Dacă
Din afară, pare o surpriză lipsită de sens și pudoare, după modelul soțului sterp găsit în cartierul vecin cu o familie paralelă și puioasă. Dinăuntru, e normal: Crystal Palace a prins Chelsea, în sudul Londrei și a scos din ea […]
Din afară, pare o surpriză lipsită de sens și pudoare, după modelul soțului sterp găsit în cartierul vecin cu o familie paralelă și puioasă. Dinăuntru, e normal: Crystal Palace a prins Chelsea, în sudul Londrei și a scos din ea trei puncte. Poate, chiar pretenția la titlu. Aparent, Palace nu avea cum să reușească o sumedenie de lucruri: să învingă, să ia un punct și să înscrie un amărât de gol. La ora meciului de pe Selhurst Park, Palace era formal retrogradată. Pentru prima oară în istoria fotbalului oficial, public și masculin englez, un club pierdea consecutiv primele 7 meciuri de campionat, în care marca exact 0 goluri. Chelsea era invitată și, practic, obligată să îmbrâncească Palace în al optulea eșec fără gol.
Palace a cîștigat cu 2-1. Destui civili au anticipat rezultatul și au făcut bani buni la casele de pariuri. Ce știau acești oameni, printre care am onoarea, lipsa de imaginație și sănătatea mentală să nu mă număr?
Apariția lui Roy Hodgson nu poate explica un succes. Nici un fel de succes. Nimeni n-a uitat că Hodgson a fost adus la Palace după ce s-a făcut de râs, cu tot cu națională, la Europene. Hodgson e un domn agreabil, citit și blajin, dar nu un antrenor capabil de reanimări în masă. Altă supoziție șubredă e epidemia de ologenie care a lovit Chelsea. Morata, Moses, Drinkwater și Kante se antrenează la candy crush prin dispensare și spitale. Încă pătat de sînge, după ce și-a zămuit echipa la ședința de analiză după meciul cu Palace, Antonio Conte a stăruit că o echipă cu lotul lui Chelsea nu poate duce două campanii (Premier și Champions League). Așa e, dar Palace e o echipă de bătut cu rezervele mai bărbate.
Giganții uciși de piticanii ambițioase în Premier League au, adesea, alibiuri credibile. A se vedea Arsenal bătută de Watford, după un penalty trucat. Însă, nici Arsenal, nici Chelsea, nici City, cînd i-o veni rândul la tăiere, nu pot nega că rămân fără aer în mecuri cu echipe mici și disperate. Există în Premeir League, o anume formă de energie care vizitează frecvent echipele mici și le ajută să nege măreția adversarului. Jucăm cu Chelsea. Ei și?
Dacă nu îi lăsăm să paseze, să șuteze, să centreze, să preia, să fugă de marcaj,să se dumirească, să se așeze în teren și să ia legătura cu familia, îi batem. Dacă, adică sigur. Doar jucăm în Premier League.