Fotbal intern ↓

Isteria a început. Antena 3 anunţă că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi alţi membri ai Comitetului Executiv federal sunt chemaţi săptămîna viitoare la DNA unde vor afla dacă se va începe urmărirea penală împotriva lor pentru abuz în serviciu. Alţi doi foşti membri, Ţerbea şi Avram, vor veni şi ei, dar nu de acasă, ci din beciurile Direcţiei Cercetări Penale pentru a răspunde de ce şi cum a fost dezafiliată Universitatea Craiova.

Pentru momentele de tensiune extremă, englezii au o vorbă, împrumutată de la Hitler: “The World will hold its breath”. Peste cîteva zile, lumea fotbalului românesc va sta cu răsuflarea tăiată. Deopotrivă, oameni liberi şi arestaţi se vor perinda pe holurile DNA şi numai procurorii ştiu dacă şi cine va mai ieşi de acolo om liber şi cine arestat. Suporterii olteni şi nu numai ar vrea ca toţi să plece în cătuşe. Managerii posturilor TV împărtăşesc pe ascuns aceeaşi dorinţă. Sunt conştienţi cîtă emoţie pot produce un sunet ca de cifru rotit şi un clănţănit scurt, metalic. E semnul că brăţările zimţate de oţel au înghiţit lacome încheieturile unor mîini din carne şi oase şi o dată cu acestea libertatea unui om.

Ani de zile, ziarele de sport au adus noi şi noi dovezi despre abuzul în serviciu al oamenilor care au avut în mîini destinul unui fotbal bogat în talente, dar sărac în realizări. Dacă într-un proces ar conta învinuirile morale, Sandu, Dragomir şi ceilalţi ar fi fost de mult condamnaţi. Cine a administrat căpuşarea cluburilor de cămătari nemiloşi? De ce cluburile sunt datoare vîndute unor persoane fizice care, culmea, sunt cei care pozează în patroni? Cum au primit licenţă numeroase entiţăţi fantomatice? De ce au ajuns în arest 3 şefi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor, puşi chiar de Sandu? Cine a numit oamenii din comisiile care au luat două decenii la rînd decizii abuzive? Mai important, de ce îşi iau licenţă cluburi care au doar 5 grupe de copii şi juniori şi acelea păstrate doar pe hîrtie? Unde este viitorul, domnilor? În ce colţ al intestinelor dumneavoastră s-a ascuns, digerat, în aşteptarea excreţiei?

Dacă printre procurorii DNA sunt cititori avizi ai ziarelor de sport, aceste întrebări ar trebui să le fie adresate. Au mai rămas cîteva nopţi. Pentru mulţi, vor urma ore de tensiune, de nesomn şi de îngrijorare. Imaginile cu Avram la costum asortat cu cătuşe le-au stricat confortul. Săptămîna viitoare, după două decenii, aceşti oameni vor trebui să dea explicaţii serioase nu în faţa Adunărilor Generale, ci în faţa procurorilor. Pînă atunci, vorba microbiştilor înrăiţi, răbdare şi tutun.

Miroase a iarnă şi fotbalul nostru sărac se tîrăşte anemiat spre hibernare. Doar finanţatorilor le mai clocoteşte sîngele în vene, semn că naţia asta mai are un rest de ADN latin, chiar şi de periferie. O săptămînă întreagă, cămătarii au ţinut-o într-o bălăcăreală neplăcută ca o halenă. S-au ameninţat, s-au jignit, s-au împăunat, dar cînd a venit momentul adevărului, pe teren, la Vaslui, jucătorii s-au criogenat în frigul siberian.

Sîmbătă seară am asistat şi la o premieră. La un post TV, numitul George Becali încerca din răsputeri să dea afară angajatul altui club, pe Dinu Gheorghe de la Rapid, deranjat de o ironie îndrăzneaţă a preşedintelui mustăcios. Ştiam că umorul fin îi e străin celui care împrumută Steaua, dar răspunsul abject al acestuia a mai muşcat o halcă din rezerva de bun simţ a acestei ţări. Deşi era în egală măsură lezat de atacul asupra angajatului său, George Copos a tăcut complice 48 de ore. Abia azi, a dat un comunicat în care-l numeşte bădăran pe Becali.

