Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Plagiindu-l pe Parfene, pe sârbi sau pe croaţi

Avem doar 9 jucători în cele mai importante campionate ale Europei. Până şi Albania e peste noi

Permalink to Plagiindu-l pe Parfene, pe sârbi sau pe croaţi
duminică, 20 martie 2016, 8:14

George Copos şi-a făcut rost de câteva luni în plus de libertate furând „subtil” munca de ani de zile a istoricului Cătălin Parfene, care documentase lucrarea „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Româneasca şi Moldova în secolele XIV-XVI”. Chestiunea a fost elucidată de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, dar efectul nu s-a produs. Fostul deţinut a beneficiat de şmecherie, actualul doctorand a rămas cu buza umflată.

George Copos a fost patronul Rapidului, o echipă căreia i-a oferit cea mai bună situaţie financiară şi cea mai bună condiţie de performanţă din ultimii 40 de ani. Sub domnia sa, fără vreo alianţă, giuleştenii au luat al doilea titlu din istorie, Cupa şi Supercupa României şi au ajuns în sferturile Cupei UEFA. Dacă ar fi plagiat şi studiile fotbalistice ale lui Parfene, fost jurnalist şi analist sportiv, e posibil ca managementul Rapidului să fie cu totul altfel pe zona de creştere de jucători, iar acum clubul să fi fost tot acolo sus.

Cătălin Parfene este în prezent unul dintre cercetătorii FRF, angajat pentru a produce studii statistice în zona de copii şi juniori, în baza cărora să se elaboreze strategii de dezvoltare. Deunăzi, el a predat o documentare vastă din care au reieşit nenumărate concluzii, unele bănuite, altele surprinzătoare. Din prima categorie face parte şi realitatea crudă a prezenţei jucătorilor români în cele mai importante campionate ale Europei. Avem doar 9 seniori în primele ligi din Spania, Germania, Italia, Anglia şi Franţa. Alte ţări din spaţiul estic ne sunt net superioare: Serbia are 44, Croaţia 33, Polonia 25, Cehia şi Slovenia câte 16. Până şi Albania, adversarul nostru subestimat de la Euro, are 10.

E o realitate crudă care vorbeşte despre dezinteresul cu care ne-am crescut copiii, i-am instruit, le-am oferit infrastructură şi acces în competiţii. Despre cum ne-am pregătit viitorul, altfel decât jelind prezentul. Iar concluzia ar fi că dacă nu suntem în măsură să ne facem propria strategie de club, măcar să-i tragem un plagiat lucrării „Cum dracu’ fac sârbii şi croaţii de produc jucători şi noi nu?”. Ca să ieşim şi noi mai repede din puşcăria asta a ignoranţei şi non-performanţei sportive.

Comentarii (14)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (28 comentarii)  •  20 martie 2016, 9:11

...din cei 9 cati sunt titulari asa ca Florin Andone ...care nu joaca in prima liga dar se bate la promovare in liga a doua din Spania ...

vlad (2 comentarii)  •  20 martie 2016, 10:45

Domnule Vochin.... munca de ani de zile de documentare??? Cum?? Pentru o lucrare lipsita de orice originalitate?? In primul an la Facultatea de Istorie se preda un curs intreg exact cu tema din lucrarea de licenta a baiatului ala. Sigur, Copos a copiat... prin intermediul profesorului, care si-a permis tocmai pentru ca nu era cine stie ce lucrare valoroasa. E doar parerea mea, asa necitind-o

Steli (2 comentarii)  •  20 martie 2016, 12:13

Draga, Vlad dai verdic asupra unei lucrari fara sa o fi citit. Daca eu as spune despre tine ca esti o pocitanie de om, o ***, fara ca sa te fi vazut vreodata cam ce parere ai avea ??? Presupun ca nu ti-ar conveni !!!! ASA CA PUNE MANA , CITESTE CARTEA SI PE URMA VORBESTE !!!! Idiferent de valoarea ei PLAGIATUL(HOTIA) tot ramane ca fapta !!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

andrei (1 comentarii)  •  20 martie 2016, 13:35

In clasamentul la zi al coeficientilor UEFA, Romania este pe locul 15, inaintea Serbiei, Croatiei, Poloniei, Sloveniei, Albaniei iar Cehia este cu 2 pozitii mai in fata. In clasamentul FIFA suntem in fata tuturor tarilor laudate ca dau atatia fotbalisti primelor 5 ligi europene , e un criteriu ce conteaza mai mult pentru conturile bancare ale respectivilor jucatori.

kahil (2 comentarii)  •  20 martie 2016, 14:50

d-le vochin , cam bateti apa-n piua in legatura cu cele 2 subiecte. g. copos este doar unul din plagiatorii din puscariile romaniei , dar este cel mai des pomenit. si stiu si de ce , omul nu intra in direct la tv. pentru a injura pe cei ce il critica. sant convins ca omul chiar stie sa tina un stilou in mana , in comparatie cu jiji becali de exemplu , dar spre deosebire de acesta nu stie sa fie marlan cu ziaristii. cat despre cresterea copiilor , cel mai clar exemplu este academia lui hagi. a adunat cei mai talentati juniori din tara si tare ma tem ca singurul lucru care-l invata acolo , este sa fie omenosi cu cine trebue.

