MM, managerul mut

Imaginile Telekom sunt ca un film mut în care un Buster Keaton trecut de prima tinerețe - cu o figură pe jumătate imobilizată de mască - își face numărul care creează un comic de situație și un val de tristețe în același timp.

În anii ’90, pe holurile vechii federații, apariția lui Mihai Stoica salva mereu ziua. Îmbrăcat în haine Armani – o mare fiță la momentul ăla – , amuzant, inteligent și, mai ales, incompatibil de tânăr cu dinozaurii din Divizia A care-și făceau veacul prin sediul aflat în spatele hotelului Crowne Plaza, conducătorul de la Oțelul era preferatul la fel de tinerilor ziariști care-și petreceau zilele așteptând să ciugulească informații nesperate din interior. 

Fără a fi genul de gură spartă care se poate transforma rapid într-o sursă, Stoica – poreclit și MM – se făcea plăcut în vremuri când limba de lemn a troglodiților din fotbal te scrijelea pe creier. Știa fotbal de oriunde, băga în seamă chiar și debutanții din presă și era teribil de spontan. Dacă cineva ar fi făcut atunci un sondaj ad-hoc, mulți ar fi pariat pe el ca pe reformatorul clasei de conducători din prima ligă, omul noii generații care urma să vină și să dea de pământ cu trecutul anchilozat și corupt. 

De atunci au trecut mai bine de 20 de ani, iar evoluția profesională a fostei mari speranțe a managementului sportiv românesc a mers cam ca orice viață: o goană furibundă într-un mare neprevăzut. Racolat de Steaua, agresor de suporteri, prins cu ocaua mică de patron, contestatarul vehement al acestuia în perioada Urziceni, apoi reprimit aproape biblic la sânul lui Becali, condamnat în Dosarul Transferurilor, scriitor de cărți carcerale pentru o eliberare prematură, reîntors în fotbal după expirarea interdicțiilor, mutat în patrimoniul FCSB și tras ca un tren personal pe o linie de manevră, MM Stoica se apropie rapid de vârsta dinozaurilor de care râdea cândva mânzește pe holurile federației. 

El, însuși, seamănă tot mai tare cu cei care cărau un diplomat ros de ani pentru o simbrie primită de la vreun patron parvenit în capitalismul nebun de după 1990. Acum, nu mai e nevoie de un gentoi cu acte, cărat pe un tren de noapte sau într-o Dacie ruginită, în 2021 există un smartphone care poate transmite voia patronului – sau stăpânului, cum își spune uneori George Becali – în câteva secunde. 

Ce s-a întâmplat marți seară la pauza meciului Viitorul – FCSB 2-2 nu mai e o noutate pentru nimeni și nu e prima filmare în care voia lui Becali se face în ochiul unei camere TV vigilente. Amintiți-vă episodul Chelsea, când finanțatorul – iritat de lipsa semnalului telefonic într-un stadion plin – îl trimite pe porumbelul voiajor Argăseală la marginea terenului pentru a-i comanda o schimbare lui Reghecampf, via Marius “Mache” Ianuli și Mihai “MM” Stoica. Pentru difuzarea “exagerată” a acelor secvențe, Becali a cerut și a obținut scoaterea de pe post a unui moderator TV. Satisfăcut, Mihai Stoica a anunțat răzbunarea șefului său într-un mod ironic, pe Facebook, folosind conținutul unei discuții private avute cu acel moderator în urmă cu mulți ani. 

Moderatorul a preferat să păstreze confidențialitatea celeilalte jumătăți de discuție purtate într-un Mitsubishi argintiu și o va respecta până la finele vieții. Viața personală trebuie să-i aparțină lui Mihai Stoica, inclusiv atunci când o situație familială nefericită risca recent să-i golească existența de orice sens.

Buster Keaton de la loja din Ovidiu

Viața profesională a lui MM Stoica aparține, însă, publicului. Telekom a difuzat aseară un videoclip, scurt de nici patru minute, înregistrat la pauză prin geamul lojei în care au stat oficialii FCSB. E ca un film mut în care un Buster Keaton trecut de prima tinerețe – cu o figură pe jumătate imobilizată de mască – își face numărul care creează un comic de situație și un val de tristețe în același timp. 

În lipsa dialogurilor scrise pe ecran, prin care regizorii filmelor de acum un secol explicau intriga, telespectatorul a fost lăsat să-și imagineze scenariul. Apelantul poate fi ghicit, mai ales că telefonul trece și prin mâinile nepotului Mache, la fel și stările adresantului, care își masează nervos fruntea, apoi caută în jur pe cineva, probabil un porumbel voiajor, și în final își aruncă telefonul pe masă. 

• A simțit Stoica pericolul de a fi filmat și a jucat o scenetă, căutând să pozeze într-un rol de neascultător? Varianta nu poate fi exclusă, cunoscând inteligența și potențialul actoricesc arătate de personaj în ultimii peste 20 de ani. 
• A fost Stoica realmente iritat de ce a auzit în difuzor, dar – resemnat – a pasat mai departe ordinul înlocuirii lui Olaru cu Buziuc? 

Ești tentat să mergi pe a doua variantă, care arată că în carcasa depersonalizată a conducătorului cândva plin de energie a mai rămas o firimitură de nerv. MM Stoica știe prea bine că un patron care dă banii dictează, dar e prea deștept să nu înțeleagă că fotbalul și sistemele lui nu pot fi construite de oricine, ca într-un joc Football Manager cu manechine vii.

Minirevolta sa a durat câteva secunde. Dedulcit la compromis, anesteziat de timp și resemnat profesional, Mihai Stoica a înghițit în sec la fel de ușor cum a fost înghițit de sistemul care macină fotbalul românesc de prea multe decenii. 

Poate că la finalul anilor ’90, pe holurile FRF, MM era un reformator autentic. Dar dacă era de fapt perfect adaptat mediului, un Buster Keaton tânăr distribuit într-un rol de revoluționar pe care-l juca atât de convingător pentru că nu avea încă rutina unui dinozaur?

Oricare ar fi adevărul, tragicomedia mută de aseară are în ea ADN-ul fotbalului românesc, oricât de proaspăt ar fi la un moment dat sângele extras din venă pentru a fi analizat.