Gyuszi Balint nu înjură, ci antrenează

Tehnicianul celor de la UTA a refuzat să scandeze, alături de galerie, măscări la adresa rivalilor de la Poli

Lucrurile, după cum relatează martorii oculari ai unui meci netelevizat (oare de ce?) s-au petrecut cam așa: UTA a bătut cu 1-0 Timișoara, iar la final jucătorii arădeni s-au dus să se bucure în fața galeriei. Antrenorul a făcut câțiva pași spre suporteri, i-a aplaudat, apoi s-a retras, lăsându-i pe fotbaliști să ia caimacul victoriei. Când a intrat pe tunel, și-a auzit numele strigat de galerie și a făcut cale întoarsă către fani. Al căror repertoriu degenerase între timp către deja clasicele trivialități la adresa marii rivale. Balint s-a întors în fața corului, dar a refuzat să intre în refrenul măscărilor.

Educat altfel
„Din punctul meu de vedere rivalitatea sportivă este și trebuie să fie un ingredient pentru acest meci special. Dar rivalitatea e una, iar respectul e altceva. Eu sunt educat puțin altfel. Chiar i-am felicitat pe cei de la Timișoara pentru cum și-au urmărit interesul”, a punctat antrenorul arădenilor, chestionat pe tema refuzului de a se ralia galeriei. A nu înjura marea rivală, tocmai învinsă, nu e o virtute, ci, în teorie, un comportament normal și decent. Însă o chestiune de educație tot e.

Depinde din ce unghi privești adversarul, rivalul, fotbalul. Și depinde de cât îți prețuiești propria imagine. Sau cum crezi că dă mai bine fotografia ta. Pe gard, cu măscările în gură, trup și suflet alături de fani, sau pe teren, aplaudând scandările care sunt de aplaudat și refuzându-le pe celelalte.

Există riscuri?
Gyuszi a și jucat la UTA, chiar a fost pe teren la ultima victorie contra timișorenilor, datând din negura timpului, tocmai din 2007. E un motiv ca el să aibă un loc în inima galeriei. Un alt motiv pentru a se afla acolo, în acea inimă, e traseul cu UTA din acest campionat, jocul bun etalat și locul în clasament, deschizător al perspectivelor promovării. Dar oare există riscul ca legătura dintre antrenor și fani să se șubrezească după refuzul lui Balint de a înjura rivala istorică?

Modul de pătrundere în inimă
Balint a antrenat relativ recent la Clinceni, Snagov sau Metaloglobus, locuri unde trebuie să admitem că nu se simte o presiune a publicului, pentru că nu prea există public. La UTA există, iar legătura dintre antrenor și tribună e esențială. Dar ea nu se fortifică prin preluarea refrenelor triviale, ci prin joc, prin comunicare, prin dialog, prin asumarea meciurilor mai slabe, prin explicarea deciziilor tactice. Și prin rezultate.

Discurs limpede
Exact așa a procedat Guyszi în cele patru luni de când e la Arad. A avut mereu un discurs limpede, direct, iar când n-a apucat să spună totul în conferințele de presă, a lămurit lucrurile pe larg pe rețelele de socializare. Așa se apropie un antrenor de fani. Nu înjurând, ci arătând galeriei că n-are niciun fel de secrete. Că e unul de-al lor tot timpul, minus acele momente când se depășește granița decenței.

Nu e doar educație
Dincolo de episodul de la finalul derby-ului vestului, traseul lui Gyuszi Balint trebuie urmărit și altfel. Fundaș harnic și dedicat la Brașov, CFR, UTA, Urziceni și în campionatul Ungariei, el a luat meseria de jos. A început ca secund al croatului Lokica la Brașov, a făcut apostolat în liga a treia la Tărlungeni și Miercurea Ciuc, a lăsat ceva în urmă la Clinceni, Snagov și Metaloglobus și a ajuns să se bată concret pentru promovare la 40 de ani, după șase-șapte sezoane de meserie.

A plecat de jos țintind sus. Aproape că e atipic. Mulți încep de foarte sus meseria, iar după câțiva ani nu se mai aude nimic de ei.