Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Evanghelia după Zidane

“Nimeni nu se poate compara cu el”, a declarat Santiago Solari, înainte să se așeze vremelnic pe locul antrenorului de la Real Madrid

Permalink to Evanghelia după Zidane
vineri, 2 noiembrie 2018, 8:41

Merită să ne gândim un pic mai mult la ce se întâmplă la Madrid. Căci Real se găsește, la zi, pe locul 9 în clasament – e la mai multe puncte de titlu decât de retrogradare. Lopetegui s-a dus (ducă-se!) și va fi uitat, căci a reușit doar să piardă două slujbe incredibile (selecționer al Spaniei, antrenor la Real) în câteva luni. N-a apucat nici Mondialul, nici iarna. Să nu fi înțeles Lopetegui când a semnat cu Real că nu îl prinde, vorba aceea românească, paltonul? Să ne întoarcem la Zidane.

Deasupra tuturor

Solari îi cunoaște și îi recunoaște geniul. Cu toate acestea, cu toate performanțele sale magnifice – trei Ligi consecutiv (nu se va mai întâmpla în următoarele decenii, aveți puțintică răbdare) –, Zidane nu trece drept un antrenor uriaș și la mijloc e o neînțelegere.

Neînțelegerea: există antrenori care fac stil și școală (Cruyff), există despoți luminați (Ferguson), există euforici care radiază (Klopp), există profesori-revoluționari (Wenger), există acei tineri insolenți și foarte furioși care forțează limitele jocului (tânărul Mourinho). Ca Zidane însă nu mai e nimeni. Unicitatea lui e dubioasă.

Când tremură de frică și bunul Dumnezeu

Solari are dreptate: nimeni nu se compară cu el. Evanghelia după Zidane: încrederea deplină, paradoxală, în același timp logică și sălbatică, că în fața ta tremură de frică și bunul Dumnezeu. Încrederea aceea s-a pierdut, s-a risipit ca un fum, ceea ce nu înseamnă că nu a existat. A existat.
Un fotbalist nesfârșit, un campion mondial care și-a sfârșit cariera cu un gest urât pentru care nu a fost iertat, Zidane a reușit să le redea unor fotbaliști rutinați în glorie sensul unor noi trofee.

Echipa aceasta mare – din jurul lui Ronaldo – nu avea cum să îi supraviețuiască. Epoca aceea s-a încheiat, iar Zidane e prea inteligent pentru a nu înțelege că, mai departe, era nevoie de munca unui zidar. Zidane nu este un zidar. Un om care își înțelege natura talentului nu poate fi decât absolut inteligent.

O inteligență superioară

Acolo unde prea mulți văd un berber scandalos de banal se ascunde o inteligență superioară – numai inteligențele superioare sunt capabile de vanități rezonabile.

Căderea la zi este atât de abruptă încât Zidane rămâne un mister și mai adânc, și mai năucitor. Din nou: ce imperiu e acela în urma căruia nu rămâne nimic? Din nou, neînțelegerea. Clișeele spun – și bine fac – că un lider nu este cel mai bun, ci acela care îi face pe toți ceilalți să fie cei mai buni dintre cei care pot deveni. Asta a făcut Zidane la Real Madrid: fără să lase nicio revoluție în tactică, a operat în partea nevăzută a lucrurilor, un patriarh ciudat care nu a ținut reflectoarele pentru sine. E o formă de generozitate pe care prea mulți o confundă cu modestia mijloacelor de exprimare în meserie.

Absența, prezența și rațiunea pură

Zidane a împărțit drepturi și libertăți, ca un monarh, a știut să fie și nedrept și a șters-o la apogeul gloriei, lăsând împărăția pradă acestei prăbușiri rușinoase. De cele mai multe ori însă, e nevoie de absență pentru a înțelege o prezență.

Pe Zidane nu îl apără însă nici rezultatele excepționale din epoca sa și nici cele catastrofale din istoria recentă a Realului din Madrid.