Aşa a decurs un nou episod din istoria modernă a fotbalului românesc. Împreună, George Becali şi George Copos au împrumutat cluburile lor cu 40,8 milioane de euro. Becali cu 19,3, Copos cu 21,5. Sumele sunt exact şi au fost prezentate vara aceasta într-un Comitet Executiv al FRF. Cu asemenea finanţare nu e de mirare că pe stadioanele din România tuşele mai sunt încă trasate cu mătura şi cu găleata cu var.

În acest timp, în Anglia, un club neidentificat a folosit în premieră o metodă revoluţionară. A testat ADN-ul jucătorilor pentru a afla care sunt cei mai predispuşi la accidentări. Dezvăluirea a fost făcută de un profesor de la Yale University, implicat într-un studiu care a relevat că peste 100 de mutaţii genetice cresc şansele de accidentări grave la fotbalişti. Studiul a născut o dezbatere aproape la fel de aprinsă ca şi certurile de la noi. Un alt profesor, de la universitatea din Londra, susţine că descoperirea genetică ar putea duce la îngrădirea accesului copiilor talentaţi, dar nu foarte dotaţi genetic, în fotbalul profesionist.

În limba engleză, controversatul ADN, adică acidul dezoxiribonucleic, are acronimul DNA (di-en-ei). În româneşte, DNA înseamnă Direcţia Naţională Anticorupţie, locul pe unde în perioada asta se fac studii pe diverşi indivizi din fotbal. Cum ar spune Dumitru Dragomir “tot un drac”.

Are nasul zdrobit, cusut şi iarăşi mutat din loc. A păţit-o de 7 ori în carieră, însă n-a apelat la chirurgia estetică, aşa cum fac fotbaliştii din ziua de azi. Nici el nu s-a retras de mult, dar parcă a trecut o viaţă de acum 15 ani, cînd cîştiga titluri în Anglia, luîndu-se la trîntă la propriu cu Rush, Shearer, Fowler şi Bergkamp. Nu călca niciodată în vîrful ghetelor, iar în urma sa nu mai creştea iarba. Poate de asta Alex Ferguson l-a şi poreclit, hîtru, cu un nume de floare: Daisy, adică margaretă.

Steve Bruce e un manager nici prea prea, nici foarte foarte la Sunderland, un peşte mic printre rechinii din Premier League. Fix cînd are senzaţia că e pe punctul de a crea o echipă, Daisy asistă neputincios la exodul propriilor jucători spre cluburile mari. Luna trecută însă, la 26 de ani, ghanezul Asamoah Gyan a cerut să plece în Emirate, la Al Ain, pentru un salariu de 220.000 de euro pe săptămînă.

“Puterea e acum la jucători. Mulţi sunt mînaţi de lăcomie”, a confirmat Bruce ceea ce simte o lume întreagă. Simptomele sunt în parametrii diagnosticului. Eto’o cîştigă 10 milioane de euro pe sezon în Daghestan, adică în cele 60 de secunde scurse de cînd citiţi aceste rînduri camerunezului i-au intrat în cont 20 de euro sau, mai pe româneşte, 85 de RON.

Acum 55 de ani, un fost prizonier de război, neamţul Bernt Trautmann, apăra poarta lui Manchester City în finala Cupei Angliei timp de 17 minute cu coloana vertebrală fracturată. În 2011, în 17 minute, Kun Aguero, argentinianul ademenit la City cu banii ţîşniţi din deşertul arab, încasează 323 de euro.

Într-o lume tîrîtă dintr-o criză financiară în alta, fotbaliştii reprezintă o specie supravieţuitoare. Meseria lor se caută, impresarii se ocupă de tot, iar ei se pot adapta în orice mediu. Dacă un miliardar groenlandez îmbogăţit în urma comerţului cu foci înfiinţează peste noapte un club, mulţi băieţi se vor autodenumi ambasadori ai fotbalului şi, după ce se dezechipează la minus 30 de grade, vor dribla eschimoşi. În tribunele stadionului de gheaţă, cu pielea de focă trasă conform datinei peste cap, va sta însuşi Sepp Blatter care la final va anunţa afabil că sprijină candidatura Groenlandei la organizarea Campionatului Mondial. În cele două minute de discurs, un cont secret din Liechtenstein va fi alimentat cu 5 milioane de euro.

