Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Real, lucid cântec de jale

Nu Lopetegui, nu Solari, nici măcar Zidane. Problema cea mare a Realului e Cristiano Ronaldo. De fapt, plecarea lui

Permalink to Real, lucid cântec de jale
vineri, 4 ianuarie 2019, 5:26

Nu scoți decât un plăpând 2-2 la Villarreal, cu „Submarinul” aflat la cea mai mare adâncime din istoria sa recentă. Pe loc de retrogradare înaintea meciului din 3 ianuarie. Însă, altădată, după un astfel de duș rece, venea Cristiano în meciul următor, dădea trei-patru goluri, scorul era 5-0 sau 7-1 sau 8-2 și problema se rezolva

1,68 cu 1,99
Pe „El Madrigal”-ul din Villa Real, care acum se cheamă „Estadio de la Ceramica”, de parcă ar fi la Oboga sau la Horezu, golul egalizator al localnicilor a venit de la Santi Cazorla. Cu glezna praf la 32 de ani, sfătuit de medici să se lase de fotbal și revenit spectaculos la 34. Santi are 1,68 m și a marcat cu capul în fața unui portar cu 31 de centimetri mai înalt. Courtois a ieșit cu parantezele desfăcute la o minge lungă, iar Santi a strecurat mingea, lovită ușor cu capul, printre picioarele lui Thibaut. Dar și astfel de goluri s-au mai primit.

Ciprian Porumbescu de pe bancă
Solari pare să nu priceapă mare lucru dintr-un joc pe care nu doar el l-ar vrea altfel. S-a spus că dacă mecanismul eficienței a funcționat cu Zidane, venit de la echipa secundă a Realului, atunci ceasul va merge și cu Solari, provenit din aceleași zone, de interes secundar, ale clubului. Deosebirea e pe cât de simplă, pe atât de importantă. Zidane e Zidane, în timp ce Solari e doar Solari. Spilcuitul argentinian seamănă cu actorul Vlad Rădescu, în rolul lui Ciprian Porumbescu, în filmul făcut la începutul anilor șaptezeci. Te aștepți din clipă în clipă să țină un discurs la Arboroasa sau să cânte Crai Nou. Dulce Bucovină! Aridă Castilie!

Iluzia lui Florentino Perez
Când i-a lăsat de înțeles lui Ronaldo că plecarea sa la Juve n-ar crea cine știe ce prejudicii, Perez părea să aibă deja soluțiile. Că vor rămâne Benzema și Bale. Că va veni și altcineva. Că va exploda, la 18 ani, Vinicius. Că, în fine, Asensio și Lucas Vazquez vor fi titulari. Da, marea speranță Lucas, tânărul etern, care în curând face 28 de ani! Don Florentino a avut soluția lipsei de soluții. S-a bucurat plenar după victoria dinainte de Crăciun, din Golf. Campionatul Mondial al Cluburilor, încă un trofeu. Abia mai au loc pe rafturi! Dar cât o fi de greu să joci finala cu Al Ain?

Cifrele lui Cristiano
54, 60, 55, 51, 61, 51, 42. Acestea au fost golurile lui Ronaldo, în toate competițiile, în ultimii ani. În total, Realul trecea de sută aproape de fiecare dată. Că lua titlul, că nu-l lua, că lua Liga, că o pierdea, suta era ceva normal. Acum, după 17 etape (jumătatea campionatului înseamnă 19 runde), Realul a dat 26. Barcelona are 48. Până și amărășteni ca Levante sau Celta au marcat câte 28. Iar în Italia, Ronaldo are 14 goluri. Nu ca la Real, dar mult mai mult decât Benzema, care a dat 7 și e golgeterul echipei.

Cine dă golurile acelea?
E clar că dacă ești Real și nu pui pe tabele o sută de goluri pe sezon, n-ai cum să ajungi la performanțele din ultimul deceniu. Cu 50 de reușite, ești în plină mediocritate. Oamenii tăi de-acum, cam de atâta sunt în stare, de 50 de goluri. Benzema vreo 15, Bale vreo 10, dacă nu se accidentează, Isco și el altele 10, dacă nu e mai mereu rezervă. Mai pot veni ceva goluri și de la Ramos sau Marcelo, marcatori destul de buni ca fundași, mai buni decât mijlocașii Kroos sau Modrici, ultimul, decar care înscrie în toată cariera cam cât Messi într-o toamnă. Oricum ai aduna golurile, mai mult de 50 nu ies. Restul de 50 veneau de la Cristiano, și tocmai asta n-a înțeles Don Florentino când i-a dat drumul să plece.

