Înaintea Mariei a fost Monica
Nadal a cîştigat a 7-a oară pe zgura pariziană, Şarapova e la primul titlu. De ce e mai importantă victoria rusoaicei?
Impresii de telespectator roland garrosist. Arenei Philippe Chatrier nu i-ar strica o tencuială şi chiar o nocturnă, la Paris […]
Nadal a cîştigat a 7-a oară pe zgura pariziană, Şarapova e la primul titlu. De ce e mai importantă victoria rusoaicei?
Impresii de telespectator roland garrosist. Arenei Philippe Chatrier nu i-ar strica o tencuială şi chiar o nocturnă, la Paris plouă mai agasant decît la Londra, iar francezii din tribună ne-au arătat de ce stînga a cîştigat alegerile în Hexagon. Turneul n-a fost rău, dar nici „uau” şi dacă ar fi să mergem pe linia corectitudinii politice a lui Francois Hollande, noul preşedinte de la Elysee (cel care, după cum promisese în campania electorală, a reuşit performanţa comică de a alcătui guvernul pe criteriul parităţii femei-bărbaţi – 17 doamne ministru, 17 domni miniştri), ar trebui să acordăm o atenţie egală celor două finale, feminină şi masculină. Aşadar , reprimîndu-ne pornirile machiste, care ne-ar îndemna să zăbovim asupra meciului dintre Nadal şi Djokovici, unde…
…Unde ce?, asta e întrebarea. Încă un pom lăudat cu cîteva poame în el, şi alea cam acruţe. Vi s-a părut o mare finală acest Nadal-Djokovici terminat în 4 seturi cu victoria spaniolului? Un meci din acela care îţi povesteşte el singur toată istoria tenisului? O partidă memorabilă cu întoarceri de scor nevrosimile, cu lovituri excepţionale, cu suferinţă şi disperare amestecate cu bucurie şi descătuşare? Nimic din toate astea. Rafa concentrat şi atent, Djokovici copleşit de importanţa momentului. Un joc atît de tacticizat încît aveai senzaţia că urmăreşti o întîlnire între Realul lui Mourinho şi Chelsea lui Di Matteo. Sîrbul a scrîşnit din dinţi, şi-a dat ochii peste cap, dar n-a reuşit decît senzaţia unei reveniri. Întîlnirea care urma să confirme suveranitatea absolută a lui Nadal pe zgura pariziană s-a încheiat trist. Dublă greşeală a lui Nole şi cu două discursuri politicoase ale protagoniştilor, surprinşi şi ei, ca şi publicul, că i-a prins ziua de luni tot lîngă Bois de Boulogne.
…poate ar fi mai interesant să vorbim despre finala fetelor, acolo unde Maria Şarapova şi-a încheiat traversarea tunelului în care intrase după operaţia de acum aproape 4 ani. Nici Şarapova-Errani 6-3, 6-2 nu a fost un mare meci, dar ne-a oferit prilejul să o vedem pe Maria altfel decît îşi închipuia majoritatea. Sinceră, emoţionată, generoasă. Graţioasă, feminină. Şi entuziasmată ca o fetiţă care se întîlneşte cu prima ei păpuşă Barbie. Jocul rusoaicei a fost solid şi curajos, anunţînd o posibilă supremaţie a Şarapovei în anii care vin. Nu în ultimul rînd, sîmbătă a mai fost reîntîlnirea cu Monica Seles, în ipostaza de tînără doamnă elegantă chemată să facă oficiile la festivitatea de premiere. Instinctiv mi s-a făcut dor de meciurile ei cu Arantxa şi cu Steffi, de acel tenis pierdut al campioanelor care nu ajungeau niciodată campioane fără să cîştige turnee de Mare Şlem. Apoi am văzut-o pe micuţa Caroline Wozniacki cum îşi ia gustărica într-un spot publicitar.