Civilizat, fără mascaţi
Delirul grandorii sau culmea politeţii? Sandu susţine că el i-a „invitat” pe procurori la FRF FRF se încurcă în comunicate. Bîlbe fireşti, în situaţii de stres. Mircea Sandu a negat că trebuia să meargă la DNA, apoi s-a dus la […]
Delirul grandorii sau culmea politeţii? Sandu susţine că el i-a „invitat” pe procurori la FRF FRF se încurcă în comunicate. Bîlbe fireşti, în situaţii de stres. Mircea Sandu a negat că trebuia să meargă la DNA, apoi s-a dus la audieri fără să mai dea nici un anunţ pe site.
Nici n-au descins bine procurorii la Casa Fotbalului şi la Centrul de la Mogoşoaia, că au şi apărut dezminţirile, prin avocaţi. Apoi a venit lămurirea, în formă oficială, semnată de şeful FRF. Din care reiese că Mircea Sandu a avut amabilitatea „să-i invite” pe oamenii legii înăuntru, să ia ce probe doresc.
Au venit „civilizat, fără mascaţi, fără maşini speciale”, ţine să sublinieze directorul bazei de la Mogoşoaia. O venire „necivilizată” se termina, probabil, cu ieşirea în cătuşe. Şeful Ligii, care nu dă comunicate, a trecut şi el la o nuanţă mai iritată în privinţa anchetei. „Este foarte bine ce se întîmplă!”, constata imediat după arestarea lui Vasile Avram. După descinderile la FRF, Dragomir le-a recomandat procurorilor să lase fotbalul, „e doar un sport”. „Ţara este furată, banii sînt afară!”. Dacă s-ar putea, nu-i aşa, să ancheteze DNA-ul fotbalul din Bulgaria, de exemplu. Lui Dragomir i se pare inadmisibil că Borcea „nu poate da o şampanie dar la nuntă”. Doar că e o nuntă de arbitru, ţinută în localul băiatului lui Dragomir şi la care dansează în horă şefii de club.
În vară, acelaşi şef al Ligii şi vicepreşedinte al FRF susţinea că nu se teme de nimic. „Să ne cheme la DNA! Chiar eu, dacă aş fi propriul meu procuror, nu aş putea să-mi dau nici o sancţiune. Trebuie să ai probe!”. Din fericire, nu putem fi propriii noştri procurori, să ne interogăm în oglindă şi să ne închidem în casă, dacă ne găsim vinovaţi.
Procurori – nu, dar putem fi propriii noştri avocaţi. În caz că nu apar alţii, din oficiu. În timpul anchetei din Dosarul Piteşti, Nicu Gheară a ieşit pe post cu următoarea afirmaţie avertisment: „Mircea Sandu nu poate fi agăţat cu nimic! Din 1990 şi pînă astăzi, nu l-a avut şi nici nu îl va avea cineva la mînă!”. Nu era un semnal pentru publicul larg, îi viza pe cei care ar avea chef de vorbă pe tema „agăţării” şefului FRF. Dacă au apucat să declare ceva la interogatoriu, să mai declare o dată! Că orice om, mai ales dacă e arbitru sau fost arbitru, e supus greşelii.
„În opinia mea, Vasile Avram a greşit cînd a declarat instanţei că se consulta cu mine la anumite meciuri”, a spus Sandu, ieşind „civilizat” din sediul DNA. De greşit, şi-a dat probabil şi el seama că „a greşit”, dar de minţit, a minţit?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele