Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Bumbescu, fost ”Colonel”, actual ”pârât”

O mie de lei! Atât îl costă pe fostul câștigător al Cupei Campionilor o simplă declarație. În care n-a jignit, n-a calomniat, n-a ocărât, ci doar a expus o părere.

A spus că sistemul federal e jalnic. Asta nu e […]

...

Craiova are colici fără Koljici

Oltenii nu marchează nu fiindcă ar rata cu nemiluita, ci pentru că ajung cam rar pe la porțile adverse. Cu Sepsi, oaspeții au avut mai mult mingea, au schiat mai bine în prima repriză, cât timp s-a jucat pe pârtie, […]

...

Dan Petrescu, dinte pentru dinte

Nu va fi vorba în acest text despre Kayserispor, lanterna fierbinte a campionatului turc, pe care Petrescu e tentat s-o țină în mână. Echipa lui Silviu Lung junior, Săpunaru și Alibec e doar posibilul viitor context al carierei lui Petrescu.

[…]

...

Cu Romeo Ionescu, ne-a mai murit o victorie din palmares

Romeo e explicația noastră, a studenților de pe granița dintre orânduirile sociale, care calculam golaveraje la sfârșitul caietului de Rezistența Materialelor, că fotbalul e al nostru, al tuturor. Golaverajele și rubricile lui Romeo contau ca Madrigalul, iar el, prenume shakespearian, […]

...

Gimnastica, addenda la Anchetă

Când reușita seară de premiere a campionilor era aproape gata, gimnastica s-a strecurat pe lista laureaților anului 2020. Acolo unde optimiștii incurabili poate că mai așteptau ceva de la handbalul feminin, însă majoritatea dintre noi nu mai așteptam nimic.

Ce […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?