare printre degustătorii de Veuve Clicquot din Consiliul de Administraţie dinamovist, deşi venea exact în întîmpinarea conceptului promovat de ei (pentru alţii): ieftin şi bun. Întrebarea se punea de la sine. Ce putea aduce în Ştefan cel Mare un fotbalist al cărui Everest al carierei pînă la 24 de ani fuseseră cîteva meciuri sub tricoul echipei secunde a lui Saint Etienne? Uite că a adus!
Muncesc ca un negru ca să trăiesc ca un alb, spunea cu nişte ani în urmă camerunezul Samuel Eto’o. Între timp, Samuel a ajuns să muncească mult mai puţin decît un alb şi să trăiască mult mai bine decît 99% dintre cei cu pielea mai deschisă la culoare decît el. În esenţă, senegalezul Mansaly Boubacar merge pe aceeaşi idee. Să scape de sărăcie, de spectrul foamei. Acesta poate fi motorul multor împliniri în viaţă, dar nu singurul. Neapăsat de grija zilei de mîine, George Ţucudean spune că luptă să devină un fotbalist mai bun. Şi îl vom crede cu adevărat mai ales atunci cînd va încerca să piloteze şi automobile mai ieftine decît cele din parcul de maşini al bogatei sale familii. Fiindcă lucrurile se rezumă la modestie. Nu toţi bogaţii sînt infatuaţi şi agresivi, după cum există şi sărăntoci cu aere de beizadele.
Boubacar nu trebuie privit ca o ciudăţenie. Ca o pată de culoare. Ca un african slăbănog care a venit să se îngraşe în România. Boubacar este un fotbalist încă anonim care vrea să îşi facă meseria cinstit, pentru a putea trăi bine. Şi da, ne dorim în jurul nostru mai mulţi oameni care au foamea-n gît.