PS - Dacă miliardarul s-a îmbogăţit din comerţul cu mămăligă, lucrurile se complică. El nu finanţează clubul, ci îl împrumută, iar ambasadorii fotbalului n-ar face mulţi purici pe aici cînd ar vedea că în cont nu le-a intrat nici un cent de două sau chiar de trei luni. În România, deşi răsfăţaţi, jucătorii nu au puterea. În vîrful lanţului trofic s-a cocoţat cămătarus rapacus, o specie protejată prin regulamente de Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu. Dar despre asta într-o emisiune viitoare…

Informaţia serii de miercuri a fost că 6 conducători de cluburi strîng semnături pentru a-l da jos pe Dumitru Dragomir. Bun, totuşi, se pune întrebarea: Cît de jos poate fi dat Dumitru Dragomir?

Un răspuns a oferit chiar imbatabilul, inimitabilul, oratorul care - potrivit propriilor spuse - nu face praf în gură niciodată. “Am înregistrarea discuţiilor dintre ei. Doi participanţi mi-au relatat tot ce au vorbit”. Ca orice puci din România, exceptîndu-le pe cele puse la cale la Moscova, şansele de reuşită au speranţa de viaţă a unei gîze. După cîteva ore, adică în această dimineaţă, cel vizat cu mazilirea nu numai că ştia tot, să-l numim defect profesional, dar a avut timp să-şi ia şi măsurile necesare pentru a mai supravieţui un cincinal. Aşa s-a întîmplat acum 10 ani cînd coaliţia Iorgulescu-Copos s-a frînt româneşte în recepţia de la Intercontinental. Semnăturile fuseseră strînse, dar cînd cerneala mai păta încă foaia de deasupra, inscălitorii au întors armele şi l-au apărat pe clăditorul de sedii şi colectorul de comisioane Dragomir.

Continue reading →

Atît de aşteptată acum 3 saptămîni, decizia TAS în privinţa Timişoarei a trecut astăzi aproape neobservată. Tribunalul de la Lausanne a tocit nervi, a hrănit şi apoi a asasinat speranţe, însă a păstrat hotărîrea luată în ţară. Poli va merge în liga a II-a la braţ cu Gloria Bistriţa.

Născută din cenuşa vechii echipe universitare, peste care s-au turnat două degete de sînge mutant de la Fulgerul AEK Bragadiru şi cîţiva stropi de petrol cu parfum de RAFO, noua Poli a trăit exploziv şi şi-a filtrat fluidele la Lausanne. Şi-a revendicat numele şi palmaresul, dar a pierdut 6 puncte, şi-a recuperat punctele şi trecutul, însă a pierdut campionatul, a construit echipe, dar a vîndut jucători cît restul diviziei la un loc. A ţintit sus, numai că în deşertul din Liga 1 titlul a fost pentru Poli o iluzie pe care au atins-o întotdeauna alţii.

Acum a venit întunericul pe care nu-l mai pot îmblînzi nici miile de lumînări aprinse seara de fani în Piaţa Operei. Ultimele picături de viaţă se scurg, a plecat Alexa, urmează Pantilimon, Goga şi Bourceanu, apoi, probabil, Uhrin. Bătrînii galeriei încă mai speră, Poli a mai înviat o dată după ce ajunsese o carcasă vineţie, însă ce nu ştiu ei este că acum urmează Apocalipsa.

În ciuda unui comunicat care doreşte să asigure că “acţionariatul” controlează situaţia, în biroul lui Marian Iancu elefanţii argintii decorativi s-au încolonat de plecare. Semnalele sunt că fruncea fotbalului din Banat va fi abandonată la o margine de drum, după ce ani de zile a fost sedusă şi întreţinută de alţii. Faceţi şi voi socotelile: să primeşti anual 3 milioane de euro de la primărie şi Consiliul Local, să ai zeci de mii de oameni în tribune, să iei bani pînă şi pe un beteag cum e Emeghara, iar pe deasupra să adaugi drepturile TV. Rezultă că ţie nu ţi-a mai rămas de acoperit decît o feliuţă pe care, culmea afacerii, o mai şi împrumuţi. Aşa încît, creditată cu aproape 5 milioane de euro de propriul “patron”, Viola va muri datoare vîndută după ce şi ultimele haine de pe ea vor fi valorificate.