Comentarii (26)Adaugă comentariu

dinamo_fan (13 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 17:43

e destul de corect. cred ca toata lumea se astepta ca in locul lui Ronaldo sa vina un atacant de calibru. nu a venit si sincer o spun, o echipa de talia lui Real nu poate sta intr-un atacant expirat gen Benzema. mai mult de atat, a sarit din schema si Isco. In felul asta va fi foarte greu dar pana la urma e probabil reculul dupa 5 ani senzationali.

Dumi (1 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 17:56

Un atacant ca Ronaldo nu prea mai exista. E greu si daca vine MBape si Neymar, ambii nu o da mare 50 de goluri pe sezon . Si uite asa va dati tori seama ca CR 7 si Messi sunt de departe cei mai buni din istorie.

dodo (33 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 19:01

Draga Buzarine, acum ai dreptate. Dinamovistii tin cu piticotocii Messi si Modric, dar se pare ca tu esti obiectiv; tine-o tot asa.

dorian (1 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 20:30

Cam asa cum zici aici.. Curtois nu mi se pare mai bun ca Navas.. Lucas nu e de Real.. Cam tot ce e nou în echipa de anul asta, nu prea a rupt gura târgului cu nimic.. Jumate (bătrânii) îs plictisiți și demotivatiti celalalta jumătate tânără nu prea se ridica la nivelul bătrânilor.. Părerea mea

1ianuarie (1 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 20:51

Respect meseria de ziarist,dar afirmații de genul: Solari pare să nu priceapă mare lucru sau Modrici înscrie în toată cariera cam cât Messi într-o toamnă sunt o dovadă evidentă a faptului că ați scris acest articol pe genunchi. Încercați cel puțin să vă informați mai bine...în rest să ne trăiască majoritatea silențioasă!

Itzu (11 comentarii)  •  4 ianuarie 2019, 23:19

Mai Alin, băiat cult și fin(apropos, tu ai 1.68 sau mai putin) ai pus din nou punctul pe lângă i. Știe toată lumea că plecarea la pachet Zidane+Ronaldo a zguduit Bernabeul. Dar problema nu este Ronaldo, el trebuia vândut, un ultim bonus trebuia obținut până nu expira marfa. Problema a fost antrenorul și strategia. Aici au luat țeapa cu Lopetegui. El nu a avut știința necesară să-i dezvețe pe jucători de Ronaldo și să-i reinvete fotbal. În locul unui tratament planificat si bine urmarit de dezintoxicare (vezi Arsenal) se dă cu mult carmol. Magnitudinea? Vorbim de Real, ce poate să îi zgiduie? Plus că au trăit și vremuri mai rele. Dacă nu retrogradează e bine. Dacă mai prind și Liga la anul e vis. Stai calm Alinuș, ai dat-o-n bară și la ecuatia asta cu o necunoscută. Când te lași?

Horea (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 9:43

@Itzu Ce mi "plac" ăștia ca tine care le cer unor ziariști demisia de parca ei l or angajat.... după ce fac o analiza extrem de "obiectiva" a articolului, în final, dau niște verdicte apocalipsice vis a vis de subiectul articolului.. ma mir ca nu va angajează marile echipe ale lumii la cât de "dastepti", sunteți.. P. S.. ce legătură are înălțimea lui Alin cu subiectul de mai sus??

Radu D (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 11:15

Excelent articol! Pertinent si perfect adevarat!! Un jucator asa de bun ca Ronaldo portughezul, Real cu greu va mai avea in urmatorii ani. Perez = Copos la zgarcenie in ultimii ani si e pacat de echipa asta! Oricum, Halla Madrid!

Toto (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 11:21

S-a încheiat un ciclu, nimic mai mult.

