Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Gigi Privatu’

Marele om de afaceri contemporan face pe victima Statului. Nu doar el, ci și alți proprietari de echipe a căror activitate se întrepătrunde cu banii publici

Permalink to Gigi Privatu’
joi, 21 mai 2020, 10:47

E culmea să-ți dezvălui vulnerabilitățile plecând de la o chestiune în care ai în principiu dreptate. Gigi Becali, ca și foarte multă altă lume, consideră că nu e normal ca Steaua Armatei să fie cocoțată direct în liga secundă după ce ani l-a rând n-a putut să urce din Liga a patra într-a treia. Dar contestă acest lucru și merge la TAS cu jalba pentru că această promovare, încă nevalidată, îl afectează direct. Dacă ar fi fost trimisă direct în Liga 2 campioana județului Sălaj sau Maramureș, puțin i-ar fi păsat.

Gheara Statului

În aplombul său contestatar, întemeiat, cum am mai spus, Gigi îmbracă o armură privată, dând cu buzduganul în tot ce înseamnă Stat. Obtuzitate, corupție, fărădelege, abuz. Acestea sunt coordonatele activității publice, în timp ce sistemul privat e imaculat și feciorelnic, chinuindu-se să răzbată printre tot felul de piedici administrative, printre gheare etatizate și hrăpărețe care sugrumă suava și ingenua inițiativă particulară, candidă și imaculată ca o zi de mai.

Schimbul de terenuri

Dar să nu uităm cine vorbește despre Statul hrăpăreț și abuziv. Vorbește un om care a avut de câștigat enorm din acel legendar schimb de terenuri cu Armata. Potlogărie dovedită, în urma căreia ministrul Babiuc s-a dus la pușcărie la 75 de ani, iar el, maestrul Gigi, nu s-a dus. A cunoscut gratiile pentru altele, nu pentru asta. Atunci, când îi băga milioane de dolari în conturi, Armata era bună, iar banul public n-avea miros. Acum are, săriți, oameni buni, uite ce abuzuri se fac. Se fac, într-adevăr, dar nu așa mari ca acelea la care a fost părtaș.

Zece Florinei

Statul a fost iarăși minunat atunci când i-a dat, prin intermediul ANRP, despăgubiri de 75 de milioane de euro pentru un teren cumpărat cu un milion de euro. Beneficiu imediat, facil, fără bătaie de cap. Din pârdalnicul de fotbal n-a reușit niciodată să obțină un asemenea câștig. Păi, trebuie să vinzi vreo zece Florinei (la valoarea lor reală) ca să iei banii ăștia! Sau măcar vreo 5 Florinei la valoarea pe care își închipuie proprietarul c-ar avea-o perla din colierul său.

Trebuie să te mai și pricepi

Dar ca să-i produci, trebuie să investești, să te pricepi la fotbal, e nevoie de multe lucruri cu care el n-are nicio treabă. E mult mai simplu să faci un schimb cu Armata, să subevaluezi un teren și uite averea. Ți-o oferă pe tavă Statul pe care acum îl țintuiești la zid că face nedreptăți. Când te îmbogățește, e minunat. Când îți pune o piedicuță, asmuți presa, că ai destule portavoci, să sară și să demaște nedreptatea care ți se face.

Colegii privați

Gigi Becali e doar avangarda din fotbal a acestei loji elitiste de privați la al căror capăt de linie se află Statul. Betoanele lui Negoiță oferite primăriei fratelui, cazarea carantinaților (plătită din bani publici) în hotelul plângăciosului investitor într-o perioadă în care camerele ar fi stat goale, că nu prea e turism în martie-aprilie. Agricultura înfloritoare a lui Ioan Niculae, retrocedările lui Mihai Rotaru. Exemple peste exemple de destoinici investitori privați, care poartă pe sub armura strălucitoare a particularului înfloritor cămașa luată din bani publici.

