Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Citeşte un interviu emoţionant cu Mihai Dima » Omul care joacă şah fără să vadă tabla!

### Sînt oameni care trăiesc alături de noi, care au aceleaşi pasiuni şi aceleaşi griji. Aceleaşi bucurii.

### Ei nu văd, dar cei loviţi de orbire sîntem noi

E povestea unui om care şi-a acceptat destinul, pentru a reuşi […]

luni, 12 aprilie 2010, 11:39
1124-237252-1.jpg

### Sînt oameni care trăiesc alături de noi, care au aceleaşi pasiuni şi aceleaşi griji. Aceleaşi bucurii.

### Ei nu văd, dar cei loviţi de orbire sîntem noi

E povestea unui om care şi-a acceptat destinul, pentru a reuşi să-l învingă. E drumul unui tînăr îndrăgostit de viaţă şi de şah, care a învăţat să vadă fără să vadă

Carte de vizită. Mihai Dima este un locuitor al Bucureştiului. Are 33 de ani, a absolvit Facultatea de litere, secţia română-franceză. Conduce o revistă, joacă şah, citeşte, nu scapă nici un meci important, merge la teatru şi ascultă muzică. Are o familie. Vine la slujbă cu mijloacele de transport în comun. Mihai Dima este un tînăr activ din România anului 2010. Mihai Dima nu vede. El este unul dintre cei 115.000 de români cu deficienţe grave de vedere. El este şi unul dintre cei patru membri ai naţionalei de şah a nevăzătorilor care se pregăteşte pentru Cupa Mondială de la Călimăneşti din perioada 19-29 aprilie.

Undeva în zona Vatra Luminoasă, cartier muncitoresc cochet din perioada interbelică. Cîţiva pomi înfloriţi, mai mulţi cîini de pripas. Un loc ascuns şi liniştit, plasat fix vizavi de măreţul şantier al viitorului Stadion Naţional. Sprijinită de doi stîlpi, o firmă de tablă pe care scrie cu litere estompate de intemperii: „Asociaţia nevăzătorilor din România”. O alee îngustă, o clădire veche în care minutele nu s-au transformat în secunde. Un loc în care îţi dai întîlnire cu liniştea. Lumea e amabilă, vorbeşte puţin şi nu ridică tonul. Îţi zîmbesc nişte oameni care au fost obligaţi să vadă altceva decît imaginile noastre în mişcare de zi cu zi. Mihai stă lipit de un calculator, cu o tablă de şah lîngă el, pe birou.

1124-237254-2.jpgMihai Dima ne spune cu fiecare gest că o deficienţă gravă nu te exclude din societate. E o partidă grea, pe care nu acceptă să o încheie nici măcar remiză

– Aş vrea…
– Atrofie de nerv optic şi microoftalmie, asta ca să lămurim subiectul medical. Nu ştiu dacă am văzut vreodată, poate pînă pe la 2-3 ani, nu-mi amintesc. Nu au existat antecedente genetice, părinţii mei văd. E posibil să fi fost şocul mamei în timpul cutremurului din ’77, cînd m-am născut. Nu s-a putut face nimic.

– Cum te descurci pe stradă, cum se poartă lumea cu tine?
– Disponibilitatea ar fi cuvîntul de bază. Sînt şi oameni care nu vor să ştie de tine, nu vor să se complice. Alţii vor să te ajute şi cînd n-o doreşti. Să te treacă strada cu forţa. Tinerii sînt mai ostili, cei de vîrsta a doua şi a treia, mai apropiaţi. Există şi momente vesele.

– Poftim?!
– Cerşetorii care te revendică din grupul lor. Unii te întreabă dacă ai cîştigat bine în ziua respectivă.

Reprezentarea mentală
– Ce faci cînd ajungi acasă?
– Asta fac (îmi arată inelarul cu verigheta pe el). Glumesc, duc o viaţă normală. Soţia mi-a fost colegă în facultate. Ştiu ce vrei să mă întrebi. Da, ea vede. Împărţim şi împărtăşim aceleaşi pasiuni. Citesc, studiez despre şah, ascult meciurile de fotbal, apoi emisiunile voastre. Încerc să îmi fac o imagine cît mai fidelă despre ce s-a petrecut pe teren. Nu reuşesc mereu fiindcă se discută mult pe lîngă subiect.