Observator (79 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 11:54

@ Itzu Si plecarea lui Ronaldo este o problema, mi-e foarte clar! La cum sta la capitolul fizic, portughezul nu-i o marfa expirabila pe termen scurt (1 an)! Ce tratament planificat aplica Arsenal? L-a adus pe Emeri si-l pierde pe Ramsey, doua greseli care contravin ideii ca strategia clubului este valabila. Spaniolul vrea sa-si impuna mereu punctele de vedere, insa face greseli (nu joaca de fiecare data cu Lacazette si Aubameyang, iar pe Ramsey il introduce doar pe final de partide) care costa scump; nu numai ca a pierdut prosteste puncte importante (mi-aduc aminte de meciul cu Chelsea, cand vreo 4 ratari rarisime au privat echipa de cel putin 1 punct), dar a fost si umilit cu repetitie de Liverpool, desi debutul de meci fesese favorabil, cu un gol dupa o actiune frumoasa (spre deosebire de primul gol al "cormoranilor")! Apararea a fost si ramane punctul nevralgic al echipei, acolo trebuie lucrat; iar Xhaka (lent, gafeur, imprecis) nu mi se pare un mijlocas central de 50 mil! Emeri a fost in stare sa piarda un titlu cu PSG si o calificare dupa un 4-0 cu Barcelona, ceea ce reprezinta contraperformante care nu-l recomandau pentru ... Emirates! Acum, distanta fata de Liverpool este foarte mare, iar din urma vine puternic si United; prin urmare, ar trebui sa-l preocupe foarte mult castigarea Europa League, o specialitate de-a sa! O.

Itzu (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 12:41

@Horea, Closca și Crisan: Toto a pus punctul pe i. Un articol banal, subiectiv, scris de plictiseală și un subiect exagerat, prost interpretat. Eu nu cer nimănui demisia, asta e o copilărie, pot să îmi fac și eu blog și scriu ce vreau. Dar dacă scriu numai banalități din plictiseală are voie oricine să îmi spună să mă las de ocupație. E voie monșer să ne spunem părerile, e luxul timpurilor pe care le trăim, nu trebuie să te răscoli dumneata, tovarășe și să mă pui la punct.

Cristi (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 13:26

Dumi nu nai vorbi prostii..mbappe o sa vata toata recordurile si ale lui ronaldo si ale lui messi..toti va pricepeti la fotbal..sau ai camera plina de postere cu CR7 ?😂

Jean-Paul (27 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 15:41

Despartirea lui Ronaldo de Real a venit pe fondul unor nemultumiri reciproce(Perez versus CR7): 1) Scandalul urias iscat pentru frauda prin evaziunea fiscala de 14,7 milioane, comisa de cr7, nu i-a cazut deloc bine lui Perez fiindca afecta si imaginea clubului, la care Perez tinea mult mai mult decat super-egoistul cr; 2) plangaciosul de cr era mai nou tot mai nemultumit de banii castigati la real, din cauza ca Messi il intrecuse in ultimul an si el nu suporta asta. De aici pretentia de a-i creste salariul la peste 50 de milioane, ceea ce Perez nu prea vroia fiindca destabiliza vestiarul; 3) in ultimii 2 ani, cr7 a stat mai mult doar la pomana, asteptand pasa de la colegi, el menajandu-si eforturile pentru a o multumi pe concubina sa... Pe de alta parte, Cr 7 era si el nemultumit : 1)pentru ca Perez nu si-a dat silinta sa-l scape din ghearele fiscului asta cu atat mai mult cu cat existau fani ai Realului printre autoritatile de la cel mai inalt nivel; 2)plangaciosul cr7 vroia sa fie el cel mai bine platit fotbalist din lume, dar pentru asta nu vroia sa munceasca mai mult pe teren. Faptul ca Perez, presat de ronaldo, a acceptat la un moment dat sa-i creasca salariul, dar apoi nu si-a onorat promisiunea, a creat o fisura uriasa in relatiile dintre ei. cr 7 era lihnit dupa bani, de parca era muritor de foame. Aici vina nu=i apartine lui Perez, fiindca o crestere de salariu are loc cu ocazia unei negocieri pentru reinnoirea contractului, or in cazul sau o reinnoire nu era necesara fiindca intelegerea era valabila pana in 2021, deci cum sa reinnoiesti cu trei ani mai devreme? 3)Existau nemultumiri deja in vestiar pe chestia pretentiilor lui Cr7 si el se simtea frustrat ca nu este cautat cu mai multe mingi de catre colegi, iar cand dadeau gol colegii lui, el nu prea participa la bucuria comuna 4) Egoismul lui supradimensionat era exact cauza frictiunilor dar "filosofia" nescolitului cr era ca el nu vrea sa se schimbe ca sa fie pe placul celorlalti, adica acestia trebuie sa-l accepte asa cum e el P.S. Cati dintre cititorii de pe acest site au citit cartea lui autobiografica, scrisa impreuna cu Luca Caioli? Intreb asta fiindca in debutul cartii sunt prezentate o serie de fragmente relevante din interviurile date de cr in presa de-a lungul anilor, din care reies trasaturile de caracter ale acestuia....

