Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Fotbalul e viața mea și invers

Dacă fair-play înseamnă și camaraderie, Diego Costa, mâncătorul de fundași, merită o medalie și reabilitarea. Dacă fair play înseamnă și onestitate, Laurent Koscielny, fundașul năpădit de ghinion și mărturisiri negre, merită trofeul cel mare. Costa și Koscielny au trecut împreună […]

...

Rakitici vs reductio ad Messi

Ce poate spune un antipatizator-detestator consecvent al Barcelonei după demonstrația de pe Wembley? O posibilitate ar fi să tacă din gură. Alta, mai onorabilă, ar fi să înceapă să înțeleagă virtuțile obiectivității. Autorul acestor rânduri spășite e un contestatar de […]

...

Cărbunii stinși din Mourinho

Acest paradox personal e producția misterioasă a unei minți la care Mourinho însuși pare să aibă tot mai puțin acces. Izolat și negativ, sigur de inadecvarea lumii exterioare, Mourinho sfârșește prin a-și înstrăina și ataca, dinăuntru, echipa. Procesul e în […]

...

Dark Side Of The Moon – la Liverpool

Liverpool sau Liverpool? Toată lumea e cu ochii, gândurile și gurile căscate pe trasorul călărit de Klopp. E normal, dar vederea periferică are destul de mult de suferit. Prima victimă e de găsit printre titularii lui Liverpool. Tripla letală din […]

...

Lumea e marț

O amintire pe care o împart cu nenumărați absolvenți ai vieții la curte sau la scara blocului îmi aduce în fața ochilor figuri de mari mutilați. Victime de marț la table luați în tărbacă, stropiți cu acizi miștocărești, evacuați cu […]

...

Maratonul prostiei

Fără îndoială, maratonul a început cu un deces, dar mesajul a fost greșit înțeles.

Permalink to Maratonul prostiei
vineri, 4 mai 2018, 10:04

Pheidippides, mesagerul trimis de grecii biruitori asupra perșilor la Marathon, a alergat 42 de kilometri, a intrat în Atena, s-a prăbușit vestind victoria și a murit. Eroic, nu demonstrativ. Vestea adusă de mesagerul atenian era salvarea civilizației, nu propria virtute. După 2500 de ani, cursa de maraton a devenit exact ce n-a alergat solul atenian: un exercițiu colectiv de morală mortală.

Din 1990, când maratonul a fost împins spre manie în masă și optimism planificat, 41 de oameni și-au pierdut viața alergând să vestească nimic. Maratonul de la Londra s-a specializat și a devenit un ritual revoltător aplaudat frenetic de promotorii virtuții colective. În ultimii 10 ani, 5 oameni au murit alergând fără sens. Ultimul, la ediția de acum o săptămână. Victimele sunt de regulă oameni nevinovați.

Civili care n-au legătură cu sportul profesionist, dar se decid să facă față apelului public și intră în cea mai grea probă atletică. La ce bun? Pentru a gusta, fie și o clipă, din drogul suprem și recomandat pe care stă noua etică oficială: dispariția limitelor. Această versiune cretină a democrației a decretat că nu există imposibil, că oricine e și poate orice, dacă vrea și dacă o face spre binele celorlalți.

Sub drapelul acestei inepții arogante, zeci de mii de oameni sunt mânați ca vitele la curse de maraton.

Mulți rezistă, unii mor pe traseu, alții mai târziu, vătămați de un efort pentru care nimeni nu i-a pregătit. Aceeași epocă mare apărătoare de victime ticluiește și gustă moartea ca soldat al virtuții.

Morții regulamentari, căzuți în timpul cursei, sunt lăudați câteva zile prin presă, după care toată lumea se felicită și așteaptă ediția următoare a farsei.

Maratonul de masă nu mai are de-a face cu sportul pentru că e manifestarea unui cult crud și ipocrit. O obligație morală se transformă în spectacol cu sacrificii. Cutare anonim se prezintă la start pentru că sprijină orfelinatele sau adună fonduri pentru azilanți.

Înconjurat de admirație, neștiutorul începe să alerge și cade mort, răpus de realitate. Ceea ce sporește măreția și așa orbitoare a cauzei. Familia, prietenii și opinia publică trebuie să fie primele care înțeleg natura superioară a sacrificiului.