– Cam la fel se întîmplă şi cînd joci şah, bănuiesc.
– Da, totul e reprezentarea mentală.

– Nu e greu?
– Păi, asta e frumuseţea, să vezi piesele cu mintea. Le atingi şi le vezi cum sînt aşezate pe tablă.

– Cum a început?
– Mai întîi am jucat cu tatăl meu, care e antrenor de fotbal. Tănase Dima, poate ai auzit. Mama e medic. Amîndoi sînt aromâni. Ţin să se ştie asta.

1124-237255-3.jpg– Tănase Dima, secundul lui Nicuşor la Dinamo la sfîrşitul anilor ’70?
– Da, şi la FC Argeş, şi la Sportul. Cred că e singurul antrenor care i-a avut elevi şi pe Dobrin, şi pe Hagi. De la el am căpătat gustul pentru joc, pentru competiţie, pentru sport.

– Ce a urmat?
– Părinţii m-au dat la Şcoala Specială de la Buzău, una dintre cele mai bune din ţară. Aveam 11 ani. Oricît ar părea de supranatural, şocant, dezagreabil şi încîntător, acolo am descoperit că mai sînt şi alţii care au problema mea. Tot acolo am găsit un profesor pasionat de şah. El ne-a învăţat să scriem şi să citim partidele. Am deprins notaţia tablei.

„Hitler drei!”
– Cum decurge o partidă între doi oameni care nu văd?
– Fiecare are o tablă în faţă şi anunţă mutarea într-o limbă aleasă prin convenţie, germana în cazul nostru. După cum ştii probabil, coloanele sînt identificate prin litere, liniile prin numere.

– Aşa, mai departe.
– Fiecare literă corespunde unui nume. Ana pentru A. Bela, pentru B, Cesar pentru C, David pentru D, Eva pentru E, Felix pentru F, Gustav pentru G, Hector pentru H.

– Asta ca să nu se creeze confuzii.
– Ei, oricum apar momente hilare. Jucam cu Germania, iar campionul nostru avea mutare cîştigătoare, pion la H3. A anunţat „Hitler drei” în loc de „Hector drei”. Doar era o mutare de exterminare! Neamţul nu a gustat gluma şi s-a dus la arbitru să-l reclame.

Viaţa începe vineri
– Cît durează o partidă?
– Maximum 6 ore. Fiecare şahist are la dispoziţie 120 de minute pentru primele 40 de mutări, plus încă 60 de minute pentru restul partidei. Pierzi dacă nu efectuezi cele 40 de mutări în intervalul de două ore sau dacă îţi expiră ora suplimentară.

1124-237256-4.jpg– Spuneai că studiezi mult, eşti un profesionist al şahului?
– Nici pe departe, sînt un pasionat. Adevăraţii profesionişi nu mai au altă ocupaţie. Uitaţi-vă la Dieter Nisipeanu.

– Ce mai citeşti în afară de literatură de specialitate?
– Literatură-literatură. Din păcate, citesc mai mult despre literatură. E ca la voi, oamenii care consumă fotbal se uită mai mult la emisiunile despre fotbal decît la meciuri.

– Ultima carte care ţi-a spus ceva?
– „Viaţa începe vineri”, a Ioanei Pîrvulescu, pe care am şi avut-o profesoară la facultate. E o poveste frumoasă, o călătorie în timp. Şi „Mă numesc Roşu” a lui Orhan Pamuk. Propune alt limbaj, e original, nu un produs de marketing aşa cum am crezut cînd am auzit că a cîştigat Nobelul.

– Şi la teatru?
– „Toţi fiii mei” de Arthur Miller în regia lui Caramitru, cu un Rebengiuc extraordinar. Aş vrea să revăd „Egoistul”. Parcă aţi scris şi voi că Hagi cu Beligan s-au întîlnit la spectacolul ăsta.

– Înţeleg că ştii ce mişcă prin fotbal.
– Mă concentrez pe meciuri, nu pe ce spun Gigi şi ceilalţi ca el. Ţin cu Steaua şi sufăr cînd nu merge. Îmi place Hagi. Da, e banal să-ţi placă Hagi. Îmi place fiindcă e veritabil.

