Tragedia care ieftinește
Miracolul s-a generalizat. Răsturnările enorme au devenit parte a jocului. Cât e suficient? 4-0, în prima manșă? Mai sigur, 5-0. Deși, nu neapărat. Barcelona, Man City și Real (cu alt arbitru) au avut ocazia să afle că nimic nu mai […]
Miracolul s-a generalizat. Răsturnările enorme au devenit parte a jocului. Cât e suficient? 4-0, în prima manșă? Mai sigur, 5-0. Deși, nu neapărat. Barcelona, Man City și Real (cu alt arbitru) au avut ocazia să afle că nimic nu mai e logic și garantat. Teoria accidentelor inexplicabile e, la rândul ei, accidentată. Abolirea probabilităților și suspendarea gravitației spun că balonul e și mai rotund decât obișnuia. Cauzele trebuie să își aibă originea undeva în interior. În jocul de fotbal, așa cum îl schimbă timpul.
Cea mai rapidă explicație e modificarea climatului judiciar. Arbitrajele favorizează jocul deschis și protejază fotbaliștii de creație. Tactic, fotbalul a fost împins, pe urmele revoluţiei Cruyff, spre defensiva în trei și înmulțirea atacanților oficiali sau conspirați. Dar cascada de recuperări neverosimile pe care o urmărim cu gura căscată de câțiva ani trebuie să aibă și alte resorturi. Probabil mentale. Certitudinile psiho s-au surpat, sub atacul schimbărilor de rețetă tactică și arbitraj. Libertatea crescută a jocului a dezlănțuit o stare de instabilitate permanentă.
Cea mai riscantă situație în care se poate pune o echipă serioasă în fața altei echipe serioase e o victorie categorică. Dimpotrivă, un 1-0 auster sau un 0-0 scrâșnit sunt argumente mult mai solide. Căci, o victorie la scor deschide o aventură psihică. Învingătorul iese din joc, în manșa a doua. În același timp, snopitul pornește complet eliberat. El poate risca orice și, dacă, reușește un gol rapid, se conectează la o suită de evenimente bizare și fatale. Totul îi merge și îi iese. Diferențele tehnice și de gabarit se șterg. Adversarul e blocat într-o suită de ghinioane și neputințe incurabile. Devieri norocoase, autogoluri stupide, rateuri de țânci, execuții perfecte, traiectorii imposibile se îngrămădesc în aceeași direcție și exasperează echipa condamnată să piardă tot și la orice scor.
Fotbalul se oprește și face loc unei drame care aleargă nebunește de la un cazinou la altul. Numai arbitrii pot pune capăt balamucului. Îngroșându-l. Șocați de ce se întâmplă în jur, destui arbitri cedează și fulgeră câte o decizie absurdă.
Dar e fotbalul șocurilor și contrașocurilor nelimitate mai spectaculos? Desigur. Și mai superficial. Căci, în acest caz, tragedia și graba ei suspectă ieftinesc jocul. Un 1-0 italian e incomparabil mai profund.