Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Tragedia care ieftinește

Miracolul s-a generalizat. Răsturnările enorme au devenit parte a jocului. Cât e suficient? 4-0, în prima manșă? Mai sigur, 5-0. Deși, nu neapărat. Barcelona, Man City și Real (cu alt arbitru) au avut ocazia să afle că nimic nu mai […]

...

Liverpool, la timp

Nu pentru că Liverpool s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Liverpool e unul dintre puținele clubului care dețin o istorie mult superioară rezultatelor ce o compun. Asta se numește suveranitate și presupune o forță aparent inexplicabilă. De pildă, capacitatea de […]

...

Fair-playkov

Cine dă cu toxine letale prin alte țări n-are cum să se impresioneze prea tare de dragul propriilor diplomați-agenți. Asta nu înseamnă, însă, că onor Kremlinul e imun la ulcer. Uniunea Europeană știe, cu siguranță, că primul metru cub de […]

...

Kop inestimabil

Astfel, în ciuda datelor și opiniilor generale, cel mai complicat club din lume e Liverpool. Nu Real, nu PSG și, în nici un caz, Barca. Liverpool e așezat pe muchia care desparte cu greu fericirea de impas. Pe de o […]

...

Basta!

O zicală ușor accidentată, rostită Gary Lineker, fostul mare vârf cu cariera nepătată de vreun cartonaș, spune că fotbalul e acel joc în care 22 de oameni se bat pe minge și, la sfîrșit, câștigă Germania. Versiunea extinsă a axiomei […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.