Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Dacă

Din afară, pare o surpriză lipsită de sens și pudoare, după modelul soțului sterp găsit în cartierul vecin cu o familie paralelă și puioasă. Dinăuntru, e normal: Crystal Palace a prins Chelsea, în sudul Londrei și a scos din ea […]

...

Fotbal după Charlton

Cine vrea să știe ce a ajuns fotbalul are la dispoziție câteva anecdote mărunte. La 80 de ani, Sir Bobby Charlton se lasă ușor răsfoit. Iată faptele, în toată umilința lor uitată. Bobby s-a născut printre mineri și a bătut […]

...

Ciocnirea titanilor: Barca – Coloma

Balamucul catalan aduce vești bune pentru Barcelona. Scăpată de opresorul spaniol și nedreptul lui campionat, Barca va fi campioana Cataloniei pentru următorii cel puțin 400 de ani. Sigur, o dată la 128 de ani, Espanyol va reuși lovitura și va […]

...

Democrație, sport, prostie

Ne place să vedem în sportivii noștri adorați un grup de supereroi. Dar nu ne place să observăm că mulți din ei sunt proști. Nu toți și nu pentru că nu știu nimic despre Hegel. Sportivii sunt, în mod repetat, […]

...

Vis cu Roger F.

Cine e Roger Federer? E răspunsul la întrebarea: ce e Roger Federer? Lăsând la o parte aplecarea vag dinastică spre monograme aurite, persoana lui Federer e o sumă de absențe și calități neutre: nici urmă de caracter național, nicio tulburare […]

...

Ce contează în șapte zile

Lecţia lui Stanley Matthews şi realitatea de azi din teren

Permalink to Ce contează în șapte zile
joi, 13 aprilie 2017, 10:02

Stanley Matthews s-a întors acasă, la Stoke City, după o paranteză de glorie cu Blackpool și 30 de ani de fotbal. A mai jucat două sezoane, până în 1964, și s-a retras la exact 49 de ani. Nu asta contează, deși Ibrahimovici și Ribery încep să împingă fotbalul mare spre 40 de ani. De fapt, comparația nimerită e Roger Federer jucând la 35 de ani tenisul pe care va trebui ca generațiile viitoare să îl învețe.

Matthews era tot un astronaut. Mărturii scrise și orale ale spectatorilor și fundașilor, deopotrivă învinși, spun că Matthwes penetra pe mișcări de nerecunoscut. Întrebat dacă are o rețetă sau o listă, Mathews a răspuns, pe la 40 de ani, că nu știe: i se întâmplă ceva în timp ce joacă și el nu face decât să se supună. Nici asta nu contează. Mult mai important e că Sir Stanley, primul fotbalist britanic înnobilat în timpul carierei active, a pornit cu un contract de 1(una) liră pe săptămână și a terminat cu 50 de lire. Cam 1.200 în banii de azi. O sumă frumușică, dar nu o bogăție. Dar nici asta nu contează, deși pentru asemenea bani, azi, nu se bagă nimeni la o aruncare de la margine în Divizia a patra.

Bun. Și, până la urmă, ce contează? Contează că bătrânul gazetar Brian Glanville își aduce aminte că l-a întâlnit pe Matthews înaintea unui meci jucat acasă de Stoke. Matthews, adică Sir Stanley, aproape n-a vorbit. Din timiditate. După meci, l-a rugat pe Glanville să îi facă onoarea să ia masa împreună. Și mai contează că, luni, Claudio Ranieri-Leicester a vorbit, în sfârșit. Ranieri crede că a fost îndepărtat de un complot plecat din interior. De jucători? Nu, Ranieri nu poate crede așa ceva. Apoi, spre seară, Arsenal s-a prezentat pe Selhurst Park, a trecut de câteva ori de centru, s-a uitat după avioane, a luat 3-0 de la Crystal Palace și i-a aplicat, astfel, ultima lovitură lui Wenger. În paralel, negocierile clubului cu Sanchez și Ozil continuă. Se crede că punctul de plecare e 250. De mii, pe săptămână. Tot de șapte zile.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Anonim (52 comentarii)  •  13 aprilie 2017, 14:38

Ozil este culmea indolentei, in timp ce Sanchez este culmea egoismului (cum se explica numeroasele sale tentative de a insira adversarii?). Pe primul n-ar trebui sa-l mai intrebe nimic (privirea ii tradeaza si plictiseala, si caracterul abulic), in timp ce la al doilea se pune problema daca respecta sau nu managerul (Bayern a marcat un gol in urma unei greseli flagrante a chilianului, dar pe alsacian l-au tradat si altii, printre care l-as aminti pe Chamberlain). Cu o atitudine potrivita, chilianul ar merita sa raman, in timp ce Ozil ar trebui sa plece unde-i place sa piarda vremea pe teren! A.

Eu (1 comentarii)  •  24 aprilie 2017, 13:02

Hai mai da-te-n rasa *** de *** ***, Ungurene, lacheu ***, chiombaliu. Ce față de stricat aia. Corcitura dracu