– Ce îţi doreşti pentru tine?
– Să trăiesc pentru mine. Între reperele mele. Să am timpul meu!

– Şi pentru ceilalţi?
– Să nu fie trăiţi de viaţa lor!

1124-237260-nevazatori3.jpgMihai coboară sprinten scările. Să-mi arate tipografia veche care îşi trăieşte ultimele zile, urmînd a fi înlocuită de una modernă, apoi arhiva audio, unde sînt stocate mii şi mii de cărţi. Se recuperează înregistrări de pe bandă magnetică pe suport digital audio. Ne despărţim, nu înainte să ne dăm întîlnire la Cupa Mondială de la Călimăneşti. Nu pricepe nici acum ce ne-a apucat să facem un interviu. Ies pe aceeaşi alee îngustă blocată de un camion. O doamnă zdravănă, Eva vier, să-i zicem, mă ceartă că am intrat acolo cu maşina, în timp ce nişte muncitori români sictiriţi ca nişte muncitori români aruncă deşeuri în basculanta parcată regulamentar în mijlocul drumului. Reîntoarcerea în lumea văzătorilor e fără anestezie şi mă gîndesc că poate nu ne-ar strica un baston alb care să ne ducă pe drumul unde ne vom regăsi sufletul.

„Să trăieşti într-o idee, nu în haos. Să ai o opţiune. Îl prefer pe unul care spune: «Vreau să fiu un om rău», unuia care nu are nici o idee despre ce vrea să facă!!
MIHAI DIMA

1124-237258-nevazatori1.jpg„Lumea de azi le-a răpit libertatea oamenilor. Priviţi-i pe cei care lucrează în multinaţionale şi veţi înţelege”
MIHAI DIMA

„E prea mare bucuria libertăţii de a face ce îţi place pentru a ţi-o refuza”
MIHAI DIMA

„Jucam fotbal cu nasturi şi ţineam clasamente înainte să învăţ să scriu şi să citesc”
MIHAI DIMA

Tabla cu orificii
Şahul este singurul sport care oferă nevăzătorilor posibilitatea de a concura de la egal la egal cu persoanele fără probleme de vedere. În România, practică şahul în mod curent peste 400 de persoane cu deficienţe vizuale. Adaptările pe care le necesită şahul practicat de nevăzători sînt minime: tabla de joc este prevăzută cu orificii în care intră picioruşul pieselor; pătrăţelele negre sînt mai ridicate decît cele albe, pentru a simplifica recunoaşterea; piesele negre au un semn distinctiv (o alungire ascuţită), plasat în partea superioară şi uşor de identificat tactil; ceasul de şah este prevăzut cu afişaj Braille sau cu dispozitiv de anunţare vocală a timpului.

1124-237259-nevazatori2.jpgNevăzătorii nu practică doar şahul, altfel singurul sport unde pot concura de la egal la egal persoanele fără deficienţe de vedere. La atletism, de exemplu, nevăzătorii aleargă cu însoţitor, iar la fotbal mingea de dimensiuni normale are în interior nişte bile care produc un zgomot pentru identificarea auditivă. Un caz special este Metin Senturk, un cîntăreţ turc în vîrstă de 44 de ani. A orbit la 3 ani, dar asta nu l-a îmiedicat să se urce într-un Ferrari F430 şi să-l conducă fără însoţitor cu o viteză de 292,89 Km/oră, performanţă cu care a intrat în Guinness Book. Singurul ajutor primit au fost indicaţiile din cască privind traseul

Comentarii (49)Adaugă comentariu

dan (8 comentarii)  •  12 aprilie 2010, 23:58

Foarte interesant articolul dumnevoastra! Din pacate persoanele cu dizabilitati, in Romania, nu prea sunt bagate in seama. Va multumesc inca o data, pentru ca citindu-l, m-am imbogatit spirtual. Omul acesta este un mare luptator, ca multi altii ca el.

taz82 (13 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 0:15

emotionant articol! trebuie sa recunosc ca individul asta, desi nu vede, a reusit sa se ridice peste multa lume, inclusiv peste mine, care neavand probleme cu vederea, nici familie intemeiata nu am si nici serviciu

lcn (5 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 0:23

Uneori reusiti sa mai surprindeti cu articole interesante. As vrea ca macar o data pe saptamana sa scrieti asa ceva, sa scrieti despre oamenii adevarati care si-au invins destinul si nu si-au plans de mila. Felicitari domnule Dima.

