50 de ani e de-ajuns?
Vor reuşi iar englezii să subperformeze la Euro, deşi au o echipă stelară?
Așadar, Leicester e campioană-miracol. Așadar, Premier League e cel mai mare show de pe pământ. Așadar, Hodgson anunță lotul Angliei pentru Euro 2016 și toată lumea își ține respirația: senzațional! Kane și Vardy, Sturridge și Alli, Hart și Wilshere. Stelar! Nu toate constelațiile au scut, așa că Anglia e supradimensionată ofensiv, dar asta e bine, nu-i așa? Rămâne de văzut și, mai ales, de vindecat. Anglia e centrul unui paradox aproape incurabil: un campionat uluitor și o tradiție funebră la națională. Toate astea nu sunt greu de explicat, tocmai acum când Anglia aniversează fix 50 de ani de la ultimul triumf.
De la titlul mondial cucerit sau bruscat sau confiscat acasă, în 1966, Anglia a avut mult mai multe naționale excelente decât s-ar crede, dar a repetat ritual eșecuri osificate în cultul înfrângerii. Odată, în 1990, una din echipele tari ale Angliei a urcat până în semifinalele Mondialelor, electrificată de Lineker și Gascoine. În rest, una și aceeași poveste: echipă bună, credința în succesul inevitabil și prăbușirea în eșecuri ornamentate cu fair play. Sigur, de data asta, echipa e stelară. Chiar e. Dar asta a mai fost. Anglia știe să piardă, paralizată de o tradiție mentală fără comparație. Iată de ce una din marile povești și teme de studiu la Euro 2016 va fi o întrebare: cum vor reuși englezii să subperformeze?
Poate că, de data asta, va fi altfel. Poate. Dar asta ar însemna o revoluție psihică și mentală pentru o echipă plină de valori abia urcate pe scenă. Belgia are o aplecare asemănătoare. O echipă superdotată care își refuză propriile calități. Dar Belgia e o noutate în materie. Anglia are monopolul declinului și controlează arta ascensiunii ratate. Asta dacă nu cumva cei ce se ocupă, sus, de destine în fotbal au fixat o condamnare limitată pentru Anglia: 50 de ani. Ar fi bine. Ar fi un act de justițe pentru o generație strălucită. Și o mângâiere pentru bătrânii care au luat titlul în ’66. Presa britanică ne spune că prea mulți din ei sunt dincolo de griji. La azil. Nu mai țin minte și nu-și mai recunosc familiile, faptele și trecutul. Poate pentru ei.