Fotbalul românesc trăieşte momente comice, dacă n-ar fi tragice. Zilele trecute, l-am văzut pe Mircea Sandu extrem de afectat şi de preocupat de viitor. Chipurile, el, cîrmaciul, îşi doreşte o piramidă, altfel decît cea a lui Keops, care să aşeze ce-a mai rămas din valorile fotbalului nostru cu vî rful spre naţionala mare. Mai mult, Sandu îşi va activa prieteniile de la UEFA pentru a găsi specialişti în copii şi juniori care să vină, să vadă haosul de la noi şi să propună soluţii. Cum ar veni, preşedintele lucrează la viitor, de parcă nu el a “lucrat” trecutul şi prezentul. Nu ne rămîne decît să aşteptăm încă 20 de ani pentru a vedea că proiectele marelui conducător sunt nişte fîsuri sonore, un praf în ochi cu care ne dă Mircea Sandu atunci cînd simte că nu mai poate pasa vina în stînga şi-n dreapta.

Marea gogomănie vine, însă, din Ghencea sau poate de la Mogoşoaia. Sătul, zice el, să tot scoată bani din propriul buzunar pentru a acoperi cheltuielile Ministerului Apărării, marele cămătar George Becali mută echipa pe neterminata Naţional Arena, via Buzău. Totul pare clar. Băieţii lui Levy se vor antrena la Mogoşoaia, Argăseală şi MM Stoica vor veni la birou într-o clădire a lui Teia Sponte, iar sigla clubului va mai primi 3 colţuri. Neclare mai sunt doar cîteva amănunte, mizilicuri pentru o echipă profesionistă.

În primul rând, centrul de copii şi juniori va fi mutat, dar nu s-a decis încă adresa. Probabil micii stelişti se vor pregăti de-acum încolo acasă la Teia Sponte, cel care - se aude - are în curte un teren sintetic de mai mare dragul. Ca să fie mai ieftin, cum termină antrenamentul, pepitele vor intra la duşuri în casă la omul de încredere al patronului, vor mînca în bucătăria acestuia şi vor trage un somn de refacere în dormitorul lui.

Mai rămîne de găsit o locaţie pentru muzeul celui mai titrat club din România. Cupele alea “de doi lei”, cum zice Becali-care-împrumută-cu-dobîndă, trebuie şi ele dacă nu admirate, măcar şterse de praf din cînd în cînd. Ele pot fi expuse într-o anexă de pe proprietatea latifundiarului, perete în perete cu staulul. Dai un leu, pui mîna pe Vasilică şi, bonus, te pozezi şi cu “Urecheata”, aşa cum au poreclit englezii Cupa Campionilor.

Plecarea Stelei cu căţel şi purcel ar şoca în fotbalul civilizat. Vedeţi Barcelona mutîndu-se din templul ei, Camp Nou, din cauza cheltuielilor, pentru a juca la Lerida? Sau pe Manchester United plecată în exil de pe Old Trafford la Warrington? La noi, mutarea Stelei va face prozeliţi. Încet dar sigur fotbalul românesc condus strălucit de Mircea Sandu şi “finanţat” pînă la anemiere de cămătari precum George Becali îşi pierde pînă şi ultimul bun care i-a mai rămas: trecutul. De aici încolo începe vidul, bineînţeles, împrumutat cu dobîndă!

El Clasico al nostru a fost pînă la urmă un El Jalnico dîmboviţean, un fîs în care singurul gol s-a marcat din întîmplare, lucru recunoscut şi de Ioan Andone în conferinţa de presă. Singurul lucru exploziv, despre care se va vorbi şi în Europa zilele următoare, e modul în care fanii lui Dinamo şi-au procurat torţele şi fumigenele. Înainte de meci, jucătorii lui Andone au aruncat galeriei mingi şi fulare. Unul dintre ei, Moţi, susţin jandarmii, n-a avut nici măcar forţă să lanseze fularul care a aterizat în faţa unui jandarm. Mărinimos, organul l-a cules de jos şi a vrut să-l paseze fanilor, doar că suvenirul era mai greu decît orice lucru tricotat pe care pusese mîna în viaţa lui. Înăuntru, în loc de căptuşeală, se odihneau cuminţi 4 torţe.Aşadar, în lipsă de fotbal, jucătorii lui Dinamo s-au transformat în calfe de ultraşi. De ce să i se deschidă fanului dosar penal, dacă Moţi şi Torje pot băga în stadion şi o bombă cu ceas? Că doar pe ei, zeii Ligii 1, nu-i controlează nimeni în apărători şi în şort. Avem de-a face cu un exemplu de ingeniozitate care întrece trucul cu monede de 1 şi 5 lei îndesate în automatele de dulciuri din Germania, la începutul anilor ‘90.

