Reunirea de la Rahova
Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]
Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că a bătut cuba cu Generația de Aur și cu Mourinho.
Parcă ar fi o secvenţă din „Nemuritorii”, cînd căpitanul Andrei adună ce mai rămăsese din oastea lui Mihai Viteazul. Sau, venind mai spre zilele noastre, din „Concertul”, al lui Radu Mihăileanu, cu fostul director al orchestrei Teatrului Balșoi, interzis sub Brejnev, care-și reînființează trupa pentru o ultimă reprezentație la Paris.
Gică Popescu a debutat în echipa națională în septembrie 1988. Nu împlinise încă 21 de ani. De atunci și pînă în 2003, vreme de 15 ani, zilele sale de naștere l-au prins în cantonamentele echipei naționale. Mereu, prima decadă a lui octombrie se lăsa cu meciuri din campaniile de calificare. În 1989, de exemplu, Gică și-a sărbătorit ziua cu o lună și jumătate mai tîrziu. Nea Costică Popescu a strîns toată echipa Universității Craiova la Calafat, a chemat lăutarii, a desfundat o damigeană de zaibăr „mîna-ntîia”, programată pentru Crăciun, și s-au marcat trei evenimente: ziua lui Gică, victoria contra Danemarcei, care a-nsemnat calificarea la Coppa del Mondo, și succesul împotriva lui Dinamo. Marea echipă a lui Mircea Lucescu umilise Steaua în Ghencea și rupsese plasele lui Panathinaikos Atena, 8 goluri în dubla manșă! Pe 5 noiembrie 1989, Craiova cu Gică Popescu căpitan și Cîrțu antrenor băteau Dinamo cu 1-0, prima înfrîngere a lui Lucescu în campionat.
În octombrie 1993, Gică juca la Eindhoven. Între el și antrenorul Aad de Mos nu era o relație prea legată. Venea meciul cu Belgia, în preliminariile pentru SUA ’94. Românul era incert pentru echipa de club, dar ținea cu dinții să joace pentru națională. I s-a cerut să meargă la București, dar să se dea lovit. Cînd a plecat din orașul dominat de uzinele „Philips”, Gică s-a dus glonț la Săftica și i-a zis lui Iordănescu să-l bage cu orice preț. Am învins atunci Belgia cu 2-1, una din marile partide ale lui Ilie Dumitrescu, și cu mii de oameni rămași pe linia tramvaiului 41 fiindcă-n Ghencea nu-ncăpeau decît vreo 35.000. Popescu s-a întors la Eindhoven. De Mos l-a așteptat rînjind și, ca să arate că românul riscase interesul lui PSV, l-a chemat pe teren pe Stan Valcks. Un fundaș olandez tare ca piatra. L-a pus pe Valcks să țină o contră la minge și pe Popescu să șuteze în blocaj. Românul a dat una de i-au clănțănit olandezului cîteva zile articulațiile…
Între 20 și 35 de ani, se zice că-s cei mai frumoși ani din viața unui om, Gică Popescu și-a serbat zilele de naștere, cel mai adesea, la Săftica.
Nea Costică nu mai e… Stan Valcks s-a retras prin 2000, tot de la Eindhoven… Probabil că Gică și-ar fi petrecut ziua de ieri singur, dacă-i omitem pe cei de dincolo de zidurile de la Rahova. Dar când a ieșit în curtea marcată de sîrma ghimpată, a fost anunțat că are o vizită. Nu se făcuse tam-tam, televiziunile nu stăteau în poarta închisorii. Erau ei, ca pe vremuri, să fie laolaltă o gașcă de bărbați care ar putea juca în varianta cea nouă din „Nemuritorii”.