Bucuraţi-vă! Era şi timpul!

Steaua a avut doar două zile să sărbătorească. Pînă-şi află adversarul.

AEK Larnaca nu e un nume, Manchester United – însă da. Nu mai are rost să ne întrebăm dacă Steaua s-a calificat printr-o supradoză de noroc, dacă Ilie Stan […]

Steaua a avut doar două zile să sărbătorească. Pînă-şi află adversarul.

AEK Larnaca nu e un nume, Manchester United – însă da. Nu mai are rost să ne întrebăm dacă Steaua s-a calificat printr-o supradoză de noroc, dacă Ilie Stan a fost inspirat şi de ce, dacă Nikolici e un briliant pus nesăbuit în umbră de FC Fraţii Costea, dacă ieşirea din grupe e un eveniment istoric sau „nimic ieşit din comun”, cum observa nostalgic Emeric Ienei. Avem o echipă în primăvara europeană, iată un fapt, şi e cazul să ne bucurăm. Puteau fi două, trei, patru. Dar, la pauza meciului cu AEK, teoretic, nu mai era nici una. Ultimul sezon de graţie în Europa pentru fotbalul nostru s-ar fi terminat cu un nod în gît.

Victoria cu Larnaca trebuie savurată, claxonată, tropăită acum. Pentru că există o mare nevoie de astfel de victorii în fotbalul de la noi. Şi pentru că, peste două luni, în „şaisprezecimi”, va fi mai greu. Tragerea la sorţi anunţă senzaţii tari pentru stelişti. AEK sau Maccabi Haifa par nişte ornamente de Crăciun pe lîngă stema unor City sau United, Valencia sau Bilbao, Sporting,
Anderlecht şi alte firme familiare ale fazelor superioare.

După un 3-1 al descătuşării colective, llie Stan a susţinut că „Steaua joacă la 50 la sută din potenţialul său”. Şi că, după pauza de iarnă, „va deveni o adevărată forţă şi va putea realiza mai multe”. Sînt gînduri pozitive, însă strategia pe termen lung n-a fost niciodată specialitatea casei în Liga 1. Poate de data asta, cînd nu mai avem locuri rezervate în cupele europene, ne vom asuma responsabilitatea în locul miracolelor.

Dacă Steaua a arătat doar 50 la sută din potenţial cu Larnaca, va trebui să arate restul de 150 la sută în „dubla” din februarie. Numele care va ieşi din urne va pune doar o etichetă operaţiunii de primăvară. Iar dacă nu va fi vreun „monstru sacru” decăzut din Champions League, nu e cazul ca roş-albaştrii să răsufle uşuraţi. Dimpotrivă.

Valoarea adversarului, nivelul lotului, valoarea antrenorului, ajutorul divin sau omenesc, discret, sub forma celor 5 la sută acordaţi gazdelor de arbitri – se poate discuta pe săturate despre ele. Dar un fapt a fost dovedit, în ultimul episod al grupelor: Steaua este deja o forţă, într-un anumit sens. Posedă capacitatea de regenerare a echipelor puternice. În momentele critice, unul dintre jucători îşi pune peste tricou costumul de Superman şi salvează situaţia. Apoi redevine Brandanul, Nikoliciul, Rusescul pe care-l ştiam.

Frumoasă înfrigurarea celor 50.000 de suflete de pe Arena Naţională şi a milioanelor de suporteri care încrucişează degetele la tragerea la sorţi pentru primăvară. E o mulţime semnificativă, care a încrucişat probabil degetele din reflex şi cînd Urziceniul ne-a dus mai departe în primăvară. E o mulţime tăcută, în majoritatea timpului, care merită amintită ori de cîte ori unii sau alţii îşi adjudecă laurii, după ce au tîrît echipa prin toţi spinii.

Pauza de iarnă e decisivă, ca orice pauză. Transferurile sînt importante, dar mai important e ca moralul asigurat de calificare să nu se irosească. E un bun obţinut cu mare chin, cu mari pierderi (casa din Ghencea). Şi reprezintă cei 50 la sută lipsă din potenţialul Stelei.