Esplanada Simona

Edilii vor să dea piațetei din fața Ateneului numele campioanei de la Wimbledon

Teoria cu botezarea diverselor spații publice după numele unor oameni în viață se dezbate demult. Lingușitorii o consideră viabilă, raționalii strâmbă din nas. Parcă nu e chiar în regulă ca o persoană să se plimbe pe strada care-i poartă numele! Consiliul General al Capitalei intră în prima categorie. A lingușelii. Vrea să supună la vot redenumirea părculețului din fața Ateneului Român. Esplanada Simona Halep!

Așa se va chema acel spațiu idilic, cu băncuțe, cu porumbei și cu statuia lui Eminescu, sculptată în bronz de Gh. D. Anghel și așezată acolo, pe soclu, în 1963, pe vremea lui Gheorghiu Dej.

Gena festivismului
Dintotdeauna, autorităților din România le-au plăcut momentele festive, ca înlocuitoare ale soluțiilor eficiente. Se practică, la modul împăunat, ceremoniile, depunerile de coroane, dezvelirile de statui mai mult sau mai puțin reușite. Tu ai orașul blocat în iulie, Podul Grant închis, străzile praf, spitalele murdare, școlile cu tavanele sparte și te ții de sindrofii! Întotdeauna, un edil va amâna deplasarea la o chestiune presantă, incendiu, inundație, invocând că e prins până peste cap cu cine știe ce festivitate. Se profită plenar de orice ocazie ivită pentru a mai tămâia pe cineva, pentru a mai abate atenția de la problemele zilei, care sunt cu totul altele.

Orașe și timbre
Simona a câștigat Wimbledonul și e propusă pentru esplanadă. Nu doar atât. Primăria Iașiului ține morțiș s-o declare Cetățean de Onoare al urbei lui Creangă. Probabil că mai sunt și alte primării din țară pe lista de așteptare. Iar în curând va apărea, dacă n-o fi și apărut deja, o emisiune filatelică dedicată campioanei. La butoane e tot Statul. „Colițele dantelate” (termen de specialitate) vor fi emise de Romfilatelia, o companie din portofoliul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale. Dacă n-ați reținut denumirea exactă, rostiți-o de mai multe ori în gând, până o învățați pe de rost.

Deschamps-Elysees
Stilul de a boteza locurile publice cu numele unor oameni vii se mai practică astăzi în România și, eventual, în Coreea de Nord. Pe vremuri, mai era la modă în Uniunea Sovietică stalinistă, însă numele se puteau schimba în funcție de optica și toanele „Tătucului”.

Franța, de exemplu, a ieșit campioană mondială anul trecut și n-am auzit ca primăriei pariziene să-i vină idei năstrușnice. Cum ar fi fost Rue Griezmann? Boulevard Umtiti? Place Paul Pogba? Sau Quai Ngolo Kante? Ieșea Sena dintre maluri, că mijlocașul lui Chelsea n-are decât un metru și-un pic! Deși, fie vorba între noi, n-ar fi fost mare lucru să se adauge trei litere nevinovate și să rezulte Deschamps-Elysees!
Lumea normală (ne-am plictisit să o tot invocăm!) are o măsură când e vorba despre astfel de lucruri. Noi fie am pierdut-o, fie nici n-am avut-o vreodată!

Huiduielile de-acum un an
Culmea e că eșecul total al festivității din iunie 2018, când doamna primar a confiscat evenimentul prezentării trofeului de la Roland Garros și s-a ales cu o porție consistentă de huiduieli, n-a produs efecte. Se insistă într-o cheie jalnică a lingușelii, îmbrăcată pompos și juridic în Hotărâre a Consiliului General. Popular se numește strecurare pe sub piele, iar procedura mai degrabă irită decât să încânte.