Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Arbitrii au făcut Coronavirus de relaxare

Avem deja patru nume testate pozitiv. FRF ne asigură că există o listă de 70 pentru finalul sezonului. Dar nu așa trebuie pusă problema

Permalink to Arbitrii au făcut Coronavirus de relaxare
joi, 9 iulie 2020, 12:27

Robert Avram, Iulian Călin, Florin Păunescu, Cătălin Buși au coronavirus. Nu sunt nume mari, n-au tangențe cu derby-urile, cu lista FIFA, în jurul lor, polemicile, dacă se nasc, sunt din acelea mărunte, care se sting rapid, din cauza lipsei de miză. De regulă, ei sunt delegați la meciurile acelea crâncene, de ora 17:00, când soarele îți curge în cap, fără ca acest prejudiciu solar nemilos să fie compensat printr-un rating pe măsură. La ora 17:00 nu se prea uită nimeni la meciuri, iar anonimatul în care viețuiesc domnii de mai sus e tulburat doar de aceste nedorite știri, cu teste pozitive,

La marginea profesionismului

Activitatea de arbitraj e socotită (încă!) amatoare. Dar există și practicanți ai ei care se comportă profesionist. În general, cei din partea de sus a ierarhiei, cei care au fost la meciuri în străinătate, au văzut cum se pune problema acolo. Aceștia sunt atenți cum se antrenează, ce mănâncă și așa mai departe. Urmăresc casete cu echipele pe care urmează să le fluiere, se documentează. Ovidiu Hațegan, întors de la celebrul Valencia-Atalanta, a intrat în izolare, deși obligațiile familiale (soția însărcinată) l-ar fi tras spre casă. Sau poate tocmai de aceea s-a izolat. „Vârfurile” procedează așa, dar numai ele. Mai jos, e un fel de amatorism care amestecă frustrarea că alții sunt mai buni cu înghițirea unor felii consistente de existență „civilă”, pe care în ultimele săptămâni o observăm complet ieșită din frâu.

Printre ceilalți

Celebrul „protocol” după care viețuiește acest fotbal semiartificial postpandemie are ceva referiri și la arbitri, dar ele nu sunt atât de stricte precum cele pentru jucători. Cavalerii fluierului și voievozii fanionului n-au trebuit să stea izolați, ci doar să se supună unor teste. FRF ne spune că are la dispoziție 70 de nume pentru acest final de sezon (Liga 1, Cupa și acel fantomatic play-off de la Liga 2). Arbitri care au fost testați de trei ori și probabil că vor mai fi verificați cel puțin o dată în luna rămasă până la finalul sezonului. Dar e vorba de oameni care pe lângă arbitraj au locuri de muncă, poate firme proprii, merg acasă, circulă prin tot mai aglomeratele locuri publice. Apoi vin, fac testul și constatăm cu mirare că sunt pozitivi.

Acum, nu la început

Dacă toate aceste cazuri ar fi apărut în martie-aprilie, când îl așteptam seară de seară pe domnul Vela să ne spună între ce ore n-avem voie să ieșim sau de la cine trebuie să luăm Lumina Învierii, era cumva explicabil. Însă îmbolnăvirile sunt ale lunii iulie, când ne-am relaxat de tot, când n-ai loc să arunci un ac în intersecții la ore de vârf, când mall-urile s-au reumplut, când terasele sunt pline de aprigi combatanți ai mai multor beri, care descântă teoria conspirației și fac scandal dacă li se ia temperatura.

Cu cine rămânem?

Aceasta e societatea în care se învârt cei patru arbitri depistați pozitiv, dar și alții, ale căror nume le vom afla la testările ulterioare. Pe liste nu vor fi în mod sigur Hațegan sau Kovacs, ei știu să se ferească și-și dau seama că dacă n-o fac, își compromit carierele. De acord cu FRF, sunt 70 de nominalizați, însă cei infectați până acum au asistenți, rezerve și așa mai departe. Ne punem masca și respectăm regulile sau abandonăm campionatul, că nu mai are cine să arbitreze? 

