Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Lăsați fotbalul să ardă!

Așadar, e minutul 95 și se joacă ultima minge. Liverpool-Everton, marele derby din Merseyside a început în 1894 și n-a avut niciodată favoriți. Everton domină pe Anfield și nimeni nu e surprins. Mai sunt 30 de secunde. Van Dijk încearcă […]

...

A fi spre a nu fi

River-Boca se poate anticipa, programa sau visa dar nu se poate juca. Cel mai greu meci al tuturor timpurilor e o imposibilitate dorită. Pare absurd, dar scopul adevărat și neștiut al nebuniei fără limite și răgaz din jurul marelui meci […]

...

Otreapa de Gascoigne

Paul Gascoigne colecționează ceasuri rele și le poartă pe ambele mâini. Unele îi vin turnat sau din naștere. Altele îl găsesc pentru că simt un client fidel. Mai întâi, a fost o copilărie care nu se dă plecată. La 51 […]

...

Bilet la Boca-River

Boca Juniors-River Plate cere o bună cunoaștere a ospiciilor și a națiunilor care le folosesc pentru a-și ascunde necazurile. Cine e șocat de magnetismul aberant care îngenunchează Argentina la meciurile Boca-River are tot dreptul să caște ochii, dar e obligat […]

...

Crede și nu retracta!

Era greu de imaginat, dar Unai Emery a reanimat Arsenal. În mai, când Emery prelua Arsenal, nimic nu sugera vremuri noi. Arsene Wenger era postum, dar de neînlăturat. Arsenal era dovada moartă a domniilor mult prea lungi care aduc glorie […]

...

Cupa care educă

Fotbalul nu o duce grozav, dar trăiește. E refugiat în Cupa Angliei.

Permalink to Cupa care educă
miercuri, 21 februarie 2018, 11:37

Cine nu înțelege ce e fotbalul jucat în Cupa Angliei rămâne un outsider bine slujit: un amator de teatru de revisă. Drama și furia, credința și carcaterul sunt de găsit în busculadele atroce care dau Cupa Angliei și lasă în urmă cadavrele somptuoase ale cluburilor făcute, nu crescute. Luni seară, Wigan a eliminat Manchester City pentru că a jucat un fotbal vechi și nepriceput, dar adevărat. Pur britanic. Sau, cum se zice, inferior.

Dar etichetele rămân ce au fost întotdeauna: un fel eficient de a bloca înțelesul lucrurilor care își maschează complexitatea în simplitate. Căci britanismul fotbalului jucat de Wigan are mai multe trepte decât arată ochiului. Mai întâi lotul. Cu numai un australian, un egiptean născut în Anglia și un montserratez, Wigan a demonstrat că fotbaliștii pot juca doar ca să își plătească hrana și chiria. Și că fotbalul redus la licitații astrale nu biruie neapărat pe pământ. Tot britanic e și angajamentul fizic șocant sau chiar violent. Numai că Man City și Guardiola au ignorat, iar, angajamentul fizic așezat pe moral.

Wigan a alergat până în pragul morții și a crezut, cu o încredere de predicator, că poate câștiga chiar dacă City a ajuns la 82% posesie în repriza a doua. Asta a fost peste City și Guardiola. De aici, ieșirile nervoase cu care City și Guardiola au arătat ce se întâmplă când ieși la vânătoare cu prezumpția de inferioritate a vînatului. Următoarea treaptă britanică e, probabil, și cea mai însemnată. Am aflat ceva esențial: cluburile miracol, de la Barca și Real, la City și Chelsea, pot cumpăra orice jucător, pot face din fotbal un joc savant și rafinat, dar nu pot cumpăra un public. Tribuna a jucat alături de Wigan.

