Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Obligația imediată a lui Mircea Lucescu

Gigi Becali îl vrea, așa că jumătate din problemă e rezolvată. Însă o colaborare Lucescu-FCSB, indiferent de formula juridică în care aceasta ar fi ambalată – consilier, sfătuitor, colaborator, mergând până la cel mai fantezist stadiu, acela de antrenor efectiv […]

...

Vise pentru Mlada și Atena

E cald afară, se doarme greu chiar și cu geamurile vraiște. Dar de visat, se poate visa. Visele vin fără să te întrebe, iar de cele mai multe ori ele sunt despre ceea ce te preocupă cel mai mult. Eminescu […]

...

Marele of al lui MM 

A plecat pe 7 august 2019, dar o putea face în oricare din cele peste o mie de zile de când a revenit la fosta Steaua. Pe care, în treacăt fie spus, a lăsat-o Steaua în 2014 și a regăsit-o […]

...

Vergil von Karajan 

Toți suntem interimari pe lumea asta, nu doar antrenorul FCSB-ului. Știți cum e, azi ești, mâine nu mai ești! Trebuie însă să ne facem vremelnicia plăcută, atractivă și eficientă. Să nu ne punem rău cu cei din jur, pentru că, […]

...

Bricheta nu merge de multe ori la apă

Acum, la mai multe zeci de ore de la evenimente, începe să ne fie clar că dacă petarda oltenească și bricheta de aceeași proveniență îl loveau pe arbitrul nord-irlandez în minutul 36 și nu în 118, meciul era clar suspendat. […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?