Vis cu Roger F.

O explicaţie despre ce este cel mai bun jucător de tenis din istorie. Despre ce este, nu cine este!

Cine e Roger Federer? E răspunsul la întrebarea: ce e Roger Federer? Lăsând la o parte aplecarea vag dinastică spre monograme aurite, persoana lui Federer e o sumă de absențe și calități neutre: nici urmă de caracter național, nicio tulburare morală sau ezitare tehnică, niciun set pierdut la Wimbledon și nicio restrângere dictată de vârstă. Persoana lui Federer e inabordabilă pentru că e nedefinibilă. Mai mult: neinteresantă. Federer nu e cineva. E ceva. Ce? O literatură religioasă bogată în articole, eseuri și volume a stabilit de mult că Federer e: un artist, un zeu sau, cum scrie un autor de volum publicat acum o lună, „o statuie care a primit îngăduința să se miște”.

Problema acestor definiții e că vin de la scriitori și jurnaliști de sport. Iar enorma majoritate a jurnaliștilor de sport și a scriitorilor care se bagă în sport nu se pricep la sport. Mai exact, comentează emoții. Emoțiile lor și emoțiile unui public larg, pe baza unor trăiri care au legătură cu nenumărate lucruri, dar nu cu sportul. De imaginat: un mecanic auto care vă repară mașina plecând de la culoare și formă. Așadar, multe condeie îl descriu pe Federer plecând de la ce își închipuie sau decid că ar trebui să fie Federer. Cu excepția celor ce se pricep la tenis pentru că au jucat tenis la nivel înalt și se pot exprima verbal sau în scris. Lucru rar. În lipsa altor criterii și argumente, tot ce e de spus din afară e că Federe e ceva. Ceva care produce plăcere pentru că e armonios și curgător. Fără îmbinări și balamale problematice. Natural, dar inepuizabil, mereu deasupra, cu răspunsuri perfecte care micșorează întrebările, suveran și lămurit, dar fără vârstă.

De aici o bănuială sosită de dincolo de tenis, sport și actualitate: Federer e ceva care lasă în urmă mostre de nemurire. Mai exact, o senzație trecută prin sport, spre o certitudine de câteva seturi: există forme de viață victorioase, perfecte și veșnice din care eroarea, chinul, încercarea fără sorți de izbândă și nedreptatea au dispărut cu totul. Asta, firește, numai pentru cine a decis să uite, în vis, că tenisul e doar un joc.