Am înțeles, așa e societatea, așa sunt rânduielile, dar măcar nu mai arătați cu degetul, că de fapt vă arătați în oglindă pe voi înșivă. 

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Simeone (44 comentarii)  •  21 mai 2020, 11:13

Aproape toată averea sa, aici pot sa zic peste 90%, Gigi Becali a făcut-o din afaceri super oneroase cu Statul Român. Râdeam, când făcea donații cu prilejul stării de urgenta în materiale medicale, în timp ce el simțea fiorul audierilor în dosarul penal privind despăgubiri fără drept de aproape 60 milioane de euro din retrocedări de terenuri. Nu mai spun de schimbul cu armata. Și altele. Se mai mira de ce nu e acceptat pe Steaua sau Arcul de Triumf? A atras o antipatie pe care și acum o gestionează prost. Încă are oameni lângă el care nu știu ce sa facă sau îi ține ca au fost tovarăși de pușcărie. Fiecare are după ce merită. Iar Becali încă nu a primit tot ce merită, degeaba e credincios că e așa de reclama totul, poate chiar mijlocul fraudulos prin care îi induce în eroare pe partenerii de afaceri. Dar lumea se schimbă.

gogu paleologu (12 comentarii)  •  21 mai 2020, 11:22

toti o apa si-un pamant, au furat toti de-at u rupt tara asta, au jupuit-o ca pe gaina-ntre ei.

Umila parere (28 comentarii)  •  21 mai 2020, 12:26

Balzac primeste un manuscris din partea unei admiratoare cu valente de scriitoare. Pentru a fi sigura ca maestrul ii va citi intreg romanul, incleiaza diferite pagini. Primeste inapoi manuscrisul, cu paginile intacte. Mirata, ii scrie lui Balzac daca l-a citit pana la capat, la care, gurmandul scriitor ii raspunde ironic: “Cand mananc un ou, nu trebuie sa-l consum pe tot sa-mi dau seama ca este stricat”. M-am oprit din cititul acestui articol dupa primul paragraf. Ma intreb cum reusiti sa va priviti in oglinda dupa aceste nesfarsite temeneli pe care le faceti in fata unor puscariasi, persoane cercetate penal, ori de moravuri dubioase. “Pecunia non olet”, asa-i nea Buzarin?

Mozzie (12 comentarii)  •  21 mai 2020, 12:28

Corect, fără cuvinte dure, la obiect, scris cu mult har. Asta inseaman să fii jurnalist cu J mare. Sigur că aici intervine și pe ce poziție se situează cititorul dar oricât ai crede că FCSB este continuatoarea Stelei nu poți să nu recunoști că jurnalistul Alin Buzarin are dreptate. Chiar are! ... PS. Rar mi-a fost să văd atâta slugărnicie,plecăciune, condescendență cată au afișat ieri la TV doi realizatori vechi si importanți de la Digi Sport pentru cel amintit în acest editorial, pe care-l aveau la telefon. După care "au vrut să asculte și partea cealaltă"... Acela fiind juristul Stelei, deasemenea cunoscut publicului. Nu va pot reproduce la ce linșaj a fost supus respectivul, l-au călcat în picioare, au călcat Steaua în picioare.. " te crezi Valentin? "... Probabil pentru a-i da satisfacție celui dinainte. Asta NU mai e jurnalism domniulor de la Digi TV, cred este o mare golănie.

Ilie (57 comentarii)  •  21 mai 2020, 12:34

Deși îmi este greu să recunosc, un articol excelent. Felicitări!!!

