Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Generalul medaliilor

Nadia plus tot ce-a ținut de gimnastică, Patzaichin și tot ce înseamnă sporturi pe apă, Corneliu Ion, Nicu Vlad, luptătorii, atleții, Maricica Puică, Anișoara Cușmir, luptele, echipa națională de handbal campioană mondială, fotbalul cu calificarea lui Lucescu la Euro 84 […]

...

Play-off pentru Eternul Derby, fără Eternul Derby

Va fi a cincea ediție cu play-off și play-out, fără ca noul și fistichiul sistem să fi lăsat în urmă ceva memorabil. În afara unor calcule, înjumătățiri și alte chichițe aritmetice, nu suntem nici mai frumoși, nici mai valoroși decât […]

...

Tranșee pentru Sevilla

Ne plângem de ce ne va aștepta în Islanda, căutăm în fiecare zi știri despre prelatele și ninsorile din țara lui Skulasson, dar povestea terenului din Gruia o lăsăm așa cum a căzut și cum l-am zărit la derbyul de […]

...

Mirko a ieșit pe centrare

De ceva vreme, oltenii se ceartă cu ei înșiși. Povestea se știe. Peluza Nord îl blamează pe Pigliacelli, în timp ce tribuna a doua îl susține. Nici nu se poate dezbinare mai reușită și mai clară, pornită de la mai […]

...

Protestantul Ianis

Scoțienii au umor, chiar dacă de multe ori și-l rafinează prin nuanța chihlimbarie a unor single-malt-uri de prin Highlands. Au văzut imediat, la aeroport, bagajul lui Ianis securizat într-o folie verde, culoarea lui Celtic. Da, într-adevăr, pe aeroport la Bruxelles […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?