….și cu banii luați (de două ori)
Hoţia virtuoasă a olimpismului îşi alege cu grijă victimele
Ce poate fi mai profitabil decât să furi banii altora? Desigur, să-i furi a doua oară. Dacă transferul are loc în numele binelui comun, atunci vorbim, chiar, de o faptă lăudabilă. Tehnica a fost pusă la punct de CIO și nimeni nu poate scădea meritul acestei birocrații devastatoare. CIO pune degetul pe hartă și lasă, în locul ales, ruine monumentale, deficite bugetare la fel de muntoase și, mai nou, trucurile care pot obliga datornicii să-și cumpere propriile datorii. Ultima bijuterie e Rio. Olimpiada atribuită Braziliei s-a lăsat cu o colecție de stadioane, piscine, ministadioane și săli înjghebate cât să funcționeze o lună.
Odată încheiată Olimpiada, a început diversificarea. Pe nisipul central din stadionul de tenis se poate juca volei de plajă. Piscinele au fost învinse de igrasie și dau de muncă, gratuit, toxicologilor. Sălile adună scurtcircuite și produc incendii care antrenează periodic pompierii. Miliardele cheltuite de o țară la rândul ei improvizată au dispărut în miriști, arături și ziduri coșcovite. Până aici, vorbim de rețeta clasică. Ea spune că onor CIO și guvernul local pun ochii pe o țară incapabilă de efort financiar. Tocmai pentru că acea țară e deschisă la nebunii contabile care fac bine contractorilor și mărimilor locale. Așa au fost inventate Olimpiadele de la Atena și Soci. De propagandă se ocupă presa și guvernul care vând potlogăria sub etichetă de elixir aducător de pace și sănătate universală. Apoi, CIO își ia profitul și pleacă.
Noutatea e înlocuirea golului de după. A apărut, astfel, ideea de legacy (moștenire) Ea spune că investițiile olimpice trebuie să se dea peste cap și să devină bunuri sociale: cartiere, piscine publice, școli, centre de pregătire. Pe banii cui? Evident, pe bani de la buget, adică pe banii celor ce vor plăti, oricum, până la adânci bătrâneți, costurile ruinelor inițiale. De o săptămână, invenția „Rio legacy” e plimbată pe toate marile rețele tv globale cu pretenția unei obligații de nerefuzat. Reprezentanți autodeclarați ai societății civile lăcrămează în direct cerând fraierilor buni de plată să mai ia în spinare o datorie. În vremea asta, presa și tribunalele dorm. Hoția virtuoasă a olimpismului își alege, fără riscuri, victimele, ruinează țări nevinovate și încasează un uriaș spor de glorie. Publicul larg are onoarea să aplaude și să plătească. Adevărat, de două ori. E mai plăcut.