Pe riscul nostru!

Sandu şi Dragomir spun că România riscă dezafilierea. Nu vi se pare că e mai palpitant ce riscă ei?

„La noi, fotbalul a ajuns o plagă socială, ca alcoolismul. Putem să-l combatem, dar e nevoie de calm şi răbdare”. Filosofia […]

Sandu şi Dragomir spun că România riscă dezafilierea. Nu vi se pare că e mai palpitant ce riscă ei?

„La noi, fotbalul a ajuns o plagă socială, ca alcoolismul. Putem să-l combatem, dar e nevoie de calm şi răbdare”. Filosofia îi aparţine
lui Michal Kleiber, academician, preşedintele comitetului independent care a supravegheat, în toamna lui 2008, alegerile de la Federaţia Poloneză. A fost comitetul care a pacificat relaţiile dintre FIFA, UEFA şi Guvernul de la Varşovia, după scandalul de corupţie din fotbal şi arestările care i-au urmat. Ca să sperăm cu ochii deschişi, oare cine ar conduce un astfel de comitet la noi? Pleşu? Liiceanu? Solomon Marcus? Cine s-ar încumeta „să combată” cu răbdare, să facă încă un „apel către lichele”?

Modelul polonez ne interesează pentru că are multe puncte comune cu ceea ce se întîmplă la noi. Mai ales în ceea ce priveşte amestecul autorităţilor statului în treburile fotbalului. 40 de pagini avea rechizitoriul despre ceea ce procurorii au numit „haosul legal” care domnea în Federaţia Poloneză de Fotbal. 40 de pagini de abuzuri şi încălcări ale regulamentelor. Autonomia federaţiilor sportive nu înseamnă că federaţiile sînt „stat în stat”, un fel de ambasade ale forurilor internaţionale. Calitatea de membru al FRF sau LPF nu presupune privilegii de genul imunităţii parlamentare.

Dragomir şi Sandu nu sînt aleşi ai poporului, nu au de dus la îndeplinire un mandat în numele cetăţenilor. Iar cluburile funcţionează ca societăţi comerciale, într-o economie capitalistă, prin urmare se supun şi altor legi decît cele sportive.

Şefii FRF şi LPF au fost chemaţi la DNA ca învinuiţi. „Credeţi că Mircea Sandu n-a înştiinţat forurile internaţionale despre acest caz? Vai de mine, riscăm dezafilierea!”, a reacţionat Dragomir. Au mai riscat şi alţii dezafilierea, au riscat-o sîrbii şi croaţii, din cauza violenţelor provocate de ultraşi. Au riscat-o bosniacii, pentru rotaţia pe criterii etnice din fruntea federaţiei.

Au riscat-o şi polonezii. După mai bine de un an de consultări, deliberări, ultimatumuri, negocieri, conducerea federaţiei a rămas tot suspendată, au fost organizate alegeri şi schimbarea s-a produs. Ar fi fost şi nepoliticos să nu se producă, ţinînd cont că statul polonez s-a amestecat destul de mult în organizarea Euro 2012. Cam cu 20 de miliarde de euro, stadioane plus infrastructură. „Că doar nu Federaţia dă banii pentru ele!”, spunea Miroslaw Drzewiecki, ministrul polonez al Sportului.

În formularea Sandu&Dragomir, „riscăm dezafilierea” sună cum suna probabil pe vremuri „Riscăm excomunicarea”. Nici n-au fost încă audiaţi cum se cuvine federalii români, că au şi pornit să agite sperietoarea transnaţională. Da, Mircea Sandu şi-a informat superiorii. Este datoria lui să facă astfel de comunicări. Şi e de datoria şefilor de la FIFA şi UEFA să aibă bun-gust şi să se declare „foarte surprinşi” de ceea ce decid procurorii şi prim-miniştrii.

La urma urmei, riscul dezafilierii nu este chiar atît de grozav comparat cu riscul de a ne face şi mai tare de rîs în preliminariile turneelor finale sau în grupele Champions League. Din păcate, n-am riscat nici un moment dezafilierea, cînd construiam un stadion la suprapreţ, pentru finala Europa League de anul viitor.