Gione (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 0:26

Multa tihi Halciu al Dima! S-banedzi shi minduiescu ca aradatsinili di armâni ti agiutara cu alumta aesta cari va u ai tuta bana!

Lucru ambar!

laurentiu (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 0:39

Este un exemplu de sportiv: dorinta si pasiune dincolo de ceea ce stiu oamenii normali – desi se pare ca el e mai normal ca noi. Iar ca ambitie, nu stiu cati se pot compara cu el. Va respect domnul Dima !

Bogdan (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 0:41

Da, emotionant! Am avut ocazia să stau cu el de vorbă, să-i iau un interviu în timpul unui concurs de şah al nevăzătorilor organizat în municipiul Câmpulung!

moromete (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 1:45

as putea sa jur ca e facut de nentu’ Oprisan articolul…felicitari…..vad ca se poate…..sper din suflet sa mai vad astfel de articole si de la altcineva decat de la colaboratorul nostru preferat al gazetei sporturilor….adik the one and only:nea’ Oprisan!……”aplauze”

mihai (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 2:58

si noi ne plangem mereu de cat de grea e viata….

razvan (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 3:39

sunt vremuri mai grele taz sunt sigur ca iti vei gasi de lucru si iti ve gasi si o doamna cu care sa intemeiezi o familie … si daca 82 este de la anul nasterii esti inca tanar
nu trebuie sa iti faci griji 🙂 cat despre articol foarte interesant si reusit

adi (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 5:15

emotionant articol…noi ne suparam ca nu bate steaua spre exemplu,sau ca nu avem bani de vacanta in turcia,dar adevaratele probleme sunt in alta parte.

Lau Arad (2 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 8:44

Lumea de azi le-a răpit libertatea oamenilor. Priviţi-i pe cei care lucrează în multinaţionale şi veţi înţelege…Fraza asta m-a miscat cu adevarat… oare cati ne regasim in ea???Am si uitat sa ne simtim liberi suntem captivi in propriile noastre vise de 2 lei care oricum nu se vor materializa…

mariusjur (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 8:55

Uluitor ! Respect Mihai Dima ! O persoana cu o deficienta insa cu o multitudine de calitati . Acest barbat reprezinta exemplul unui om puternic nu pseudorazboinicii pe care ii promovati sistematic justificat de rating. Dar daca vrem sa schimbam ceva de oameni ca Mihai Dima avem nevoie in caz contrar ne vom afunda continuu…Bravo Mihai!

Gabor Oliviu Albert (3 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 9:44

Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa fim orbi timp de o saptamana pentru a putea pretui mai mult viata !
Frumos articol

liviol (3 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 10:00

well done!
Aratati ca vreti sa va schimbati si va vom citi!

vlad (6 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 10:10

„Ei nu văd, dar cei loviţi de orbire sîntem noi”, vorbe mai adevarate de mult nu s-au spus.

florin (3 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 10:41

da da, bravo domnule geambasu!

Robert (6 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 10:56

Felicitari pentru articol. Respect pentru Mihai Dima, un caracter aparte! Doamne ajuta-ne pe toti, vrednici sau nevrednici de numele tau, trezeste-ne la adevarata viata!

durden (270 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 11:22

foarte frumos!felicitari!!!

kko (2 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 12:38

Felicitari pentru articol.

mitica (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 15:15

Un exemplu despre cat de puternici sunt oamenii considerati slabi. Sau cat de putin stim despre puterile noastre reale. Doar cand suntem fortati le putem „vedea” si folosi.

cosmin (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 15:25

frumoase vorbe , frumos articol,(chiar daca acest domn imi este cam antipatic ,cand vine vb de fotbal)