IULIAN CĂLIN
– a fost delegat la meciul din L1 dintre Clinceni-Sepsi, pe 1 iulie
– a fost depistat pozitiv pe 4 iulie
– asistenții săi, Mircea Grigoriu si Andrei Constantinescu sunt în izolare
– rezerva sa, Cătălin Buși a apucat să mai fie delegat la un meci, pe 3 iulie, la Turris-FC Argeș, în L2

CĂTĂLIN BUȘI
– a fost pe 1 iulie, rezerva lui Iulian Călin la Clinceni- Sepsi, depistat pozitiv pe 4 iulie
– a primit delegare ca arbitru de rezervă, în L2 pe 3 iulie la Turris-FC Argeș
– ieri a fost depistat pozitiv, iar Lucian Rusandu (central), Stelian Slabu și Florin Păunescu (asistenți) au intrat și ei în izolare

FLORIN PĂUNESCU
– a fost asistent la meciul din L2, Turris – FC Argeș, disputat pe 3 iulie
– a intrat în contact direct cu Cătălin Buși (arbitru de rezervă) – depistat pozitiv pe 4 iulie
– ieri, 8 iulie, a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Umilă părere (28 comentarii)  •  9 iulie 2020, 12:52

Nenea Alin, matale nu ai noțiuni de gramatică, sunt uluit! “Avem deja patru nume testate pozitiv, FRF ne asigură că există o listă de 70 pentru finalul sezonului, dar nu așa trebuie pusă problema: Robert Avram, Iulian Călin, Florin Păunescu, Cătălin Buși au coronavirus. Ți-am corectat prima fraza. Dumnezeule, matale ești agramat! Vrei să consultăm “almanahe”? Be my guest!

Umilă părere (28 comentarii)  •  9 iulie 2020, 13:22

Am pierdut ghilimelele la sfârșit, te rog să mă scuzi, sau „mai pardon”, vorba pralinei din „Crucea de piatra”. Băi nene, nu se poate așa ceva, un ziarist de aproape 60 ani care dă rateuri de genul acesta! Sunt stupefiat, crede-mă!!!

unul (6 comentarii)  •  9 iulie 2020, 13:55

Buzarila are "memoria de PC de ultimă generație". Pacat ca nu are la el limba romana. *** de incult.

dan man (12 comentarii)  •  9 iulie 2020, 14:09

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilie (57 comentarii)  •  9 iulie 2020, 15:11

Arbitrii au luat Covid de la meciurile celor de la Hermannstadt. Dar Buzărin, cel agramat și fricos, se face că nu vede. Îl dărâmă Prodanca doar din priviri. La fel și pe ceilalți din redacția gsp.ro. Mai puțin pe nea Ovidiu, că sunt prieteni. Și de cam aceeași vârstă și educație. Dar prietenă e și cu marele antrenor Alexa, cel care a reușit să facă Rapidul să joace mai rău decât în Liga a 4-a. Si tot l-a plesnit.

Umilă părere (28 comentarii)  •  9 iulie 2020, 15:32

Râdeam de Oprișan pentru articolele sale “originale”, dar cred că mă voi concentra pe "operele" tale, esti mai amuzant decât acel păcălici. Băi băiatule, nu ai noțiuni de gramatică elementară, nu se poate așa ceva, este strigător la cer! “Nu sunt nume mari, n-au tangențe cu derby-urile, nici cu lista FIFA, daca se nasc polemici in jurul lor, atunci sunt mărunte, se sting rapid din cauza lipsei de miză”. Ti-am mai corectat o fraza, ultima, promit! Semantica este o noțiune de care nu ai habar. Băi neicușorule, vorba lui Agamită Dandanache, tu ești clei la gramatică; clei, adică incleiat, rău de tot. Fără sa injumătațim masurile ca Theodor Jumătate, la un examen adevărat, nu promovezi nici clasa a V-a. Nu glumesc deloc, crede-mă!

