Ce a văzut Lorenzo

Un suporter belgian a privit pentru ultima dată un meci de fotbal. Și era ceva în ochii lui – ceva ce pe toți ne așteaptă

Toate cîte ni se întîmplă în primăvara aceasta, la fel ca în cele dinainte, la […]

Un suporter belgian a privit pentru ultima dată un meci de fotbal. Și era ceva în ochii lui – ceva ce pe toți ne așteaptă

Toate cîte ni se întîmplă în primăvara aceasta, la fel ca în cele dinainte, la fel ca în cele ce vor urma, vor trece. Vor veni alte și alte zile, alte și alte nopți, vor mai fi meciuri, vom mai privi în gol, sub nocturne, vom mai exulta la goluri, se vor tot consemna rezultate și cronici se vor scrie. Le vom stoca în arhivele noastre sentimentale – pe cele mai multe pur și simplu le vom uita, ca să putem înainta. Oamenilor le place să meargă mai departe.

Pentru unul dintre noi însă s-a sfîrșit. Moare, la treizeci și șapte de ani, Lorenzo Schoonbaert, suporter al echipei de fotbal cunoscută în România drept FC Bruges. Au mai murit suporteri înainte, mor suporteri în fiecare zi, de ce să ne oprim un minut din furia cu care înaintăm spre dead-line-urile noastre? Lorenzo Schoonbaert a făcut ceva: și-a amînat data eutanasierii ca să mai prindă un ultim meci al echipei sale. Era o datorie care îi venea din copilărie. La Bruges, în acea categorică Veneție a Nordului, s-a înregistrat atunci o splendidă victorie a gazdelor. Un 3-0 cu Mouscron, fără comentarii, cum zic telecomentatorii, dar ce știu telecomentatorii?

Lorenzo Schoonbaert a fost la meci și cu fiica sa, în vîrstă de șapte ani, și așa cum le-a spus tuturor celor care l-au ascultat, așa cum le-a spus printre lacrimile finale, urma să moară fericit, căci ultima dorință i se împlinise. A primit un stadion de aplauze, ceilalți suporteri (teribilă această confrerie a microbiștilor puri, o internațională la care nu ar trebui să existe obiecții!) s-au plecat în fața pasiunii sale și l-au anunțat, prin bannere, această poezie dintotdeauna a peluzelor, că nici el nu va merge niciodată singur. Apoi, în conformitate cu legea belgiană la care a apelat, acestui bolnav în stadiu terminal i s-a administrat un ser și așa a murit. Între timp a mai trecut o etapă în Belgia, FC Bruges a învins din nou, tot acasă, pe Charleroi de data aceasta.

Sînt oameni care încă sînt răvășiți de această istorie. Iată-l de pildă pe acest portar australian, Mat Ryan, care a găsit exact aceste cuvinte: „Am rămas fără cuvinte”. Pe twitter a folosit chiar hashtagul „inspirație”. Sîntem în mileniul al treilea. Iar eu, un om de la celălalt capăt al continentului, luptîndu-mă zilnic cu toate sirenele care mă ademnesc cu pierderea pasiunii pentru acest fotbal care e totuși dintotdeauna mai mult decît viața, nu îi pot lăsa lui Lorenzo Schoonbaert decît o încheiere.

În încheiere, află, Lorenzo, că nu te voi uita niciodată, cum stăteai, în vînt, cu fesul tras peste sprîncene, fesul acela negru care îți ascundea pierderea definitivă a oricărui fir de păr, această ultimă cochetărie care e limpede că din decență vine, cu fularul tău bine înnodat (nimănui nu-i place să răcească, nici măcar în ultima sa zi pe pămînt!), cu palmele tale împreunate peste palma dreaptă a fiicei tale, ca pentru o rugăciune mai îndelungată.

Și mai sper, Lorenzo, că ești déjà în raiul care ți se cuvine, unde îngeri în albastru și negru își deschid aripile pentru tine, cerîndu-și iertare.