Unu’ (1 comentarii)  •  20 martie 2016, 15:03

andrei, clasamentul coeficientilor variaza foarte mult de la o campanie de calficare la alta. Acum 1 an si ceva eram pe locul 40 si ceva, ce s-a schimbat foarte mult in fotbalul romanesc in aceasta perioada? Doar am prins o grupa foarte usoara , in care Grecia s-a facut de ras si noi am profitat la maxim. Sa vedem campania urmatoare cand adversarele sunt de alt calibru.

Steaua1986forever (1 comentarii)  •  20 martie 2016, 16:41

Poate ne explicati mai in detaliu despre colegul dvs, eu tot nu am inteles ce face "istoricul" la FRF. Pentru ce spuneti dvs.ca face, acolo aveati nevoie de niste statisticieni. E cu totul alta meserie, cu tot respectul pentru istorie dar nu prea au nimic in comun, statistica e chiar o stiinta serioasa si nu "scrisa" dupa cum bate vantul precum istoria. In rest, mult succes in echipa Burleanu desi am impresia ca dl.Vochin (pe care il respect enorm) nu prea e "din filmul ala" pe acolo.

Constantin (2 comentarii)  •  20 martie 2016, 19:16

Slovenia are 16 jucatori in campionate puternice din Europa? Intreaga Slovenie are o populatie mai mica decat cea a Bucurestiului...Atat de jos am ajuns. Nu sunt de acord cu ceea ce spunea un alt comentator mai sus. Este important pentru fotbalul unei tari sa aiba jucatori care evolueaza in campionate puternice.

Venom (6 comentarii)  •  20 martie 2016, 20:18

Si tu apelezi la o smecherie. De-aia n-ai nici macar postura de a-l ataca pe Copos. El a furat texte, tu iti furi caciula ca poti sa fii si la GSP si la FRF. As vrea sa stiu daca, de exemplu, un coleg iti cere ajutorul sa documenteze o ancheta la Federatie, fiind planificat un articol cu dubla semnatura. Sincer, ce faci?

mimi (1 comentarii)  •  20 martie 2016, 22:29

care-s ăia 9? că eu am numărat 8, cu tot cu mihai roman care n-a mai prins prima echipa la toulouse de când s-a transferat

pawn (2 comentarii)  •  21 martie 2016, 1:22

mama. lectie de morala din partea unuia care mulge si de la frf, apare si la digi sport ("consultant", "expert" in fotbal, desi n-a avut nicio legatura cu fotbalul, nici macar cat copos) si, evident, isi pastreaza batut in nituri si scaunul de la gsp... mai mult, isi aduce la frf si ii recomanda si pe tot felul de bagatori de seama (tot jurnalisti fara legatura cu fotbalul, normal), a caror "valoroasa" lucrare e pur si simplu numararea de capre si gaini. ce mare branza e sa numeri cati jucatori romani joaca in strainatate la toate nivelurile?? ca nu inteleg!

ghita (3 comentarii)  •  21 martie 2016, 5:47

Ca de obicei tot ce se intampla rau in zona financiara a fotbalului autohton trebuie sa fie exemplificat cu fostul patron al Rapidului,despre ingineriile financiare ale ciobanului excroc,marlanului de la Ochiul Boului sau fratilor mafioti nimic si mai ales despre cum federatia angajeaza istorici,jurnalisti pe post de ,,mari specialisti''

brod (2 comentarii)  •  22 martie 2016, 11:41

păi să vezi când ne vor bate și albanezii, la vară, în Franța...

Naidin Laurențiu (1 comentarii)  •  25 martie 2016, 6:53

Domnule Vochin ceea ce vreau sa va spun nu are legatura cu articolul dvs, dar stiu ca lucrați la Federatie si ca va intereseaza foarte mult ceea ce se intampla la nivelul reprezentativelor de juniori. Ieri a fost primul meci al nationalei U-19 la turneul de Elita, intamplator am aflat acest lucru uitandu-ma pe flashscore, deoarece niciun site nu a scris ceva despre acest turneu. Am vazut ca am luat bataie 3-0 de la Cehia, sincer rezultatul nu m-a mirat foarte mult deoarece din pacate rezultatele intarzie sa apara la nivelul juniorilor, insa am intrat sa vad echipa aliniata de catre Romania si aici am ramas stupefiat. Si am sa dau doar 2 ex desi sunt sigur ca as putea da mai multe, in primul 11 nr. 10 Cicaldau si nr. 9 Ene, aceste nume nu prea imi spuneau mare lucru si am intrat sa vad unde joaca acesti copii si am observat ca joaca la Viitorul si atunci mi-am pus si eu o intrebare simpla, de ce acestia joaca titulari la U-19, iar Ianis Hagi titular meci de meci la Viitorul, fara realizari foarte mari dar joaca in Play-off si Florin Coman care este meci de meci pe banca la meciurile din Liga 1 nu au fost nici macar selectionati. Astept un raspuns sincer din partea dvs si nu acela ca acestia sunt prea tineri sau ca s-a dorit pastrarea jucatorilor care au reusit calificarea la turneul de Elita. P.S. Nu avem cum sa obtinem niciun fel de rezultate la nivel de juniori, atat timp cat selectionerii acestor reprezentative fac selectia dupa ureche. Poate ar trebui creata o comisie la nivel de Federatie care sa faca selectia la nivelul echipelor de juniori si poate chiar de tineret, iar acesti selectioneri sa fie doar antrenori, fiindca poate ei sunt buni antrenori dar selectioneri cu siguranta nu.

Comentează