Stăm acasă, ce noroc!

„Tricolorii” ne-au ferit de emoţiile grupelor infernale de la Euro 2012

Una caldă, după tragerea la sorţi a grupelor Euro 2012. Şeful Federaţiei Bulgare de Fotbal, Boris Mihailov, a relansat ideea unui turneu final găzduit împreună cu România. „Dar mai […]

„Tricolorii” ne-au ferit de emoţiile grupelor infernale de la Euro 2012

Una caldă, după tragerea la sorţi a grupelor Euro 2012. Şeful Federaţiei Bulgare de Fotbal, Boris Mihailov, a relansat ideea unui turneu final găzduit împreună cu România. „Dar mai e o mulţime de timp pînă atunci”, a temperat Mihailov entuziasmul oricum formal. Nu ne-ar trebui decît nişte stadioane moderne, de peste 50.000 de locuri, pe care să le zăvorîm bine, să le punem sub obroc, să nu se prăfuiască. Apoi să zăvorîm şi îndrăzneala de a visa la aşa ceva. Dacă o finală europeană, un meci, adică, provoacă atîtea convulsii organizatorice şi bîlbe administrative, vorba bulgarului, mai este o mulţime de timp pînă să ne intrăm în mînă.

Dintr-un singur punct de vedere, ar căpăta sclipiri pragmatice tichia de mărgăritar a unui Euro la noi acasă. Ne-ar asigura calificarea. Am fi capi de serie, la fel ca Ucraina şi Polonia. Deşi, dacă te uiţi la grupele Euro 2012, te laşi păgubaş şi de calificări automate. Cei mai norocoşi par, de departe, cei care nu s-au calificat.

Locul de spectatori detaşaţi, pe care ni l-au asigurat, fără mari emoţii, „tricolorii”, are avantajele lui. Putem să ne alegem, fără mustrări de conştiinţă naţională, favoriţi cu şanse la trofeu. Ne putem bucura de spectacol fără să ne ascundem după autocarul din poarta noastră. Putem aplauda fără să calculăm înainte. Avem ce vedea. Euro 2012 programează cîteva semifinale încă din faza grupelor: Germania – Olanda, Spania – Italia, Germania – Portugalia, Franţa – Anglia şi încă două-trei asemenea. Biletele s-au vîndut deja în număr-record. Ai zice că sorţii au ţinut cu televiziunile. Sau cu lumina zilei: ce să căutăm noi acolo?

Ce şanse avea România în locul Danemarcei, să zicem, într-o grupă cu Olanda, Germania şi Portugalia? Sau în locul Irlandei, în „C”-ul Spaniei, Italiei şi Croaţiei? Mai bine lipsă. Mai bine detaşaţi. Americanii – detaşaţi şi ei. „New York Times” se întreba, din pură curiozitate de breaslă: care o fi Grupa Morţii? Greu de răspuns. „E mai simplu să-ţi imaginezi cum ar fi arătat Grupa Datoriilor: Spania, Grecia, Portugalia şi Italia”, a comentat cunoscutul cotidian.

Noi ne întrebăm, modeşti, cum ar fi arătat grupa ideală a României. Cea mai uşoară pare Grupa A: Polonia, Grecia, Rusia, Cehia. Dar şi cea mai ameninţată de riscul de incidente. Rivalităţi istorice, plus criză economică.

Cocteil sud-est-european. Cumva, ne potriveam în peisajul ăsta minat de orgolii fără acoperire. Puteam chiar produce surpriza, pentru că nu prea ştie lumea ce mai jucăm. E un secret atît de bine păstrat încît, de cele mai multe ori, nu prea ne dăm seama nici noi.

Din grupele infernale de la Euro 2012, ne-ar putea rămîne şi profitul mediocru al oboselii Olandei, rivala noastră din preliminariile Mondialului. Dar mai este o mulţime de timp pînă atunci. Ne putem gîndi şi răzgîndi la infinit în privinţa găzduirii unui turneu final împreună cu bulgarii. Sau cu maghiarii.

Ironia acestei variante este că, din 2016, se vor califica 24 de echipe, în loc de 16. Adică ar trebui să prindă şi „tricolorii” un loc muncit  pe jumătatea fotbalistică a continentului. A doua la mînă, la 24 de echipe calificate, e nevoie de mai mult de 4 stadioane de ţară organizatoare. Facem rost, are statul cu ce, dar n-am ieşi mai ieftin dacă le cumpărăm din Germania şi le înmatriculăm la Ruse?