Fără mulțimea de poporeni veniți să sufere lîngă echipa lor, Wigan ar fi căzut. Cu ei a învins. Poporul care cântă pentru echipele amărâte ale Angliei nu pleacă niciodată. În fond, Wigan e echipa care a câștigat Cupa în 2013, a retrogradat o săptămână mai tîrziu, și încă o dată, până în divizia a treia. La un loc, Wigan-City a fost un spectacol britanic: fizic, moral, nelimitat, cu pase puține, plus pitch invasion la final. Ce vreți mai mult? Cuadripla după care alerga City? Sau tripla sau măcar dubla? Prea puțin. Calvarul din turul cinci al Cupei Angliei e mai mult. Pentru că educă.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

pawn (7 comentarii)  •  21 februarie 2018, 12:42

mda...imi scapa fineturile simplitatii fotbalului brit (desi imi plac the smiths, poate reprezentantii cei mai autentic-proletari ai filosofiei asteia). cand cheltuiesc doua ore din viata pentru fotbal, prefer sa-l vad pe neymar. sau sa-l votez pe adrian nastase. nu sunt atat de rafinat (nici tru nu este, isi da aere) incat sa aleg primitivismul ce lezeaza retina si infecteaza societatea.

bog (3 comentarii)  •  21 februarie 2018, 14:36

pawn - tu tii cu steaua, este?

Observator (53 comentarii)  •  21 februarie 2018, 15:10

Acum aproape 3 saptamani il laudati desantat pe Guardiola, dar omul a .... comis-o intr-un mod lamentabil, in fata unei echipe cu lot subtirel si cu fotbal traditional! Fundasii adusi de el (mai ales Walker, care a avut mingea sub control) si Bravo au fost coautori la golul lui Grigg; in plus, l-a introdus pe De Bruyne cam tarziu, cand "cetatenii" erau in inferioritate numerica. Apropo: cand inteleg acesti manageri pretentiosi si pretiosi ca trebuie sa faci diferenta cu titularii, dupa care-i odihnesti? Ei procedeaza invers si nu le mai ies intotdeauna socotelile! Nu sunt fan Guardiola, dar sper ca echipele britanice se vor impune in cele doua competitii europene! O.

ovidiu_3003 (55 comentarii)  •  21 februarie 2018, 19:14

limba engleza este o limba infecta ...plus pitch invasion la final ...

Filbert (11 comentarii)  •  21 februarie 2018, 22:25

@ovidiu_3003 hai sa-ti traduc: "umplura tarlaua aia cu praz"

ovidiu_3003 (55 comentarii)  •  21 februarie 2018, 23:10

...de ce sa mi traduci tu mie ?...ce eu n am google translate ?...eu sunt francofon si nu suport barbarismele englezesti ...

Boeangiu Marian (5 comentarii)  •  22 februarie 2018, 0:23

"Primitivismul" echipelor mici englezesti trbuiesc privite ca lectii de viata, lectii de demnitate. Sa nu te predai indiferent de decalajul valoric, sa lupti cu hotarare , cu determinare, cu abnegatie, in echipa,entuziast sunt premizele formarii unei societati functionale, sanatoase ,cu repere, cu autocontrol. Orice lucru de valoare este legitimat si de o alternativa. Prea mult Neymar poate fi obositor si e nevoie ,din cand in cand, de lupta celor doi macar pentru a-si evalua corect fiecare mijloacele proprii si a le perfectiona. Reamintesc ca la inceput tiki-taka a fost ceva fabulos dupa care a inceput sa plictiseasca foarte multa lume. Si daca da, atunci cand e vorba de preferinte Neymar se justifica pe deplin, Adrian Nastase reprezinta o preferinta cel putin dubioasa.

Demolarii (3 comentarii)  •  26 februarie 2018, 12:06

Foarte pertinente observațiile lui TRU, cam singurul care mai scrie despre fotbal. Fotbalul, nu e despre rafinament, despre cizelare, nu e despre arta la care poate fi dusă o exprimare. Nu. Fotbalul e despre cum pui împreună oameni, și aceștia comunicând împreună , reușesc să fie un pic mai buni , aplicând aceleași reguli, decât alți. La fotbal regula e sa joci mingea cu piciorul, dar dincolo de stadion , regula e sa iei tot ce vrei respectând și dorința celorlalți. A cui dorința e mai importantă , când oamenii sunt egali? Wigan a demonstrat că important e sa lupti. Nu sa ceri și să aștepți să primești. Poți câștiga și desculț, și fără tehnica lui Budescu. Dar nu poți câștiga fara implicare.....

Comentează