Pe cine apără Procurorul?

Mutu – bun, Piţurcă – rău, spune Cornel Dinu. Nimic despre Federaţie

„Cei de la Bayern m-au întrebat cum poate fi oprită Barcelona. Le-am spus s-o aducă pe un teren în stare proastă!”, a spus Beckenbauer, într-un interviu din „L’Equipe”. […]

Mutu – bun, Piţurcă – rău, spune Cornel Dinu. Nimic despre Federaţie

„Cei de la Bayern m-au întrebat cum poate fi oprită Barcelona. Le-am spus s-o aducă pe un teren în stare proastă!”, a spus Beckenbauer, într-un interviu din „L’Equipe”. Cornel Dinu are altă părere despre astfel de strategii: „Au pus împotriva francezilor şi pămîntul, şi gropile, şi fîntînile, şi tot!”. E unul dintre argumentele invocate de administratorul delegat al lui Dinamo împotriva selecţionerului.

Cornel Dinu şi-a cîştigat dreptul de a fi părtinitor. Subiectiv, radical, neiertător. Previzibil. O instanţă distinsă şi glorioasă, mîhnită de meschinăriile contemporane. Dar, cînd intervine cu vehemenţă, ar fi sub demnitatea lui s-o facă dintr-un impuls de moment. De ce a aşteptat Procurorul atît de mult pînă să-şi lanseze rechizitoriul? Şi de ce e criticat doar antrenorul?
Problema contractului avînd ca obiectiv „Olimpiada de la Moscova” e pusă abil. Federaţia nu e responsabilă, Federaţia doar a căzut pradă charismei: „Piţurcă e un băiat simpatic, plăcut de Viorel Păunescu, de Mircea Sandu, de restul de acolo”.

Viorel Păunescu n-are nici o funcţie executivă în FRF, în afară de rolul neoficial de prieten al lui Piţurcă, partener de afaceri cu fiica lui Mircea Sandu şi invitat în deplasările „naţionalei”. Pe şeful FRF, Cornel Dinu îl pomeneşte vag, plasîndu-l undeva prea sus, încît să nu aibă atingere cu treburile ignobile ale Federaţiei. Între Procuror şi Sandu, se ştie, există o loialitate foarte veche, de nezdruncinat.

Între Procuror şi Piţurcă, scînteile sînt, de asemenea, vechi. În septembrie 2008, Dinu i-a cerut demisia, selecţionerul l-a numit „derbedeu”, Dinu i-a răspuns că e „un om fără caracter”. Totul părea să fie spus, doar că istoria se repetă, în ceasul al treisprezecelea, cînd nici măcar schimbarea selecţionerului n-ar mai schimba nimic. Doar o schimbare de Federaţie şi de anturaj al Federaţiei.

Dinu are cuvinte de apreciere despre cei mai mulţi dintre jucătorii chemaţi de Piţurcă la lot. Insistă pe meritele lui „Mutu, Tamaş, Torje, Măţel şi Marica”. Primii doi – indisciplinaţii izgoniţi şi reprimiţi, ultimul – favoritul naşului lui Corneluş Dinu.
Măţel – bun, Bourceanu – bun, Moţi – bun, atunci unde a greşit Piţurcă?

A greşit tactica! Atacul lui Dinu nu demască sistemul, e doar o banală ceartă între antrenori. Procurorul şi-a cîştigat dreptul de a fi părtinitor, de a fi o autoritate care poate schimba taberele şi care se poate contrazice, rămînînd totuşi credibil. Ceva s-a uzat, din această credibilitate, nu foarte mult, doar s-a zgîriat ca suprafaţa discurilor de vinil, cînd a decis să-i sară pe marii responsabili pentru starea „naţionalei”.

Există moduri mai senine şi mai tranşante de a fi părtinitor. De exemplu, întrebat de „L’Equipe” despre greva francezilor în Africa de Sud, Beckenbauer a răspuns: „Nu cred că aşa ceva s-ar fi putut produce la noi!”.