Epoca sa întemeiată pe o frumusețe pragmatică este, în egală măsură, damnată: va rămâne mereu bizară, mereu inexplicabilă. Vom continua să o confundăm cu o minune, deși e rațiune pură și magie decentă, iar ea va continua să se îndepărteze de noi, prin spațiu și timp, până când doar melancolia o va face totuși îndurabilă. Nu se poate altfel.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

pawn (16 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 21:24

da...este kutuzov descris de tolstoi (in opozitie cu energumenul napoleon, cel care credea ca fortele elementale pot fi domesticite).

dani (1 comentarii)  •  2 noiembrie 2018, 21:45

Daca-as putea da timpul inapoi acum ploua infernal 2 culori.

ion (2 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 7:43

^Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult^... . .. poate le dai un sfat util si celor care zilnic scriu(mult spus) articole pe acel site devenit deja de mult timp , can-can

Undergrant (2 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 17:07

Felicitari! Probabil cel mai bun editorial de sport pe care l-am citit in ultimii 10 ani! Pe acelasi palier cu d-nii Cupen, Chirila sau Ioanitoaia...

Undergrant (1 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 17:08

Felicitari! Probabil cel mai bun editorial de sport pe care l-am citit in ultimii 10 ani! Pe acelasi palier cu d-nii Cupen, Chirila sau Ioanitoaia...

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 18:25

Da... Zidane este un om inteligent ...asta te ajuta sa devi un fotbalist mare ...

dan (10 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 21:21

Bun articol. Totusi, cind ma gindesc la faptul ca cel putin la doua din cele trei Ligi, Real a primit ajutor din partea arbitrilor, nu mai imi pare atit de stratosferica performanta echipei spaniole.

Mihai (1 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 7:53

nea craciunule, blasfemie dupa blasmemie, mai bine scrie despre tzitzele lui becali

Observator (81 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 10:02

Zidane a fost un fotbalist exceptional si a ajuns si un mare antrenor! Performantele sale sunt doar in aparenta greu de explicat; inteligenta, echilibrul si pragmatismul au facut posibile aceste Ligi ale Campionilor! A mai fost si Ronaldo, fara de care se vede in ce hal a ajuns Real; au ramas tinerii (Isco, Asensio, Ceballos) pe care, se spune, Zidane nu-i aprecia destul, insa tot Benzema si, din cand in cand, Bale duc greul in ofensiva! Partea finala a articolului a fost complicata inutil si are in prea mare masura conotatii ... filozofice! O.

Observator (81 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 12:37

Ar mai fi faptul ca rolul lui Modric n-a devenit mai ... pregnant in prezent, in absenta lui Ronaldo! Croatul a ajuns multiplu castigator al celei mai importante competitii europene gratie lui Ronaldo, Bale si Ramos si vicecampion campion mondial cu ajutorul lui Manzukic si Perisic, dar extrem de rar face diferenta in vreun meci! A castiga cel mai important trofeu individual in aceste conditii mi se pare exagerat! Prin comparatie, Messi face mult mai mult, mai putin in "nationala" Argentinei! O.

Materazzi (9 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 13:30

Dintre toti astia de pe-aici, doar "dan, 21:21" a spus O PARTE MICA din adevar. In spatele lui Zineddin Ziddan (apropo, nu este cazul de nici o paralela cu "evanghelia", tipul e musulman, in islamism nu exista evanghelii!) se afla "corectitudinea politica" (adica o grupare extinsa, subterana, MAFIOTA, ce conduce societatile din Vest dupa modelul Statului Paralel), interesata de amestecarea in Europa si America de Nord a populatiilor si a religiilor. Cei care au fost acum 150 de ani in spatele "Procesului maimutelor" in SUA. Iar acum, cel mai bun vector pentru politica asta este sportul, si mai ales fotbalul. De aceea a avut Zineddin arbitrii de partea lui ori de cate ori a avut nevoie. Si, in general, "performantele" clubului "Real" Madrid sunt obtinute (si pe plan intern, si pe plan international) in acest mod de-a lungul intregii lui existente. Un fel de "FCSB" spaniol, dar de model capitalist si fara tenta balcano-penitenciara...