Caragiale (1 comentarii)  •  21 mai 2020, 12:53

Misto metoda, laudam pe cineva in mod mascat, la adapostul aparentelor critici il publicizam cat ne tin curelele. Bun asa, nu s-a vazut din avion, nici macar din drona.

mdea (2 comentarii)  •  21 mai 2020, 13:34

Cum a scăpat Gigi Becali de o datorie de 11,5 milioane de euro la ANAF: Sebastian Bodu, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a făcut o dezvăluire incredibilă legată de procesul pe care ANAF l-a pierdut în faţa lui Gigi Becali, în legătură cu datoria istorică a AFC Steaua. Sebastian Bodu a declarat că Gigi Becali a câştigat procesul pentru că AFC Steaua nu a putut fi declarată insolvabilă deoarece avea o imprimantă şi un computer în inventar. "Da, a fost o greşeală din partea mea, cauzată de faptul că, nefiind un om venit din sistem, am subestimat birocraţia sistemului. Pe scurt, Gigi Becali a câştigat atunci deoarece instanţa a considerat că vechiul club Steaua nu este insolvabil, pentru că mai are o imprimantă şi un computer! Din cauza unei imprimante şi a unui computer, de care eu nu ştiam, pentru că cei care au făcut procesul verbal de insolvabilitate nu le-au văzut, Gigi Becali a câştigat procesul, deşi avea datorii de zeci de milioane. Ca să vedeţi rolul activ al instanţei din România!" Sigur domnu' Bodu... Nici usturoi nu ati mancat si nici gura nu va miroase.

Ali Bec (23 comentarii)  •  21 mai 2020, 13:46

Hehe. Jiji face gălăgie la adresa statului precum Ioanitoaia către Federatie. Ambii din același aluat

Costinel (9 comentarii)  •  21 mai 2020, 14:23

....cainii latra ...ursul trece!!

Maxentiu (42 comentarii)  •  21 mai 2020, 14:37

D-le Buzărin, mai luați niște lecții de vals, că sînteți în contratimp. Comentînd acum o speță în care Becali are dreptate, v-ați trezit să-l criticați pentru ce-a făcut acum 10-15 ani. Da, Becali și-a construit averea speculînd pe seama statului român (în treacăt fie spus, exact asta fac și corporațiile străine „responsabile”), dar acum are dreptate cînd critică un abuz evident. Echipa Armatei nu are ce căuta în fotbalul profesionist, despre asta e vorba.

andipanda (6 comentarii)  •  21 mai 2020, 15:19

Citit cu mare placere articolul dv. Frumos scris, ca de obicei, multumim.

motanul incaltat (199 comentarii)  •  21 mai 2020, 16:39

Cum adica sa fie promovata o echipa direct in liga a 2-a daca nu o merita pe teren???? Sunt nascut in Craiova si aceelasi lucru a fost facut cu CS U ca o compensare pt ce i-au facut lui Mititelu. Nu spun ca era nevinovat ---ca era mai mult decit vinovat dar trebuia folosit altceva contra lui. Acum sa revenim la Becali---normal ca a facut numai afaceri dubioase cu Armata din care a cistigat cit 20 de Florinei, dar oare statul sa fii pierdut chiar asa cu totul???? Da -exact asa-statul a pierdut tot ce a intrat aiurea in buzunarele lui Becali. Dar reprezentantii statului adica ai Armatei au pierdut si ei???? Aici avem o problema, fiindca sunt sigur ca un procent insemnat din zecile de milioane de dolari care au intrat in conturile lui Becali , s-au redirectionat in scurt timp in mai multe conturi ale reprezentatilor statului adica ai armatei...Daca cercetezi pina la capat---o sa-ti dai seama de serparie... Apoi s-au certat Becali cu Armata. Eu cred ca dupa ce le-a platit comisioanele, aia de la Armata si-au dat seama ca poate comisioanele trebuiau sa fie mai mari si au cerut in continuare...Nu spun ca asa s-a si intimplat in realitate . E doar o opinie personala.

Carol_K (61 comentarii)  •  21 mai 2020, 18:01

Ma bucur ca mai exista o parte a presei care vede toate aceste mizerii, nu doar ca le vede ci le face si publice, fara sa uite nimic pe drum. Mai salveaza astfel din marea si asazis importanta parte a presei arondate, adjudecate, care-i face jocul reprobabil, il incurajeaza si il protejeaza. Felicitari domnului Buzarin.

Urod (55 comentarii)  •  21 mai 2020, 22:56

Becali nu este altceva decât un om bolnav și care crede că lumea se rezuma doar la el.... Atât a produs România în 30 de ani, mari business men care fură de la cei mulți și proști...!!!!... Că asta înseamnă când furi banii de la stat, furi de la cei care încă mai cred ca munca cinstită este drumul corect în viata. Radu Paraschivescu încearcă sa ne explice ce vremuri extraordinare trăim acum și ce nenorociri erau înainte de '89.... Toate astea au explicații.... Eu am încetat sa mai sper ca România va fi vreodată o țară normală. Nu am nici un motiv sa cred ca acest popor poate produce valori. O sa scrieți pana o sa rămâneți singuri, pentru ca voi de fapt nu vreți mai mult decât niște articole, vă prefaceti ca luați atitudine, niște trafic online și gata... banii vin. Nu-i asa, vremuri extrordinare...????!!!!!!!

Oprea (8 comentarii)  •  22 mai 2020, 9:33

Un articol penibil. Plecam de la o aberatie (CSA in liga a 2-a) si terminam cu ineptiile unui fost puscarias. Nu mai bine, tu, “jurnalist” fiind, sa te intrebi cum mln. de EUR sunt cheltuiti de armata pentru o echipa din liga a 4-a? Nu mai bine, tu, “jurnalist” sa te intrebi cum prostovanul ala a pus mana pe Steaua? Banuiesc ca nu. Pentru ca nu esti jurnalist ci un papa-lapte si un can-can-ist. Deh, asta se vinde la prostime ... asa-i?

Premiu’ Pulitzer (1 comentarii)  •  22 mai 2020, 10:27

Olelei, nea Alin, m-ai alinat cu acest articol mirabolant, incitant, spumant. Toate Parcheturile si linoleurile din Europa scutura praful de pe dosarele mucegaite in beciurile procuraturii. Pixul maestrului Cosasu ie invidios pe scula dumitale. Dom’le, ca bine scrisesesi, i-ai trasnit drept in palarie!

MZM (48 comentarii)  •  22 mai 2020, 12:52

Domnule ziarist, teoria aceasta ca privatii au ajuns bogati pe seama statului nu este in general neadevarata, dar oricum da bine la o anumita categorie de public (nostalgic). Dar ziaristul, ca formator de opinie, ce preferă? Ca echipele de fotbal sa fie finantate de investitori particulari, a caror avere poate fi discutabila (dar de asta are grija DNA) sau ca primariile sa finanteze fotbalul, deturnand fonduri si spălând bani negri??!!... In schimbul acesta cu Armata, lucrurile sunt net favorabile lui Becali si stau dupa cum urmeaza. Familia Becali a avut niste terenuri pe care, dupa revolutie, le-a revendicat, dar nu le mai putea primi pe vechiul amplasament, deoarece Armata (in cei 45 de ani de comunism) facuse pe ele numeroase constructii, la care nu putea renunta. Asa ca i s-au dat lui Becali terenuri la schimb, care erau chiar mai aproape de Bucuresti, mai valoroase, deci, dar asta nu din vina sa.

gilos (9 comentarii)  •  22 mai 2020, 17:13

Lasand la o parte modul in care Gigi Becali si-a facut averea, ceea ce sustine el este incoerent pe fond. Pai, daca Steaua Armatei nu poate juca in Liga I pt ca e finantata din bani publici, cum ramane atunci cu cluburile finantate de Primarii ? Bugetele primariiilor nu sunt tot bani publici ? Asadar, cumramane cu Iasi, Voluntari, Sibiu , Tg Jiu, Craiova si puzderia de echipe care-si iau banii de la bugetele locale ? Adica, pentru ei se poate, pentru Steaua nu se poate. Pentru unii muma, pt altii ciuma ?

Maxentiu (42 comentarii)  •  22 mai 2020, 20:44

@gilos: acest punct de vedere este valid.

Comentează