Sub apa din Islanda

Cu două luni înainte de meciul de baraj, gazonul din Reykjavik e ultima noastră problemă

De-a dreptul furioși, am privit pozele cu apa de pe „Laugardalsvollur”, care e un exercițiu de dicție și totodată principalul stadion al Islandei, locul unde la 26 martie vom disputa ceea ce ne place să numim „meciul vieții”, contra renumitului (doar prin sonoritatea numelui) Skulasson. Gazonul e plin de bălți, iar acea apă umple de mânie pieptul patrioților federali români, care doresc mutarea barajului. În Danemarca, la Ecuator, la Tropice, oriunde, dar nu acolo!

Frigul, apa, gheața

Avem această mare problemă, a terenului, și nu vom conteni s-o strigăm până în momentul fluierului de start. Dar o strigăm nimănui, pentru că UEFA a fost clară și limpede. Meciul se va disputa la Reykjavik, așa cum s-a stabilit. Orice altă discuție face parte din inepuizabilul și strămoșescul nostru arsenal al văicărelilor. Erau bălți pe teren pentru că organizatorii au topit zăpada, permițând sistemului de drenaj s-o absoarbă. Poate că e mai eficient așa decât cu ancestrala noastră lopată. Iar gazdele asigură că la ora meciului, chiar dacă nu va fi impecabilă, suprafața de joc va arăta decent.

Râul, ramul și noroiul nostru

Indignându-ne la vederea pozelor cu bălțile islandeze, am uitat cum i-am primit noi pe alții. Nisipul de la acel 2-5 cu Danemarca. (Aproape) Același nisip de la inaugurarea Arenei Naționale, 0-0 cu Franța. Denivelările de la Constanța când am bătut Olanda cu 1-0 și ne-am calificat la Euro 2008. Noroiul în care Steaua a reușit istorica eliminare a Valenciei. Și altele. Cam asta a spus și Mirel Rădoi, că nici noi n-am avut mereu cele mai bune terenuri. Și că avem alte probleme înaintea stării gazonului islandez.

Necazurile noastre

Tinerii contra bătrânilor, atmosfera din vestiar, atitudinea unora de a veni la lot doar pentru a bifa încă o selecție, faptul că mulți jucători importanți ai echipei naționale nu joacă la cluburile lor. Mirel, într-un recent interviu acordat în Spania, a enumerat toate aceste probleme, mai arzătoare decât bălțile vremelnice de lângă Cercul Polar. Multe și nu foarte mărunte. Chestiuni care îl privesc pe selecționer, dar nu numai pe el. Măcar Mirel le recunoaște. Dacă-i spui lui Răzvan Burleanu ceva despre atmosfera proastă de la echipa națională, te aburește, o dă pe guvernanță și predictibilitate și nu mai înțelegi nimic.

Eternul caz Ștefan Radu

O întrebare-tip pentru toți noii selecționeri ai României se referă la fundașul lui Lazio. Dacă se va merge la Roma, dacă s-a vorbit sau se va vorbi cu el? Interogațiile sunt aceleași, diferă doar destinatarul. Daum, Contra, Rădoi. Mirel a fost diplomat și a spus că-l va suna. E cel mai bun răspuns, doar că el vine cam târziu. La două luni de la instalarea sa petrecută pe 27 noiembrie. Era destul timp până acum de un demers, de un telefon măcar. Temându-se de un nou refuz, s-a tot amânat contactarea lui Fane, dar senzația e că nu doar în Islanda, ci mereu de-acum încolo, naționala va trebui să se descurce fără cel mai bun fotbalist român al ultimilor ani.

California islandeză

Adversarii noștri s-au deplasat în acest ianuarie pe însorita coastă a Pacificului și au disputat acolo două meciuri amicale, cu Canada și El Salvador, câștigându-le pe ambele cu 1-0. Nu e foarte relevant, din lotul expediției californiene vor fi în lot pentru barajul cu România doi, maximum trei jucători. Dar e util. Iar pentru noi, imposibil. Ce-ar fi zis cluburile noastre dacă li s-ar fi luat jucătorii de la acerbele stagii de pregătire din Turcia sau Spania? Ar fi urlat ca din gură de șarpe. Exact ce vor face și în iulie-august, când pe oficialii cluburilor îi va durea undeva de Jocurile Olimpice. A căror deviză se poate schimba foarte ușor în „Important e să nu participi”.