ffffff (1 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 19:17

si acu tot locu 3 ....

Itzu (11 comentarii)  •  5 ianuarie 2019, 22:03

@Observator: 1.Strategia lui Arsenal a insemnat antrenor dinamic, cu experiență la echipe mari (de club) și carte de vizită bogată (trofee importante). Per ansamblu e clară schimbarea de ton la Arsenal, "dearsenizarea" dacă vrei și rezultatele sunt bune până acum. Ramsey si Aubameyang, deși talentați, pot să fie câteodată foarte delăsători iar Emery trebuie să îi motiveze/disciplineze, să știe toată lumea că echipa contează, nu individualitățile. Altfel, ajungi ca în exemplul de mai jos: 2. Real Madrid a mutat haotic și a negat stilul de echipa mică care a dat roade(antrenor si key player cu personalitate =50% din echipă). Au vândut key playerul, ok, mai mult din mândrie, că prea era răsfățat (pe bună dreptate zic unii). A plecat antrenorul, deja e un semn de intrebare (oare a plecat pentru că știa că echipa e expirată și fără Ronaldo e zero?). In semn de trufie maximă dom Președinte l-a adus cu mare scandal (caracter dubios) pe flămândul de bani Lopetegui, cu zero carte de vizită și experiență, aflat in ultimul timp la o echipă națională. Mutare inconștient de "curajoasă" care putea să îi coste mai mult. Au avut noroc, altfel erau in Europa League și pe locul 7-8 în Liga Santander. Personal, cred că Solari nu e chiar așa de rău, din păcate nu poate impune respect ca Zidane doar prin prezență. 3. Să vedem ce se mai întâmplă și mai tinem legătura la comentariile acestui articol, mi-a făcut plăcere să schimbăm opinii.

Observator (79 comentarii)  •  6 ianuarie 2019, 10:40

@ Itzu 1. Perez a ales prost (sa-l vanda pe Ronaldo) si acest lucru se va vedea; cum sa nu incerci sa-l pastrezi pe unul dintre cei mai eficienti jucatori din istoria fotbalului, chiar daca are 33 ani? Trecand la "capitolul Arsenal", am destule comentarii. 1. N-am observat mare diferenta intre sezonul trecut si cel actual; se resimtea, ce-i drept, uzura in activitatea lui Wenger (care facuse si destule greseli, atat in alegerea jucatorilor, cat si in pregatirea meciurilor), dar Emeri n-a adus aproape nimic nou si, in plus, n-avea o experienta grozava la nivel de mari cluburi (cum nu este Sevilla, sa fim seriosi). Ca si in cazul lui Wenger, echipa obtine rezultate proaste chiar in momentele importante ale campionatului (cum au fost cele din decembrie), dupa care obiectivul ramane doar un loc de Ch. League, in niciun caz titlul; in plus, a suferit o umilinta de neiertat cu Liverpool, chiar daca la proportiile scorului au contribuit din plin "balbele" din aparare si, chiar, arbitrul (chiar trebuia sa dicteze 2 lovituri de la 11 m, stiind cum se judeca astfel de faze in PL?). 2. Ramsey nu-i delasator nici acum, in preajma plecarii; de altfel, implicarea sa in orice joc a fost dovedita si de desele accidentari. Daca el este delasator, atunci cum poate fi considerat Ozil? Leno nu-i mai bun decat Cech, singurul sau atu fiind faptul ca repune mult mai repede mingea in joc, putandu-se naste, astfel, contraatacuri periculoase! In meciul cu Southampton, Cech, cu o talie superioara, n-ar fi primit al treilea gol, cel care a consfintit victoria ... "sfintilor"! 3. Aud ca ar dori sa-l ia pe Banega, neglijand, in continuare, compartimentul cel mai slab - apararea (jucatorii nu-s chiar rai, insa accidentarile si desele experimente afecteaza grav randamentul); Liverpool avea o aparare destul de slaba, insa aducerea lui van Dijk a fost o mutare inspirata, reflectata si de bilantul din acest moment - numai 10 goluri primite. Aproape ca nu mai conteaza ca Lovren este mult mai slab si indisciplinat! 4. Daca era un antrenor atat de bun si stapan pe alegerile sale tactice, figura sa ar fi reflectat intr-o masura mai mare incredere si relaxare, nicidecum crispare, cum observam aproape in permanenta. Sincer, nu-l consider potrivit pentru Arsenal; un antrenor italian (Conte, de exemplu) ar fi pus ordine in aparare si bilantul ar fi fost mult mai bun! O.

