Adevărata „victimă”

Evitabilul s-a produs, pînă la urmă, şi Bistriţa lui Jean Pădureanu a retrogradat. După 21 de ani pe linia sinuoasă de plutire a primei ligi

Timişoara a plătit preţul cumplit, dar just al gestionării iresponsabile din ultimii ani. În cazul […]

Evitabilul s-a produs, pînă la urmă, şi Bistriţa lui Jean Pădureanu a retrogradat. După 21 de ani pe linia sinuoasă de plutire a primei ligi

Timişoara a plătit preţul cumplit, dar just al gestionării iresponsabile din ultimii ani. În cazul Bistriţei, putem vorbi despre un fel de condamnare simbolică şi întîrziată a fenomenului malign numit „cooperativă” în fotbalul nostru. Echipa în sine, jucătorii, antrenorii nu au, fireşte, nici o vină. Fanii Bistriţei, nici atît. Însă Gloria a ajuns să se confunde, ca entitate, cu şefii ei, cu maniera lor de a opera în fotbal, cu versiunile lor deformate despre ceea ce înseamnă sport, performanţă, joc, reguli.
În termenii lui Jean Pădureanu, performanţa menţinerii în prima ligă scuza orice mijloace. Fireşte că unele lecţii vin prea tîrziu şi nu neapărat pentru a fi învăţate de cei în cauză. „Bistriţa e doar victima războiului dintre Poli şi Oţelul!”, crede „Lordul”. Uită de „victimele” lăsate în urmă de „cooperativă”. Echipe care n-au avut abilitatea, relaţiile şi reputaţia grupării lui Pădureanu. Echipe care au murit frumos pentru că n-au ştiut /vrut/ putut să trăiască urît.

Începînd cu iluziile suporterilor, imediat după ’89, şi terminînd cu tribunele dezolante de azi, efectele Operei Magna a lui Jean Pădureanu&reciprocii sînt prezente peste tot în tablou, pentru cine are ochi să vadă. După Adunarea Generală de marţi, apropiaţii „Lordului” au văzut un Jean Pădureanu „distrus, săracul”.

N-a fost o decizie uşoară şi nici simplă pentru tradiţionalişti, nostalgici, superstiţioşi şi alte instanţe sentimentale din fotbalul nostru. La un moment dat, federalii păreau tentaţi să cedeze reflexului îndelung educat de a încropi portiţe în regulament. Sau de a strecura printre rînduri indulgenţe retroactive. Pînă la urmă, spaima de UEFA s-a dovedit mai tare decît lacrimile dinozaurilor vechi şi noi din Liga 1.

Sigur că mai este varianta consolatoare a TAS-ului. Dar, pînă acum, e remarcabil felul cum federalii se ţin strîns uniţi de lege, ca ocnaşul de ghiulea, ca furnica de povara ei. Altă cale nu există, pentru campionatul nostru „distrus, săracul”.