Umilă părere (28 comentarii)  •  9 iulie 2020, 16:37

Gicule, pardon, Aline, dă-te aproape să-ți spun ce ai omis în egzperiența ta de opt sute de ani de jurnalism: scurtele propozitii, delimitate de virgule frecvente dau senzația unei relatări militare, în schimb, editorialul reprezintă armonia frazelor lungi, care ofera multiplă interpretare. Adică ieste o figura de stil, adică ca să spun, ca să mă crezi, ca sa ma egzprim fără să mă ascund după unghii, adică opusul stilului matale de caporal din Caracal. Tu as compris, mon ami?

Noi buzunărim, nu gândim (9 comentarii)  •  9 iulie 2020, 17:47

Dar din dar se face raiul, dar nu se incepe o propozitie (fraza) cu "dar", n-ai invatat în clasa a IV-a?

xstelu (16 comentarii)  •  9 iulie 2020, 18:26

"Umila parere", ce ai corectat tu mah filologu'lu mama? (nu cunosc genitiv dativul). Cat despre un alt haios gramatic "buzunarim etc", e vb despre" deci" mâh, nu de "dar". În fine, ca tot romanul, ne-am reprofilat de la discuțiile atotcunoscatoare despre fotbal, politica și femei, la gramatica. Aferim neicusorule! Cat despre deja celebru coltos "Ilie" rămâne cum am stabilit. Hater profesionist. Uraaaa!

Iar miroase a cumâs (4 comentarii)  •  9 iulie 2020, 19:00

Deschideti ferestrele, iar a intrat consumatorul de lapte iapa. Ie neprihanit, fuge de femeie ca michiduta de cruce. Are 60 ani, dar n-a vazut femei decat in poze. Il trimitem lu sfantu natiunii sa-l jeartfeasca pentru binele natiunii. Aleluia, aleluia!

Achim (9 comentarii)  •  9 iulie 2020, 19:19

@ Iar miroase a cumâs Genitivul ie dativ si acuzativul vocativ, heee, heeee. Iel nu vorbit bine romaneste, el place lapte de iapa, dormit cu patrupezii sa nu schimbe mirosul. Tot incearca sa intre in vorba cu tine, nu-l baga in seama, crapa inima in el ca-l ignori mereu. Traiasca amiralul fara flota si fara mare! Aaa, nu mai traieste? Forjeaza michiduta la el de ii sar capacele.

Gigi Buzu (7 comentarii)  •  9 iulie 2020, 19:51

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iar miroase a cumâs (6 comentarii)  •  9 iulie 2020, 20:32

4-0, lejer in dubla mansa, miau-miau! Avea dreptate Gligore, joaca mereu bine contra lui FCSB, heee, heee. Jalon Gligore ie numele lui. Domnu’ Badea, hai cu ingroparea, cadavrul ie putrezit.

Ham-Ham, doar divizia B (5 comentarii)  •  9 iulie 2020, 21:10

Doamne, cat de *** sunt patrupezii astia! Cum ma, esti om si te degradezi la nivelul unei fiinte cu patru picioare, care cauta prin tomberoane si pe care poti s-o iei in suturi? Puteau spune ca sunt viteji ca spartanii, neinfricati, Hercule, etc, un million de posibilitati, ei se declaseaza la nivelul unui ham- ham. Incredibil! Umiliti pana la capat, inferiori in toate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

?????? (286 comentarii)  •  10 iulie 2020, 23:39

@ Buzărine, ăștia dacă erau PSD-iști făceau rujeolă, ?

doilaunu (24 comentarii)  •  11 iulie 2020, 9:02

sa-i blamam sau sa-i invidiem pe acesti arbitri? Pana acum au trait ca noi toti cu frica de acest virus, acum ei s-au vindecat. De frica si in curand si de boala.

Comentează