Gabriel Parfene (1 comentarii)  •  6 ianuarie 2019, 18:38

Foarte buna opinie domnule Buzarin,sunt fan al Realului de 30 de ani, pentru mine cel mai bun jucator din istorie este Cristiano.

robert (1 comentarii)  •  6 ianuarie 2019, 20:33

Dupa ce am citit acest articol, am intrat pe flashscore, sa vad reusitele lui Modric la Madrid si am avut un soc..deci actualul balon de aur, in 6 ani la Madrid, in peste 320 de meciuri in toate competitiile, are 13 goluri !!!in nici un sezon nu a reusit mai mult de 3 goluri ! mie unul , putin imi pasa daca si ce face el la mijloc, ca e creier, ca e robot sau ce e..e un fotbalist bun si util, atat ! nici nu se punea problemma sa fie ala balon de aur, mai ales intr-o competitie cu madrid si barca. ptr mine, balon de aur este ala care iti decide jumatate din meciurile jucate intr-un sezon, care marcheaza, care trage dupa el...un "trabajador" ca modric , nu face niciodata asa ceva

vitrina (1 comentarii)  •  7 ianuarie 2019, 11:30

@Itzu De acord cu parerea dumitale. Cele scrise de autorul articolului sunt partial adevarate, si pentru asta e omul platit, sa-si scrie parerea. Mai departe e treaba boborului ce face cu parerea omului. Revenind la Arsenal, ca de fapt pentru asta m-am apucat sa scriu. Arsenal cred ca a ales bine cu Emery din multe motive. Si mai departe cred ca Emery face lucruri bune / este potrivit pt club din urmatoarele motive: 1) a demonstrat ca are capacitatea sa creasca / imbunatateasca jucatori (vezi Iwobi, Xhaka si Mustafi - mult mai stabili sub Emery - Lacazette, Rob Holding, Bellerin si pe viitor Guendouzi, Torreira si Emile Rowe Smith, etc. Asta e cultura clubului, sa imbine produsele academiei cu jucatorii experimentati si trebuia adus cineva capabil sa mentina aceasta filozofie. Da, cluburile mari au o filozofie, chiar daca nu castiga campionatul, acolo nu merge ca la becali, pac-pac azi il iau ca sa-l dau pe 15 mil. si peste 2 luni il trimit prin parcuri. 2) dupa un tur de campionat si o fereastra de transferuri este pe locul 5, la 3 pct de locul 4. Nu este chiar rau fata de cum era Arsenal anul trecut care a castigat o singura data in deplasare in tot campionatul!!! 3) omul joaca ofensiv - iarasi, conform filozofiei clubului - si deciziile luate de acesta impreuna cu clubul au sens, adica s-au intararit in vara pe compartimentul de mijloc pentru ca echipa sa poata pune in evidenta capabilitatile atacantilor; 4) toata lumea critica apararea lui Arsenal dar nimeni nu spune care ar fi fundasii care ar putea ridica nivelul apararii, si cel mai important, cat costa si respectiv daca acei jucatori si-ar dori sa vina la o echipa in afara UCL; 5) aducerea unui antrenor la prima experienta in PL inseamna ca patronul Kroenke si-a asumat o perioada de tranzitie si accepta inca un sezon in cupa UEFA pentru ca mergand pe strategia cresterii de jucatori, ai nevoie de timp si mai multe ferestre de transferuri ca sa restructurezi echipa si sa o faci din nou competitiva; 6) toata lumea vorbeste despre Liverpool si modelul de succes Klopp dar nimeni nu spune ca si acolo au fost necesare 2 sezoane de cautari si asezari; nu mai vorbesc de Man United... In concluzie, procesul restructurarii unui club mare, cu aspiratii inalte, este o treaba f complexa, care depinde de foarte multi factori si chiar si munca bine facuta poate f usor sa nu dea rezultate daca o patesti precum Emery care de 4-5 etape joaca cu max. 2 fundasi centrali de meserie, fiind nevoit tot timpul sa improvizeze cu 1-2 fundasi laterali care sa joace in ***. in afara pozitiei lor de baza. Real Madrid nu ma intereseaza. Au furat prea multe UCL in ultimii 5 ani, ma lasa rece inclusiv daca retrogradeaza.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Observator (79 comentarii)  •  7 ianuarie 2019, 19:32