Robert (4 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 15:33

M-a emotionat povestea.Iti multumesc pentru astfel de momente

adim (14 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 15:36

Nu apreciem ceea ce avem acum in viata si suntem mereu nemultumiti, dupa care pierdem ceva si ne dam seama ce important era acel lucru in viata noastra…

bondi (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 15:58

Articolul e foarte frumos, felicitari domnului Geambasu.
Cel intervievat, domnul Mihai Dima, ne arata – prin ceea ce face si prin fiecare cuvant rostit – ca adevaratele calitati si valori umane inca exista, nu “sunt depasite”, nu “s-au demodat”si nu si-au pierdut din stralucire (s-a atrofiat eventual doar dorinta noastra de a le vedea, intelege si respecta). Iti Multumim, Mihai. Si succes la Calimanesti!

relu (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 17:06

Mai sunt si lucruri frumuase despre care puteti scrie….deci se poate si fara….becali dragomir iancu si restul cu care ne faceti zile amare…..bravo

gicu (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 17:32

felicitari pt un articol deosebit!

sev7 (2 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 17:55

felicitari Mihai!!!!!!!
felicitari domnu’ Geambasu! icepeti sa promovati astfel de caractere si sint sigur ca un ziar o sa devina si altceva decit balacareala becalesciana sau informatii despre escapadele nocturne ale lui banel,gerogel, printu’ , briliantu’ si asa mai departe

cipic (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 19:26

Doamne, daca-i putea sa ii redai vederea si sa le-o iei fanariotilor care umplu institutiile statului…

marius rac (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 19:44

sunt mandru sa va spun ca mihaita este varul meu. un om de toata isprava. un om care ofera o veritabila putere a exemplului demnitatii si libertatii spiritului. un om pentru care nu exista invidie… si sa nu o uitam nici pe cristina, sotia lui… va pup!!!

Madalin Focsani (1 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 20:54

ati primit atatea felicitari pt articol…eu nu pot decat sa fac la fel si BRAVO…succes la Calimanesti, Mihai!

Bibi (33 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 21:16

Cristi, multumesc !

sty (3 comentarii)  •  13 aprilie 2010, 21:30

NO COMMENT…cuvintele sunt de prisos…

dinamovist (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 10:43

Bravo! In sfarsit altceva decat despre clanul becali si alte nimicuri! E un adevarat campion, felicitari!

rudolf (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 14:23

Da. E trist dar adevarat. Am avut placerea si onoarea sa cunosc acest om. Am avut discutii interminabile cu el prin turnee, are o memorie extraordinara si un suflet mare. Una din persoanele care mi-au afectat in mod pozitiv viata.
Mihai, stiu ca nu ai cum sa vezi ce scriu, ma bucur sa aud din nou de tine, si tin sa iti spun ca am pastrat pana in ziua de azi alfabetul Braille care mi l-ai dat la Satu Mare undeva prin 1995. Au fost momente incredibile cu acest om, zic doar una. L-am intrebat odata care ii este cel mai mare regret in viata si mi-a raspuns :
„Ca nu am vazut golul lui Hagi din 1994 meciul cu Columbia” Nu stiu daca multi vor intelege ce scriu eu aici dar a fost un moment impresionant. Ma bucur ca esti in nationala de nevazatori a ROmaniei, Romania are de castigat cu oameni ca tine.
Numai bine Mihai, cu respect Rudolf din Baia Mare.

vlad (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 15:02

In fiecare om, in fiecare vietate exista o farama de speranta, un vecin de-al meu a zis o vorba mare: ” daca s-ar scrie pe poarta fiecaruia necazul care il are ne-am da seama ca necazul nostru nu este cel mai mare….” asa ca fiecare avem dreptul sa speram, sa credem k ne va fi mai bine… candva si Dumnezeu le randuieste pe toate , felicitari pt acest om care nu se lasa invins

Razvan Toncean (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 17:22

Un interviu extrem de interesant foarte emotionant. L-am cunoscut pe Tanase Dima, tatal lui Mihai, iar pe el l-am vazut o singura data. Un om deosebit, si nu neaparat prin deficienta lui ci mai ales prin puterea si inteligenta lui.
Un articol de pus in rama. Felicitari!

asdasd (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 19:42

Frumos articol. Multumesc!

Nicoleta Gavrilescu (1 comentarii)  •  14 aprilie 2010, 20:40

Felicitari pentru articol si toata admiratia pentru domnul Mihai Dima!
Zilele acestea se desfasoara la Voineasa campionatul national de sah copii si juniori. Oare va avea cineva interesul sa scrie un articol despre cei mai inteligenti sportivi din Romania? Va garantez ca acesti copii merita mult mai mult sa fie laudati si apreciati!

luci jugaru (22 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 0:20

cu articolul asta te-ai revansat pentru ce ai scris despre Fischer si alte bazaconii..

alex (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 0:28

ficare ne nastem ,cu anumite defecte;unele vizibile altele nu….
important este sa vrei!!!si se poate absolut orice!!
felicitari pentru articol:)!

Iatan Dumitru (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 1:34

Ar trebui sa vedem in fiecare zi, in fiecare ziar si pe fiecare post TV cate un caz ca acesta. Asa poate si poporul asta sa vada ca speranta lui nu este pirduta pentru ca avem si oameni de valoare, cu suflet si multa vointa, nu doar laturile care le vedem zilnic in media: politicieni corupt, hoti de drumul mare si tot felul de talhari care mai umbla si prin Europa si ne fac de ras.

sanda (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 8:38

Felicitari pentru frumosul articol……felicitari Mihai si sa sti ca de la Timisoara iti urez succesla Calimanesti ! Este foarte adevarat ca ar trebui sa se scrie mai multe despre acesti oameni care se nasc si traiesc pe langa noi. Eu m-am nascut si traiesc intr-o astfel de familie si este minunat…..sunt mai oameni de calti multi alti….felicitari inca o data d-lui Geambasu si mai asteptam si alte astfel de articole!

EO (4 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 10:20

Si eu joc sah orb. Si nu sunt orb propriu-zis. Crezi ca e mai usor pentru un nevazator sa joace orb sau pentru un „vazator”? Nu e nimic ironic in intrebarea mea. Uite, il provoc la o partida de sah RAPID- orb, pe domnul!
😉

EO (4 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 10:22

Si in timp ce joc orb cu el, domnule Geambasu, joc simultan cu fata- cu Dvs.- o alta partida.

EO (4 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 10:29

In fine, trecand peste exagerarile mele, felicitari sincere pentru articol. E mai degraba un demers, asa-mi pare. Nu stiu in ce scop, dar asta pare. Un demers moral. Am aruncat cuvantul preferat al romanului- moral- pentru ca asta e cu adevarat minunat, sa fii orb stapan in tara chiorilor. J’en sais quelque choce.
Poate intr-una din zile o sa ma intalnesc cu D-l Dima si o sa jucam o partida. Probabil ca ma bate la sah- orb, dar chiar joc si eu. Dar o astfel de memorie nu asigura neaparat un joc bun.
Intrebati-l pentru mine, cum se descurca la Ortodox Chess (Fischer Random Chess) orb?

Cristian (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 11:30

Un articol extraordinar, despre un om deosebit. Ma bucur ca cineva s-a gandit la Mihai si a scris despre el…
Este un om extraordinar, cu parinti deosebiti… despre astfel de oameni ar trebui sa se scrie mai des … nu despre toate hahalerele care se cearta si „fac rating” cu scandal

Celynio (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 14:55

De ceva vreme, traiesc in Austria. Odata la o televiziune de aici a fost invitat un tanar…orb. Dupa mai multe „lectii de viata” predate de acest tanar, reporterul ii adreseaza intrebarea finala: „Ce-ai face daca ti-ai recapata vederea???”…Iar tanarul raspunsese: „Cred ca…ma voi rataci!!!” Hm, imi dau lacrimile si acum…Ce vorbe mari!!!
Hut ab! (Jos palaria dle Dima)

M. (1 comentarii)  •  15 aprilie 2010, 16:48

SUNT MANDRU CA AM FOST COLEG LA FACULTATE CU MIHAI!!

radulescu tibi (1 comentarii)  •  11 februarie 2011, 8:24

bravo mihai ma bucur ca te-am vazut dupa atatia ani te salut si sa fii puternic ..kanu

Comentează