Nașul Godín
Știm de ce, dar nu e prea clar la ce ne uităm. Cupa Mondială? Valoric, nu. Aceleași rebuturi hispano-germane care au fost respinse în Rusia vor juca excelent, de la toamnă, în Liga Campionilor. Meciurile la care ne holbăm mirați […]
Știm de ce, dar nu e prea clar la ce ne uităm. Cupa Mondială? Valoric, nu. Aceleași rebuturi hispano-germane care au fost respinse în Rusia vor juca excelent, de la toamnă, în Liga Campionilor. Meciurile la care ne holbăm mirați în fiecare zi par etape într-o Ligă a Campionilor fără echipe de club.
Și, mai mult. Avem în față două competiții paralele: stânga și dreapta tabloului. La stânga, măcelul giganților. Argentina, Portugalia, Germania, Uruguay, Franța, Brazilia, Belgia într-o cameră de suprimare colectivă cu prea puține ieșiri. La dreapta, o șezătoare placidă cu locuri garantate. Participă sedați ca Suedia. Până și Anglia s-ar putea trezi jucând la un etaj amețitor pentru jucători care se bazează pe pasa imprecisă cu latul. Rusia ar putea urca până în finală dacă parchează în careu toate utilajele și basculantele recuperate de la Krivoirog.
Dar, dacă discutăm despre fotbal și nu despre echipe confuze comentate de autori încă mai confuzi decît subsemnatul, substanța și valoarea se numesc Uruguay. Cea mai subestimată echipă din istoria fotbalului e în situația de a juca două finale de Mondiale în următoarele săptămâni. Vineri, Franța-Uruguay va fi prima finală antedatată a Mondialelor din Rusia. Apoi, dacă Uruguay merge mai departe, meciul cu Brazilia va fi a doua finală. Meciul pe care Brazilia îl așteaptă din 1950. Brazilia și Uruguay s-au mai întâlnit după cataclismul de pe Maracana, dar niciodată în formulă de favorite la titlu.
Se poate scrie o bibliotecă despre uruguaism – mentalitatea acestei țări sărace, mică și strivită între granzii brazilo-argentinieni. Despre școala străzii la care uruguayenii învață de mici să se bată, să zgârie, să facă teatru, să refuze și să perforeze, ca un șiș în noapte. În plus, realismul sec dus până la umilință de Oscar Tabarez a făcut din Uruguay o echipă de muncitori severi și stabili. Acum 12 ani, Tabarez a lansat El Proceso. Un sistem de făcut oameni mari din fotbaliștii de la 14 ani în sus. Rezultatul e cel mai bine fixată echipă a Mondialelor.
În fond, José Giménez și Diego Godín sunt stoperii perfecți pentru că Giménez a fost crescut de Godín, la Atletico și la națională. Testul de inițiere: debut în națională, la 19 de ani, într-o linie de fund cu toți titularii accidentați. Godín e și nașul de botez al fiicei lui Griezmann. Dar naș mai are un sens și e aproape sigur că vom vedea ce înseamnă asta pe gazon.