@ vitrina Postarea dvs. pare mai curand a unui reprezentant al clubului decat a unui suporter sau analist! In aceasta postura ipotetica (de, sa-i zicem, purtator de cuvant), ati putea invoca seria de partide fara infrangere si cele cateva victorii in deplasare, dar nu si ameliorarea randamentului unor jucatori; Bellerin, Xhaka, Lacazette si Mustafi (alternand unele reusite cu destule greseli sau ratari, in cazul atacantului) evolueaza la fel ca in sezonul trecut, Iwobi si Holding sunt inca tineri si, prin urmare, cu o importanta marja de progres, in timp ce pentru Guendouzi si Torreira nu se poate face comparatie, fiind la primul sezon pe Emirates! Odata trecut "socul" creat de venirea unui nou antrenor, au aparut rezultatele modeste (ma refer la egaluri, chiar si cel cu Liverpool, de acasa, intrand in aceasta categorie) si, inca mai suparatoare, infrangerile, ultima reamintind de umilintele indurate pe vremea lui Wenger in fata aceluiasi adversar, dar nu numai! Repet, la Arsenal era nevoie de un bun organizator al apararii, cum ar fi fost Conte sau Ancelotti, nu de unul care n-a putut gestiona, in penultimul sezon, un vestiar plin de valori (cel al lui PSG) si o victorie la scor cu Barcelona! O.

Martin68 (1 comentarii)  •  7 ianuarie 2019, 20:34

Poate dacā īl aducea pe Messi...

Cristi (5 comentarii)  •  7 ianuarie 2019, 22:18

Nu plecarea lui Ronaldo e problema, nici deisia lui Zidane. Totul are un pret. Realul a reusit sa apere pentru prima oara trofeul din Liga Campionilor, ba mai mult, l-a cistigat de 3 pri consescutiv. Pretul succesului este un lot fortat la maxim, imbatrinit in timp. Ramos, Modric, Benzema, Bale, Ronaldo sau Coentrao sunt peste zenitul carierei, Kovacic, Danilo sau Morata transferuri efemere care nu au reusit sa aduca singe proaspat pe temren lung. Marcelo si Kroos au si ei cite 29 de ani, virsta la care incepe usor-usor declinul.

Mihai (1 comentarii)  •  8 ianuarie 2019, 0:08

O decadere fireasca dupa succesele in liga campionilor... Doar ca lumnea nu uita prin ce furturi odioase au fost obtinute... Si la fel n-o sa uit cum fanii real imi spuneau ca n-au nevoie de ronaldo. Dar edevraul este unul singur: VAR-ul este moartea lor.

Ciprian (1 comentarii)  •  9 ianuarie 2019, 0:11

Foarte bun si cat se poate de obiectiv articolul.

Comentează