motanul incaltat (84 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 21:52

Am impresia ca tu nu intelegi....Omul a fost un mare fotbalist, dar un nimeni ca antrenor. Fiind insa inteligent-aici ai dreptate, a recunoscut asta in sinea lui- si a lasat niste mari fotbalisti in pace sa faca ce stiau foarte bine-sa joace fotbal.....Citeodata , de cele mai multe ori-el nici macar nu intelegea ce se intimpla pe teren.... Daca Bratu n-ar fi fost asa de idiot ar fi putut face si el mult mai mult la Dinamo... Dar el se credea deja antrenor ...In concluzie,ideea e urmatoarea-nu vii antrenor sa-i spui lui Messi ce sa joace de ex....Asta face antrenorul lui Juventus---un mare antrenor deasemenea. La inceput Ronaldo nu inscria deloc. A venit sa-l critice??? Nu , l-a lasat in pace si omul in 2 etape si-a revenit. Ca doar nu uitase fotbalul cind ajunsese in Italia. Sa revenim la Zidane-ar fi perfect doar ca antrenor la o alta echipa de vedete. In rest -zero- n-are ce sa spuna , ca tactica , nimanui. Nu l-ar intelege nimeni...

Observator (81 comentarii)  •  5 noiembrie 2018, 16:51

Daca s-a intamplat ca Real sa aiba de partea sa arbitrii (unii zic de meciurile cu Bayern,), asta nu inseamna ca fiecare performanta a fost obtinuta astfel! Zinedine n-a inventat nimic, insa nu le-a cerut "artistilor" echipei sa-si insuseasca si sa aplice idei/principii tactice sofisticate; i-a lasat sa se exprime cum stiu ei mai bine si clubul s-a detasat net de concurenta in privinta celui mai important trofeu european - Liga Campionilor! Nimic paranormal, mistic sau de sorginte mafiota la mijloc! O.

aciiduzzo (9 comentarii)  •  6 noiembrie 2018, 13:48

Andrei Craciun.....Andrei Craciun......prin toti porii emani miros de Real...Prin toti!! Dar nu te poate acuza nimeni pentru asta! Ai scris de toti...sau i-ai pomenit aproape pe toti....dar nici tu nu stii...dupa cum multi multi multi stiutori nu stiu...ca fotbalul care se joaca in ziua de azi, se joaca pentru ca l-au adus aici trei antrenori...MARI...URIASI.... Rinus Mikels, Johan Cruyff si Josep Guardiola. Evanghelia dupa Zidane....hai sa fim seriosi..... e prea mult!!

Tyn (1 comentarii)  •  7 noiembrie 2018, 19:52

Observator (41 comentarii) • 4 noiembrie 2018, 12:37 Ar mai fi faptul ca rolul lui Modric n-a devenit mai ... pregnant in prezent, in absenta lui Ronaldo! Croatul a ajuns multiplu castigator al celei mai importante competitii europene gratie lui Ronaldo, Bale si Ramos si vicecampion campion mondial cu ajutorul lui Manzukic si Perisic, dar extrem de rar face diferenta in vreun meci! A castiga cel mai important trofeu individual in aceste conditii mi se pare exagerat! Prin comparatie, Messi face mult mai mult, mai putin in "nationala" Argentinei! O. Croatul a ajuns multiplu castigator al celei mai importante competitii europene gratie lui Perez. Lol, ,gratie lui ramos... :-)))))) ramos !!! :-))))

Observator (81 comentarii)  •  8 noiembrie 2018, 17:28

@ Tyn Aveti dreptate, Ramos a avut un rol determinant in dobandirea primelor doua Ligi din cele 4 in 5 ani; a egalat in prelungiri pe da Luz, iar dupa doi ani a marcat golul Realului pe San Siro! Dar dvs. v-ati referit, desigur, la ultima finala, cand l-a accidentat pe Salah si l-ar fi lovit pe Karius, cauzandu-i acestuia probleme in aprecierea distantelor (asa parca se spunea)! Inseamna ca sunteti un fan al "cormoranilor", care au pierdut rusinos la Belgrad si pierd din teren si in campionat! O.

Draculea (1 comentarii)  •  9 noiembrie 2018, 0:32

Hai sa fim sinceri , Zidane nu a fost si nu va fi un mare antrenor. Adevarat este ca Real a fost ajutata copios de arbitrii în mai toate jocurile importante, asa ca am putea sa o lasam mai moale cu elogiile !

Comentează