Rapid, mecenat sau mercenariat?

Rapid a ajuns exact ce ne spunea George Copos. Un spirit. O fantomă care bîntuie spre o direcţie incertă. Patronul nu-se-mai ştie-al-cui, acţionarul majoritar al prafului de pe tobă, interpretează în continuare rolul acela de martir al unei cauze pierdute […]

Rapid a ajuns exact ce ne spunea George Copos. Un spirit. O fantomă care bîntuie spre o direcţie incertă. Patronul nu-se-mai ştie-al-cui, acţionarul majoritar al prafului de pe tobă, interpretează în continuare rolul acela de martir al unei cauze pierdute în timp ce clubul trăieşte probabil cele mai urîte zile din istorie. Retrogradările din comunismul multilateral malignizat aveau un farmec ascuns, conţineau o asumare şi o disidenţă a celui oropsit. Oamenii împărtăşeau necazul simţind că soarele va ieşi şi pe strada lor.

Capitalismul exclude romantismul, iar suporterii au devenit părtaşi la un faliment care nu le aparţine. Nici lor, nici jucătorilor. Costin Lazăr, Maftei, Grigore şi ceilalţi au înţeles, au înghiţit, au răbdat. Nimeni nu pricepe însă ce jocuri se pun la cale în timp ce urmează jocurile din campionat. Fiindcă în spatele tînguirilor coposiene, a cîntecelor de sirenă ale lui Negoiţă, sponsorul de profesie şi de circumstanţă, a retragerii în deşert a lui Taher nu se ascunde penitenţă. Totul miroase a bani. A interes, a chilipir. Iar banii au miros, copii, să nu-i credeţi pe cei care spun altceva!

Mircea Lucescu a mai oferit o lecţie cui doreşte să înveţe. Sinceritate, chiar dacă abruptă. Nu e dispus să susţină financiar Rapidul. Nu e datoria lui, nu a muncit ca să-şi arunce produsul anilor de pribegie aurită într-o gaură fără fund. Meseria lui e să antreneze, nu să facă mecenat într-un club guvernat de mercenariat. Loţi a amintit ceva de amatorism, de amatori. Te înşeli, dragă antrenorule francez de limbă maghiară şi de formaţie dentară, dînşii sînt profesionişti! Ai răului. Ai răului celorlalţi şi ai binelui propriu.