La conferinţa de presă, Andone s-a enervat rău, pe ziarişti. “Aţi văzut voi torţele?” Cînd i s-a răspuns senin că da, antrenorul lui Dinamo a dat înapoi, apoi a ridicat din umeri: “Am văzut şi eu fularele, n-aveau nimic ciudat, aşa au venit de la magazinul clubului”. Aflăm, în consecinţă, că nu Moţi şi-a cusut petardele în fulare la şedinţa tehnică, ci ele au venit deja preparate. În cazul acesta, clubul Dinamo se poate felicita, a dat marele tun pe piaţa de mechandising. De azi, în shopul din Ştefan cel Mare, doritorii îşi pot procura fulare cu surprize, un fel de gumă Turbo. Poţi avea şansa să nimereşti un fular cu un kil de făină. Sau cu salam de Sibiu. Îl feliezi şi-ti rupi cuţitul. Înăuntru, o torţă! Ai dubluri, le schimbi pe un fular căptuşit cu un borcan de mazăre. Dacă-l desfaci, pac, două fumigene!

Dincolo de ridicolul situaţiei, plasatorii de torţe din lotul lui Dinamo ar putea să primească o pedeapsă pe deplin meritată. Dosar penal şi interzicerea pe stadioane de la 1 la 3 ani. Mulţi s-ar scuti pe ei înşişi şi pe noi, cei de acasă sau de pe stadioane, de un chin teribil. Nu i-am mai vedea din trei în trei zile cărînd balonul care pentru ei e ca o bilă de fier legată de gleznă cu lanţuri. Mare mirare ca în minge să nu fie două-trei torţe!

“Arbitrajul a fost cam dubioş”, ne-a anunţat în porto-română Ricardo Manuel Ferreira Sousa, zis şi Cadu, în faţa camerelor, după derbyul Clujului. Tuns, aranjat, cercelat, căpitanul CFR-ului pare un băiat nemaipomenit. Un pic peltic, e tot timpul disponibil pentru ziarişti şi, foarte important, se străduieşte să vorbească limba ligii în care joacă.

Dubios în toată povestea asta e faptul că pentru a 10-a oară - cifra reţine doar incidentele extrem de dure - Cadu a terminat un meci în teren şi nu la duşuri. Într-un fotbal civilizat, chiar şi în aspra Premier League, tipul cu banderola ar fi fost eliminat în minutul 73. “Intrarea” lui Cadu la Claudiu Niculescu, trecută cu vederea de Haţegan, e interpretată de fotbalişti, nu de noi, ziariştii: Vrea să degajeze o minge, îl vede însă pe Niculescu, venit să blocheze, şi loveşte doi iepuri dintr-un foc. Dă tare în minge, îi scapă o palmă peste ceafă adversarului, apoi lasă piciorul să-şi descarce energia cinetică în plexul lui Niculescu. Cadu e pervers. Are alibiul lovirii balonului, dar ştie că omul de la U Cluj se va înmuia după un astfel de tratament. Singura variabilă necalculată de Cadu e timpul petrecut de adversar cu masca de oxigen pe faţă, în ambulanţă.

Sigur, veţi spune că fotbalul nu e o chestiune pentru domnişoare. Dar ce face Ricardo Cadu aproape meci de meci nu e o formă de bărbăţie, ci violenţă în stare pură. Coate în gură, arcade şi buze deschise, crampoane pe capul adversarului pentru că, vezi Doamne, n-a putut să-l sară, tălpi care fac să crape pînă şi plasticul dur al apărătorilor, genunchi în rinichi, acesta este repertoriul de fotbalist al portughezului.

La fiecare lucrare de Spintecător, comisiile de disciplină închid ochii pentru că proba video e ţinută doar pentru practicanţi de la echipe fără pile. Între timp, Cadu se ocupă de victimele sale cum ştie el mai bine: mai un dinte lipsă, mai 10 copci în cap sau o noapte de urinat cu sînge. Asta pînă cînd unul dintre pacienţi nu se va mai întoarce niciodată pe gazon.

