Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
….și cu banii luați (de două ori)

Ce poate fi mai profitabil decât să furi banii altora? Desigur, să-i furi a doua oară. Dacă transferul are loc în numele binelui comun, atunci vorbim, chiar, de o faptă lăudabilă. Tehnica a fost pusă la punct de CIO și […]

...

S-au ieftinit miracolele

Am terminat cu religia doar pentru a scăpa din lesă sporturile. Ființe religioase fiind, suntem mari consumatori de miracole, iar sportul e un mediu propice pentru supranatural. Tocmai de asta, ar trebui să ținem la calitate. În fond, mâncăm miracole […]

...

Cote de succes

Ați auzit, probabil, de faimoasa națională a Angliei. Blazon cu lei, Wembley, gazon perfect, Regina la ocazii, fair-play, cor în tribune și așa mai departe, pe fir de legendă deșirată. În ultimii 50 de ani, numita echipă a câștigat o […]

...

Ranieri sub Neica Nobody

Cunoscută filosofilor ca Paradoxul Ranieri, dilema care agită presa și tribunele britanice se compune din trei întrebări: 1) cum se procedează cu un antrenor care te face campion? 2) cum se procedează cu un antrenor care te retrogradează? și 3) […]

...

Antideprimantul meritat

În realitatea de limbă și fotbal englez, Leicester retrogradată e însă o simplă confirmare. Se va adeveri că „things turn round”, cum zice înțelepciunea subestimată a pub-urilor. Se va adeveri și că Premier League e o variantă miniaturală și elitară […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.