Era infinit mai bine dacă Pheidippides supraviețuia. Și pentru el, și pentru noi. Maratonul nu făcea vogă. Sau măcar nu se transforma în maratonul prostiei.

Comentarii (107)Adaugă comentariu

Cristian VÂNTU (1 comentarii)  •  6 mai 2018, 13:01

Așa este. Acum 3 saptamani am refuzat sa dau aviz medical unui domn care dorea sa participe la un maraton in Sahara. A fost foarte dezamagit, aproape revoltat si violent. Sunt convins ca i-a dat pana la urma alt medic, ca si in Anglia, ca si in Romania, toate se aranjează. În altă ordine de idei, nu am inteles niciodata logica anglo-saxona care spune ca poti aduna bani pentru o cazua fugind de nebun. Toti fug. O lume de forest-gumpi :-)

Daniel Santa (1 comentarii)  •  6 mai 2018, 20:26

Stimabile, stastistic vorbind, cred că au murit mai mulți oameni în timp ce se spălau pe dinți, decât în timp ce alergau maraton. E clar că n-ai înțeles nimic. Probabil că ți s-a părut foarte interesant subiectul în timp ce ți se adâncea șezutul în canaparea. Dar asta nu contează. Astăzi poate oricine să pună orice *** pe hârtie. Felicitări, ai reușit!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai (1 comentarii)  •  15 mai 2018, 1:25

Buna ziua Domnule Ungureanu, Inainte de a emite judecati ar fi fost decent sa faceti niste sondaje printre alergatorii amatori, putina cercetare, ca sa puteti aduce argumente obiective, nu doar niste pareri aruncate ca adevaruri absolute: - un sondaj pentru a afla care este motivatia alergatorilor de maratoane ati facut? - un sondaj pentru a afla cati dintre alergatori cunosc riscurile sportului pe care il practica si si-l asuma ati facut? - oare v-ati intrebat cati oameni s-au ales cu leziuni grave sau au murit in timpul sau dupa o miuta cu prietenii din 1990 pana acum doar in Romania? - oare ati facut un studiu pentru a afla daca si ce beneficii aduce alergarea de anduranta sanatatii? - oare ati facut un studiu pentru a afla cati dintre "zecile de mii de omaneni mânați ca vitele la curse" ar fi riscat sa se imbolnaveasca sau chiar sa moara prematur daca nu alegeau aceasta alternativa la obezitate, sedentarism, fumat, alcoolism, ...? Pe modelul dumneavostra pot argumenta si eu cate milioane de "oameni nevinovați" au murit din cauza ca au traversat strada din 1990 si pana azi. Daca stateau cuminti acasa, in fata televizorului, ar fi trait mult si bine. Dar ei nu si nu: s-au luat dupa turma fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea trece vreun vitezoman care nu respecta culoarea rosie a semaforului. Orice activitate are riscurile ei. Este datoria celui care o practica sa se documenteze despre riscurile si/sau beneficiile fiecarei pasiuni pe care si-o alege. Va pot ajuta eu cu raspunsuri la intrebarile propuse mai sus: - alerg de placere. Asta imi placea sa fac de mic copil, inainte de a exista "moda" alergatului. - cunosc riscurile unui efort de lunga durata si-mi asum aceste riscuri, chiar mai constient decat un fumator sau un consumator frecvent de alcool. - alergarea ma motiveaza sa fiu mai atent la eventuale probleme de sanatate, ma ajuta sa fiu mai consecvent decat eram pana in urma cu 4 ani, sa socializez mai usor si simt ca am mai multa energie. Un argument obiectiv ar fi ca analizele medicale periodice din ultimii 3 ani sunt tot mai bine. - de cand am inceput alergarea ca amator am renuntat definitiv la fumat, am redus semnificativ consumul de alcool si nu mai stau in scaun / fotoliu / pat / birou 23 din 24 de ore pe zi. Pe scurt: mi se pare un articol tendentios, neargumentat, un discurs in genul ignorantilor care te intreaba "Dar te plateste cineva ca sa alergi atata?". La final va provoc sa scrieti si un articol obiectiv, documentat si argumentat pe acest subiect, oricare ar fi concluziile. O seara buna si multa sanatate, Mihai

Comentează