Dumitru Dragomir este acum în situaţia unui surfer care a prins marele val. A călărit placa nebuneşte în ultimii 3 ani, dar monstrul şi-a pierdut energia cu mult înainte de a se zdrobi de mal. Tsunami-ul pe care se cocoţase după licitaţia trecuta l-a lăsat baltă în larg. E o situaţie de criză. Plaja nu se vede, valul următor e cam anemic, iar în jurul său au început să roiască rechinii. Îi e frică, dar nu-şi permite să urineze. Rechinii ar simţi mirosul fricii şi l-ar sfîşia fără milă.Ciudat, dar ipostaza disperată a şefului Ligii nu generează emoţie. Toată viaţa a hrănit rechinii care acum vor să-l atace feroce. Mereu a avut în buzunar o ciosvîrtă. O are şi acum, dar devoratorii au dat de gust şi vor mai mult.

Hobbyul periculos îl poate costa scaunul pe care s-a lăfăit 15 ani. A ignorat mereu cluburile şi viitorul acestora. A încălcat regulamente, a decis de unul singur rezultatele unor meciuri şi a tăinuit miile de blaturi, doar ca să-i mulţumească pe înghiţitorii de bani.

Fotbalul românesc a fost devorat în tot acest timp bucată cu bucată. Cluburile au fost capuşate de cămătari rapaci. Şi-au pierdut jucătorii, iar banii au ajuns în conturile investitorilor. Au primit bani de la primării sau consilii locale, însă banii au ajuns tot în burta rechinilor. Au luat drepturi de televizare, drepturi de participare în cupele europene, dar şi acestea au fost îngurgitate lacom de cei care plîng că au adus bani de acasă.

Cu telecomanda în mîna stîngă, consumatorul de acasă se cruceşte cu dreapta. România e în criză, dar rechinii vor tot mai mulţi bani: “Vom cere 10 la sută în plus la următoarea licitaţie!”, Vrem 100 de milioane pe megapachetul rămas!”. Se pune şi de un şantaj: “Nu mai apărem la televizor!, “Să le prăbuşim ratingurile!”.

Aşa, şi? Prăbuşiti ratingurile, domnilor! Chiar vă rugăm să nu vă mai arătaţi, voi cei care căpuşaţi cluburile. Fără voi, probabil fotbalul ar duce-o rău, dar nu atît de rău ca acum! Iar oamenii de televiziune se vor apuca în sfîrşit să-şi facă meseria, care în nici un caz nu e cea de mesager între rechini.

Psihologii spun ca niciun om nu se naşte rău. Perversitatea, lipsa de onoare, de scrupule se dobândesc  în copilărie, de la părinţi cu un astfel de profil, sau la pubertate, când personalitatea e influenţată puternic  de un anturaj dubios.

De astfel de caractere e nevoie la înscrierea în rândul oamenilor de fotbal din Liga 1, indiferent  de cum au dobândit aceste apucături. Priviţi poza articolului. Amuzantă, nu? Spune multe, deşi nu ştim ce-şi spun Mihai Stoica şi Sorin Cârţu. Am putea însă intui…

Mihai S.: Sorine, mai ştii ce am zis despre tine acum câteva zile? Că eşti un antrenor slab care a retrogradat de 4 ori? Am glumit…

Sorin C.:  Mi-am dat seama, Mihae! Auzi, dar ştii când am zis eu că tu trebuie să te mai naşti o dată, că nu eşti de talia mea ca să avem un dialog? Era la mişto!

Mihai S: Şi eu am glumit că ai luat campionatul când toată lumea plecase din ţară după ’89. Era un fel de a spune.

Sorin C: Bravo, bravo, sunt vorbe din-ăştia, caterincă…Ca atunci când am zis eu că aţi făcut 8 puncte cu Unirea în Ligă că-şi dădeau ăia autogoluri.

Vă puteţi închipui alt dialog între doi oameni care până acum o săptămână făceau alergie la auzul numelui celuilalt? Vor spune că imaginea de mai sus se cheamă compromis, adică dau noroc cu mâna dreaptă, se pupă, râd, glumesc, dar, în mâna stângă ascunsă la spate, fiecare are câte un cuţit.

Cu mici excepţii (Panduru a spus că nu-i ia locul lui Bergodi şi s-a ţinut de cuvânt), oamenii de fotbal din România au dus compromisul pe noi culmi ale rafinamentului şi, în consecinţă, imaginea lor e pe deplin compromisă. Singura scuză e că, la naştere, au fost oameni buni.